Eveniment
Prima sesiune parlamentară 2020. Legea vaccinării, legalizarea canabisului, zile libere, printre proiecte la vot
Deputații și senatorii încep luni prima sesiune parlamentară din acest an. Vor avea de votat o serie de proiecte, unele deja aprobate de una dintre Camere și care au nevoie de vot final.
Printre acestea, proiecte privind zile libere, vaccinarea obligatorie, legalizarea canabisului, biciclete ”de serviciu”, închisoare pentru neplata taxelor salariale.
Cum pot da polițiștii locali amenzi rutiere
– proiect prin care să fie stabilite clar regulile potrivit cărora polițiștii locali pot da amenzi rutiere, în contextul în care unii sunt de părere că legislația le permite acest lucru, dar alții spun că legislația nu poate fi interpretată în acest fel; proiectul a fost aprobat tacit de Senat, în 2017 și a rămas doar cu un aviz la Camera Deputaților
Zile libere pentru părinți
– părinții să primească zile libere plătite de la serviciu, în situațiile în care școlile se închid temporar din cauza vremii sau din alte motive; proiect aprobat în 2019 de Senat și cu raport favorabil de la deputați
Vezi și Când pică Paştele ortodox și catolic în 2020. Cum se calculează și de ce se sărbătorește în zile diferite
Zile libere în funcție de religie
– în situațiile în care se dublează liberele de Vinerea Mare, Paște și Rusalii (atât pentru Paștele ortodox, cât și pentru Paștele catolic), dublurile se vor recupera; o persoană care stă acasă două zile și în primul caz, și în al doilea caz o să recupereze două zile ulterior; proiect aprobat de deputați, mai este nevoie de vot în Senat
Legea vaccinării
– părinții care vor refuza vaccinarea copiilor vor putea fi amendați cu până la 10.000 de lei; copiii nevaccinați nu vor putea fi înscriși în colectivități decât dacă fac ulterior, conform unui calendar precis, vaccinările obligatorii; proiect inițiat de Guvern în 2017; la vot în Parlament
Consumul de canabis, legal în scop medicinal
– cultivarea, recoltarea și comercializarea canabisului să fie legală, exclusiv pentru scopuri medicinal; pacienții vor putea găsi în farmacii medicamente, calmante și preparate din planta de canabis, eliberate doar pe bază de prescripție medicală și utilizând un formular special; proiect adoptat tacit de Senat în 2019; vot necesar în Camera Deputaților
Închisoare pentru stopaj la sursă
– neplata taxelor salariale să fie pedepsită cu închisoarea; proiect adoptat tacit de Senat
Opțiunea decontării directe RCA și dovada utilizării banilor primiți pentru daună
– persoanele care au fost prejudiciate în urma accidentelor rutiere și care au activată opțiunea decontării directe de la propriul asigurător vor fi nevoite să arate cum au folosit banii primiți, în maximum 45 de zile; dacă nu, vor trebui să îi dea înapoi; proiect adoptat tacit de Senat, în 2019
Bani de la stat pentru angajarea unei bone
– părinții vor putea cere bani de la stat pentru serviciile unei bone, care să stea cu copilul până la vârsta de trei ani; proiect aprobat tacit de Senat în 2019
Cei care au credite să fie protejați contra recuperatorilor de creanțe și executărilor silite
– consumatorii care nu mai pot face față dobânzilor excesive din contracte, care ajung să nu mai poată plăti creditele din cauza riscului valutar, pentru cei care sunt prejudiciați de cesiunile de creanțe speculative ori care sunt executați silit fără să se încerce revizuirea contractelor înainte să aibă măsuri de protecție; patru proiecte adoptate de Senat
Antițigănismul – infracțiune
– cei care nu vor respecta drepturile romilor și vor promova doctrine antițigăniste ar putea fi pedepsiți cu închisoare de până la 10 ani; proiect de lege adoptat tacit la Senat
sursă: avocatnet.ro
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News
Mihai
luni, 03.02.2020 at 12:34
Deci să pricepem: vaccinuri și drogurile, ambele dăunătoare vor fi unele obligatorii, iar altele la liber. Deasemenea, antițigănismul (ce o mai fi și asta?), devine o infracțiune.
Mi se pare mie, sau suntem conduși pas-cu-pas, către dezastru?