Connect with us
Advertisement

Actualitate

Sprijin financiar de la UE pentru producătorii din sectorul vitivinicol în perioada 2014-2020, pentru restructurarea plantațiilor și promovarea vinurilor

Publicat

Guvernul a adoptat miercuri o hotărâre privind stabilirea modului de acordare a sprijinului financiar din partea Uniunii Europene pentru producătorii din sectorul vitivinicol în perioada 2014-2018, informează un comunicat al Executivul remis AGERPRES. Prin hotărârea adoptată se aprobă măsurile de sprijin financiar din Secţiunea IV, capitolul II din Regulamentul (UE) al Parlamentului European şi al Consiliului European.

‘Măsurile pentru care se acordă sprijin financiar din partea UE producătorilor din sectorul vitivinicol în perioada 2014-2018 sunt: restructurarea şi reconversia plantaţiilor viticole, promovarea vinurilor, asigurarea recoltei de struguri şi investiţii’, informează Executivul.

Cuantumul anual al sprijinului financiar din partea UE este de 47,7 milioane euro. Pentru măsura de promovare a vinurilor se poate acorda sprijin financiar naţional sub formă de cofinanţare, în cuantum de 30% din valoarea cheltuielilor eligibile.

Sursa: economica.net

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement