Connect with us
Publicitate

Economie

Reguli noi pentru comercianți, din 2022: afișarea celui mai mic preț înainte de reducere. Care sunt amenzile propuse

cumparaturi

Publicat

Obligația comercianților de a afișa pe lângă reducere, cel mai mic preț practicat pentru produsul redus în ultimele 30 de zile, este readusă în discuții la Guvern, după ce o propunere similară a fost făcută de Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor, la începutul anului.

Într-un proiect de hotărâre de Guvern pusă în dezbatere publică de către Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, sunt prevăzute amenzi de până la 35.000 de lei pentru magazinele care nu vor respecta noile reguli.

Proiectul introduce un articol nou în Hotărârea Guvernului nr. 947/2000 privind modalitatea de indicare a preţurilor produselor oferite consumatorilor spre vânzare privind informațiile pentru consumatori legate de reducerile de preț.

Orice notificare de reducere a prețului trebuie să indice clar prețul aplicat anterior de comerciant (prețul anterior). Prețul anterior reprezintă cel mai scăzut preț practicat de comerciant în perioada ultimelor 30 de zile înainte de data aplicării reducerii de preț, se arată în proiect.

Actul normativ prevede și opțiuni de reglementare la nivel national în ceea ce privește bunurile care sunt susceptibile a se deteriora sau a se perima rapid (în special alimentele), reducerile de preț continue și bunurile care au fost prezente pe piață mai puțin de 30 de zile.

Se propune ca noile reglementări să intre în vigoare la data de 28 noiembrie 2021 și să se aplice efectiv ȋncepând cu data de 28 mai 2022.

Proiectul de hotărâre de Guvern transpune ȋn legislaţia naţională Directiva (UE) 2019/2161 a Parlamentului European si a Consiliului  din 27 noiembrie 2019 de modificare a Directivei 93/13/CEE a Consiliului și a Directivelor 98/6/CE, 2005/29/CE și 2011/83/UE ale Parlamentului European și ale Consiliului în ceea ce privește o mai bună asigurare a respectării normelor Uniunii în materie de protecție a consumatorilor și modernizarea acestor norme, publicată ȋn Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr.328 din 18 decembrie 2019, cu excepţia articolelor 1,3 şi 4.

Care sunt prevederile propuse

Art.I. – Hotărârea Guvernului nr. 947/2000 privind modalitatea de indicare a preţurilor produselor oferite consumatorilor spre vânzare, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 643 din 09 septembrie 2008, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:

1. După articolul 4, se introduce un nou articol, articolul 41, cu următorul cuprins:

“Art.41. – (1) Orice anunț de reducere a prețului indică prețul anterior aplicat de vânzător pentru o perioadă determinată, înainte de aplicarea reducerii de preț.

(2) Prețul anterior reprezintă cel mai scăzut preț practicat de vânzător în perioada ultimelor 30 de zile înainte de data aplicării reducerii de preț.

(3) În cazul bunurilor susceptibile a se deteriora sau a se perima rapid, prețul anterior reprezintă cel mai scăzut preț practicat de vânzător în perioada ultimelor 10 zile înainte de data aplicării reducerii de preț.

(4) În cazul bunurilor prezente la comercializare ȋntr-o perioadă mai mică de 30 de zile, preţul anterior reprezintă cel mai scăzut preţ practicat de vânzător ȋn această perioadă ȋnainte de data aplicării reducerii de preţ.

(5) Dacă reducerea de preț este majorată treptat, fără ȋntrerupere, pe perioada aceleiasi campanii de reducere prețul anterior, asa cum este descris la alin (2), este considerat prețul fără reducere înainte de prima aplicare a reducerii de preț.

2. Articolul 12 se modifică şi va avea următorul cuprins:

“Art.12. (1) Neindicarea preţului pe unitatea de măsură potrivit art. 4 – 7, art.10 – 11 constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 1.000 lei la 5.000 lei;

(2) Nerespectarea prevederilor art. 41 constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 7.000 lei la 35.000 lei.

(3) După caz, următoarele criterii neexhaustive și orientative sunt luate în considerare pentru aplicarea de sancțiuni:

(a) natura, gravitatea, amploarea și durata încălcării;

(b) orice acțiune întreprinsă de comerciant pentru a atenua sau a repara prejudiciul suferit de consumatori;

(c) orice încălcare anterioară săvârșită de comerciant;

(d) beneficiile financiare dobândite sau pierderile evitate de comerciant datorită încălcării, dacă sunt disponibile datele relevante;

(e) sancțiunile aplicate comerciantului pentru aceeași încălcare în alte state membre, în cazurile transfrontaliere în care sunt disponibile informații cu privire la astfel de sancțiuni prin mecanismul instituit prin Regulamentul (UE) 2017/2394 al Parlamentului European și al Consiliului;

(f) orice alt factor agravant sau atenuant aplicabil circumstanțelor cazului.”

3. Articolul 14 se modifică şi va avea următorul cuprins:

“Art.14. Dispoziţiile art. 12 referitoare la contravenţii se completează cu dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare.”

Art.II. – (1) Prezenta hotărâre intră în vigoare la data de 28 mai 2022.”

sursă: economie.gov.ro

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate