Connect with us
Publicitate

ACTUALITATE

Sanitas cere sprijinul ministrului Sănătății pentru creșterea salariilor din asistență socială, după confirmarea majorării de 25% a veniturilor din sistemul medical

Publicat

Marius Sepi, lider SANITAS Alba

Marius Sepi, lider SANITAS Alba

Federația Sanitas solicită sprijinul ministrului Sănătății, Nicolae Bănicioiu, pentru creșterea salariilor personalului din sectorul asistență socială. Prim-vicepreședintele Federației Sanitas, Marius Sepi a declarat că reprezentanții Federației au avut, vineri, o întâlnire cu ministrul Bănicioiu, în cadrul căreia acesta a confirmat o creștere de venituri în cuantum de 25%, pentru întreg personalul din sistemul sanitar, de la 1 octombrie.

„Astăzi, domnul ministru Nicolae Bănicioiu s-a întâlnit cu membrii Consiliului Național al Federației Sanitas, întâlnire în cadrul căreia a confirmat creșterea de venituri pentru întreg personalul din sistemul sanitar, de la 1 octombrie, în cuantum de 25 la sută. De asemenea, domnul Bănicioiu ne-a mulțumit pentru echilibrul de care noi, Federația Sanitas, am dat dovadă pe parcursul unui întreg an de negocieri. La rândul nostru, i-am mulțumit domnului ministru că a demonstrat că dorește să se implice în rezolvarea problemelor cu care se confruntă sistemul sanitar din România. În acest sens, i-am solicitat să ne sprijine în continuare în demersurile pe care le facem în vederea creșterii salariilor colegilor din asistență socială”, a afirmat Marius Sepi.

Salariile personalului sanitar vor fi majorate cu 25% de la 1 octombrie, a anunțat marți, la Palatul Victoria, premierul Victor Ponta.

„Putem de la 1 octombrie anul acesta (…) să aplicăm o creștere de 25% la salariul actual pentru tot personalul din sistemul sanitar. Asta înseamnă, dacă datele ministerului și ale Casei sunt corecte, 181.000 de persoane în rețeaua Ministerului Sănătății și a autorităților publice locale și 12.380 de persoane în ministerele și instituțiile care au propria rețea, Interne, Apărare, SRI și celelalte”, a declarat premierul Victor Ponta, într-o conferință de presă alături de ministrul Sănătății, Nicolae Bănicioiu.

sursa: agerpress.ro

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax