Actualitate
Tânăr de 18 ani din Alba Iulia, ARESTAT preventiv pentru TÂLHĂRIE. I-a furat poşeta unei vârstnice, pe stradă
Un tânăr din Alba Iulia a fost arestat preventiv pentru tâlhărie. Vineri, după amiază, i-ar fi smuls poşeta unei vârstnice, în timp ce aceasta se afla în parcarea unui bloc din oraş. Prejudiciul a fost recuperat integral, iar tânărul a fost reţinut. Va fi cercetat în stare de arest preventiv.
Potrivit IPJ Alba, în 8 iunie, în jurul orei 15.20, Poliţia Municipiul Alba Iulia a fost sesizată cu privire la faptul că unei femei în vârstă de 83 de ani, din Alba Iulia, i-a fost sustrasă prin violenţă poşeta, în timp ce se afla în parcarea unui bloc de pe strada Vasile Alecsandri.
Imediat, în zonă, s-au deplasat poliţişti de investigaţii criminale şi de siguranţă publică din cadrul Poliţiei Municipiului Alba Iulia, iar în urma cercetărilor efectuate, aceştia au reuşit să identifice persoana bănuită de comiterea tâlhăriei, un tânăr de 18 ani, din Alba Iulia.
Acesta ar fi urmărit-o pe vârstnică, până când a ajuns într-o zonă izolat, şi ar fi deposedat-o, prin violenţă, de poşeta în care avea acte şi o sumă de bani.
Întregul prejudiciu a fost recuperat şi restituit păgubitei.
Poliţiştii l-au reţinut pe tânăr, pentru o perioadă de 24 de ore, sub aspectul comiterii infracţiunii de tâlhărie, iar sâmbătă, 9 iunie, l-au prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia, pentru dispunerea măsurilor legale.
Procurorii l-au prezentat instanţei de judecată, care a dispus cercetarea sa în stare de arest preventiv, emiţând, pe numele lui un mandat de arestare preventivă, pentru o perioadă de 30 de zile.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News