Connect with us
Publicitate

Actualitate

Proiect la Ministerul Muncii: Indemnizaţia lunară acordată persoanelor cu handicap, majorată cu 16%, de anul viitor

Publicat

bani-leiDin 2015, indemnizaţia lunară şi bugetul personal complementar acordate persoanelor cu handicap ar putea fi majorate cu 15,98 la sută. Propunerea este inclusă într-un proiect de Hotărâre de Guvern aflat în dezbatere publică.

Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice (MMFPSPV) a pus în dezbatere publică un proiect de Hotărâre de Guvern privind actualizarea cuantumului prestaţiilor sociale prevăzute la articolul 58, alineatul 4 din Legea 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată.

Documentul prevede actualizarea cuantumului indemnizaţiei lunare şi al bugetului personal complementar lunar şi raportează aceste beneficii la indicatorul social de referinţă (ISR), respectiv creşterea nivelului acestor prestaţii sociale cu 15,98 la sută, începând din ianuarie 2015.

Indemnizaţia lunară ar urma să crească de la 202 de lei la 234 de lei pentru persoanele cu handicap grav (respectiv 0,468 ISR), indiferent de venituri, şi de la 166 de lei la 192 de lei, pentru persoanele cu handicap accentuat (respectiv 0,384 ISR).

Buget personal complementar lunar ar urma să fie majorat, din 1 ianuarie 2015, de la 91 de lei la 105 lei, pentru persoanele cu handicap grav (0,210 ISR), de la 68 de lei la 78 de lei, pentru persoanele cu handicap accentuat (0,156 ISR) şi de la 33,5 lei la 38 de lei, pentru perosanele cu handicap mediu (0,076 ISR).

„Această actualizare reflectă indicele de creştere a preţurilor de consum pentru perioada ianuarie 2009 – decembrie 2012”, se arată în nota de fundamentare care însoţeşte documentul.

Fondurile necesare pentru plata acestor prestaţii sociale vor fi asigurat din bugetele proprii ale judeţelor, respectiv cele ale sectoarelor municipiului Bucureşti, din transferuri de la bugetul de stat către bugetele locale, prevăzute cu această destinaţie în bugetul Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice.

În nota de fundamentare a proiectului se mai arată că media pe cinci ani a impactului financiar asupra bugetului general consolidat este de 297.882,26 mii lei.

Proiectul de act normativ va fi în dezbatere publică până în 8 decembrie.

sursa: mediafax

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate