Actualitate
PROIECT de LEGE: Amenzi usturătoare proprietarilor care nu permit accesul în apartamente, pentru reparații de urgență
Un nou proiect de lege prevede amenzi usturătoare pentru proprietarii care nu vor permite accesul în apartamentul lor pentru lucrări de reparație sau lucrări de urgență. Mai mult de atât cei care vor refuza accesul pe lângă amendă vor fi direct răspunzători pentru pagubele suferite în urma refuzului.
Obligația proprietarului de a permite accesul în apartamentul său, în caz de reparații/lucrări sau în caz de urgență, există și în prezent, dar noua lege a asociațiilor de proprietari prevede o amendă țintită pentru refuzul proprietarilor. Iar amenda va fi cuprinsă între 500 și 3.000 de lei, potrivit Proiectului de lege privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari şi administrarea condominiilor, care-și așteaptă momentan promulgarea ca să intre în vigoare.
După un lung parcurs legislativ, proiectul va ajunge curând să înlocuiască cu totul Legea nr. 230/2007, actuala reglementare a asociațiilor.
Noua lege e mult mai cuprinzătoare, iar subiectul accesului în locuință e mai detaliat reglementat
„Cu un preaviz motivat scris de 5 zile emis de comitetul executiv al asociaţiei de proprietari, proprietarul este obligat să permită accesul preşedintelui sau al unui membru al comitetului executiv, administratorului şi al unei persoane calificate în realizarea lucrărilor de construcţii/reparaţii, după caz, în proprietatea sa individuală, atunci când este necesar să se inspecteze, să se repare ori să se înlocuiască elemente din proprietatea comună, la care se poate avea acces numai din respectiva proprietate individuală. Fac excepţie cazurile de urgenţă când termenul pentru preaviz este de 24 de ore”, scrie în proiectul de lege.
În noua lege, aplicarea amenzii pentru acest refuz este foarte clară: cei care nu respectă prevederea de mai sus vor risca o amendă între 500 și 3.000 de lei.
Cuantumul amenzii se regăsește și acum în lege, dar se aplică pentru neluarea măsurilor necesare pentru a repara și a menține clădirea în stare de siguranță și, de asemenea, vizează atât proprietarii, cât și asociația în sine.
Noua lege fixează însă amenda pentru refuzul efectiv de a permite accesul.
În esență, chestiunea preavizului e aproximativ la fel și în actuala lege, numai că, la situațiile de urgență, nu e prevăzut un preaviz de 24 de ore, ci ideea că accesul trebuie să se facă imediat.
Nu se prevede în actuala lege nici că preavizul trebuie să fie motivat, dar noua lege include această cerință.
De asemenea, noua lege clarifică și lărgește sfera celor cărora trebuie să li se permită accesul:
președintele asociației sau un membru al comitetului executiv;
administratorul;
persoana calificată să realizeze lucrările.
Cine va aplica amenda în cazurile de refuz ale proprietarilor?
Potrivit proiectului, cei de la poliția locală, primarii ori împuterniciții lor.
De asemenea, pentru această faptă contravențională nu se va putea da un avertisment la prima abatere.
Refuzul proprietarului de a permite accesul în locuința sa se poate traduce uneori în pagube pentru vecinii săi, pagube pentru care acesta trebuie să răspundă conform legii. „În cazul în care proprietarul nu permite accesul în proprietatea sa (…) acesta răspunde civil şi penal, după caz, pentru toate prejudiciile create proprietarilor afectaţi, în condiţiile legii„, prevede noua lege.
Mai departe, proiectul aproape de promulgare prevede și că proprietarul păgubit în urma efectuării lucrărilor în apartamentul său (deci, după ce a permis accesul) va fi despăgubit de asociația de proprietari, prin fondul de reparații.
În cazul în care prejudiciul e cauzat de executantul lucrărilor de intervenție, atunci el va despăgubi proprietarul.
Lucrările de intervenție la elementele componente ale proprietății comune se vor executa în condițiile stabilite de comun acord și consemnate printr-un acord semnat de către proprietar și asociația de proprietari.
Sursă: Avocatnet.ro
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News