Connect with us
Advertisement

Eveniment

Spectacolul ”Steaua fără Nume” se joacă la Sebeș, în ultima zi a Festivalului ”Lucian Blaga”. Acces gratuit pentru spectatori

Publicat

Spectacolul de teatru ”Steaua fără nume”, de Mihail Sebastian, este ultimul eveniment din programul Festivalului Internațional „Lucian Blaga” Sebeș, ediția a XLII-a. 

Acesta va avea loc, duminică, 15 mai 2022, începând cu ora 19.00 în sala de spectacole „Radu Stanca” a Centrului Cultural „Lucian Blaga” din Sebeș. Accesul este gratuit, în limita locurilor, care pot fi rezervate la numărul de telefon 0372930929.

„Steaua fără nume. Poveste imaginată și pusă pe hârtie de Mihail Sebastian înainte de apusul destinului său nedrept, dar și la apusul unei extraordinare perioade a literaturii și culturii noastre, cea interbelică!

Piesa este scrisă într-o cheie predominant comică, dar atinge sublim, teme majore ale umanității. Rețeta poveștii e simplă, dar profund umană! O stea! O iubire! O gară!

O stea … fără nume, care se abate din traiectoria sa obișnuită: surprinzător, neașteptat, imprevizibil, determinând impactul a două lumi, total opuse ca modalități de abordare a vieții, dar profund congruente când timpul stă!

O iubire … vijelioasă, meteorică, incandescentă, precum un corp ceresc intrat în atmosfera pământului! Arderea e unică, spectaculoasă, dar și rapidă, consumându-se paradoxal, în timp ce se dezintegrează.

O gară … reprezentând locul comun. Locul bagajelor multe și al privirilor lungi, precum șinele de tren. Locul peroanelor udate cu lacrimi, unde oamenii se înghesuie, se îmbrâncesc și se împiedică, dar și unde se văd, se simt, se miros.

Își vorbesc sau își zâmbesc. Locul venirilor și al plecărilor, dar și al trecerilor. Al așteptărilor, dar și al despărțirilor. Al respirațiilor scurte, al zumzetului uman în toată splendoarea lui. Al șuieratului, pufăitului, scârțâitului de tren. Trenul! Această materializare perfectă a destinului uman, care leagă drumuri de fier între inimile noastre!

În demersul nostru pământesc parcă totul se reduce la a prinde sau a nu prinde trenul. Trenul acesta pe cât de comun, pe atât de personal. Trenul acesta ce te poate duce sau aduce, cine știe de unde și cine știe către unde!
Spre o stea, o iubire, o gară …”.

Spectacolul este o coproducție a Teatrului Național „Radu Stanca” Sibiu și a Centrului Cultural „Lucian Blaga” Sebeș.

Regia: Florin Coşuleţ

Asistent regie: Sanda Anastasof
Decor: Alin Gavrilă
Costume: Corina Boboc–Giorgescu
Video: Daniel Munteanu
Manager Proiect: Luminița Bîrsan
Asistent proiect: Denisa Ciocoiu

Distribuție: Vlad Robaș, Cendana Trifan, Adrian Neacşu, Serenela Mureşan, Florin Coşuleţ, Mihai Coman, Patricia Buraga, Viorel Rață, Liviu Vlad, Alexandru Malaicu, Sanda Anastasof.

 Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Alba24 și pe Google News

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement