Din 1 iulie: Înscrieri la CREŞELE din Alba Iulia, pentru anul școlar 2015-2016. CALENDARUL și ACTELE NECESARE
De la 1 iulie, încep înscrierile la creșele din Alba Iulia. Părinții trebuie să depună dosarul cu toate...
De la 1 iulie, încep înscrierile la creșele din Alba Iulia. Părinții trebuie să depună dosarul cu toate...
Legea privind detașarea salariaților în cadrul prestării de servicii transnaționale, în scopul introducerii unor reglementări specifice referitoare la...
La aproape doi ani de la inaugurarea lucrărilor de restaurare pe latura de Vest a Cetăţii Alba Carolina,...
Uniunea Europeană a ajuns, marți, la un acord preliminar privind eliminarea tarifele de roaming în interiorul celor 28...
Potrivit unei modificări legislative promulgate de președintele Klaus Iohannis, firmele vor putea fi radiate din oficiu sau la...
Plenul Camerei Deputaților a adoptat marți, proiectul de lege privind pensiile militare de stat. Potrivit acestuia, baza de...
Consilierii locali ai municipiului Alba Iulia au aprobat, în ședința de marți, alocarea unor sume de bani Clubului...
Specialiști din cadrul Batalionului 136 Geniu ”Apulum” participă, în perioada iunie-septembrie, la exercițiul bilateral ”Resolute Castle 2015” ce...
Un atelier de ţesături tradiţionale, sculptură în lemn şi pictură pe sticlă, în care lucrează persoane din grupuri vulnerabile, a fost deschis la Căpâlna în comuna Săsciori, în cadrul unui proiect de economie socială implementat...
Spitalul Județean de Urgență din Alba Iulia a publicat, pe site-ul propriu, rezultatele la proba scrisă de asistent medical și asistent medical...
Duminică, la Ciugud, a avut loc un eveniment special. Trei GAL-uri din ţară şi-au dat întâlnire în Tăul Ciugudului pentru a-şi promova...
Comuna Ciugud aşteaptă cu mare interes nouă perioadă de finanţare prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală. Unul dintre...
Un minor de 16 ani din Alba Iulia riscă dosar penal după ce şi-a ameninţat mama cu un...
Un grav accident de circulaţie, produs pe fondul consumului de alcool, de un bărbat din judeţul Alba, a...
Pe internet circulă o secvență video filmată pe autostrada A1, pe direcția Sebeș - Sibiu, în care se...
Poliţiştii din Zlatna au reuşit identificarea a patru bărbaţi pe numele cărora erau emise mandate de executare a...
Tragedie într-o familie din comuna Vadu Moților. Un bărbat şi-a găsit nepotul spânzurat în anexa gospodăriei din localitate. Din primele date, nu există suspiciuni privind decesul bărbatului. Potrivit IPJ Alba, duminică, 28 iunie, la ora...
A doua extragere ocazională a Loteriei bonurilor fiscale a avut loc duminică, 28 iunie, începând cu ora 17:00. În urma extragerii au...
La Alba Iulia, cea de-a III-a ediție Skirt Bike a continuat cu cel mai vesel picnic din oraș. Dacă evenimentul de sâmbătă...
Vreme predominant frumoasă şi temperaturi maxime de 30 grade Celsius sunt condiţiile de la începutul acestei săptămâni. Marți,...
În perioada 24-26 iunie s-a desfășurat cea de-a VI-a ediție a Forumului Comunicatorilor Regio 2015 de la Venus-Mangalia....
Lucrările la noul sens giratoriu, situat la intersecția străzilor Tudor Vladimirescu și Calea Moților din Alba Iulia, dau...