Connect with us
Advertisement

Actualitate

Roşia Montană Gold Corporation a devenit partener oficial al Federaţiei Române de Rugby

Publicat

„Roşia Montană Gold Corporation” (RMGC) va suporta o parte din cheltuielile Federaţiei şi ale echipei naţionale de rugby. De asemenea, compania minieră devine sponsor al Cupei României la rugby. Pe toată perioada contractului, această competiţie se va numi „Cupa României Roşia Montană Gold Corporation”.

Directorul RMGC, Dragoş Tănase, un fost practicant de rugby, spune că, într-un fel, există lucruri comune între rugby şi minerit. “Îţi trebuie minte ageră, braţe şi picioare puternice, iar, dacă le pui la treabă serios şi cu fair play, la capătul drumului te aşteaptă aurul”, a arătat acesta.

“Am practicat acest sport şi de la el am învăţat că e important cum câștigi, nu doar ce câştigi. Mă bucur că acum compania pentru care lucrez poate să-l sprijine. Federaţia Română de Rugby şi echipa naţională muncesc mult şi obţin rezultate remarcabile. România a fost prezentă la toate cele şapte campionate mondiale de rugby de până acum, performanţă egalată în sportul autohton doar la handbal feminin. Noi credem că e timpul ca acest lucru să fie ştiut de mai multă lume decât până acum. Vrem să aducem cât mai mulţi tineri spre acest model de efort şi de succes”, a declarat Dragoş Tănase.

La rândul său, preşedintele Federaţiei Române de Rugby, Alin Petrache, consideră binevenită implicarea noului partener în susţinerea federaţiei: „Ne bucurăm că am găsit oameni care vor să ne ajute să promovăm împreună acest sport şi valorile lui. Vorbim de fair-play, onoare, curaj şi forţă, pentru că rugby-ul nu e doar despre rezultate, e şi despre cum le obţii. Echipa naţională are nevoie de susţinere pentru a se consolida şi pentru a atinge din nou marea performanţă. Tocmai aici ne ajută compania Roşia Montană Gold Corporation. Un astfel de sprijin ne motivează să fim mai buni la fiecare antrenament şi la fiecare meci”.

La Campionatul mondial din 2011, echipa României va evolua în Grupa B, alături de Argentina, Anglia, Scoţia şi Georgia. Primul meci va avea loc în data de 10 septembrie 2011.

„Stejarii” nu sunt singurii sportivi sprijiniţi de RMGC. Parteneriatul cu Federaţia Română de Rugby face parte dintr-o amplă platformă a companiei – “Aur pentru România” – de  susţinere a elitelor româneşti, fie ele din domeniul sportului sau din alte domenii. De-a lungul timpului, compania s-a implicat ca susţinător al multor iniţiative culturale, sociale sau sportive. Cel mai recent exemplu este parteneriatul oficial cu echipa de fotbal CFR Cluj, încheiat la începutul acestui an.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement