Vineri, la sediul IPJ Alba, fostul polițist, colonelul Dorin Oaidă, și-a lansat cea mai recentă carte. „Adevăruri încă nespuse” este un volum documentar care descrie în detaliu coșmarul pe care l-au trăit anumiți polițiști din județul Alba, în perioada evenimentelor din 89. Groaza, mizeria și sângele vărsat, toate sunt expuse fără perdea, în cele 200 de pagini ale cărții.

Publicitate

În vârsă de 71 de ani, colonelul descrie în cartea s-a momentele pe care le-a trăit alături de alți colegi în timpul revoluției din iarna anului 89. În introducere acesta precizează motivul pentru care a decis să scrie „Adevăruri încă nespuse”.

Autorul spune că, în timp ce "butona" telecomanda, pe unul dintre posturile de televiziune tocmai se difuza retrospectiv un reportaj legat de evenimentele din 89. ”Ce m-a șocat la un moment dat la acest reportaj a fost prezentarea total falsă a ministrului de Interne, concret, ce au făcut <odioșii> milițieni în acele zile fierbinți de început de iarnă. A fost un duș rece, care mi-a stârnit multă revoltă, multă obidă, față de modul nemeritat în care am fost și suntem apreciați noi, polițiștii, indiferent cum ne-am numit de-a lungul timpului”, a mărturisit Oaidă.

Publicitate
Clinica Balneomed Articol 728x90

„Adevăruri încă nespuse” cuprinde relatarea celor care au trăit și au suferit în timpul revoluției. Clipele cumplite petrecute în „grota groazei” ,cum este numită crama din Șanțurile Cetății, moartea chinuitoare a comandantului Pop care a fost ars de viu, dar și multe alte întâmplări reale și înfiorătoare.

"Cei are au produs traumele fizice și psihice nu au avut nici o legătură cu mișcarea revoluționară. Au fost infractori înrăiți care au profitat de izul de autoritate pentru a-și plăti niște polițe personale”, a mărturisit colonelul, legat de maltratarea polițiștilor în acea perioadă.

Publicitate

Lansare de carte a fost una într-adevăr emoționantă, cu lacrimi în ochii cei prezenți au retrăit pentru câteva momente clipele de groază și durerea pe care au îndurat-o în timpul Revoluției din 89.