Eveniment
Tratament pentru 5000 de pacienți COVID. România primește a doua cea mai mare cantitate de Remdesivir de la UE, după Spania
România va beneficia de o cantitate de 25.157 flacoane Veklury (Remdesivir), în trei tranșe, pentru tratarea pacienților cu COVID -19 eligibili, în cadrul contractului finanțat și semnat de Comisia Europeană cu compania farmaceutică producătoare, a anunțat, luni, Ministerul Sănătății.
Vineri, 7 august, țării noastre îi vor fi repartizate 6.026 flacoane Remdesivir. Cantitatea ajunge pentru asigurarea tratamentului unui număr de peste 1.200 pacienți eligibili (5 flacoane/pacient).
Repartiția realizată de reprezentanții Comisiei Europene ține cont de numărul cazurilor la 14 zile și, în acest context, România a primit a doua cea mai mare cantitate după Spania, a mai precizat sursa citată.
Conform calendarului transmis de către Bruxelles, în data de 11 septembrie 2020 vor fi primite alte 10.336 flacoane pentru aproximativ 2.067 pacienti eligibili, iar, în data de 9 octombrie 2020, un număr de 8.795 flacoane cu care vor ajunge pentru asigurarea tratamentului a încă aproximativ 1.759 pacienti eligibili.
Ultimele două tranșe vor fi evaluate în funcție de evoluția epidemiologică la 14 zile.
Livrarea cantităților se va face în depozitele Companiei Unifarm SA de unde vor fi distribuite către unitățile sanitare desemnate în cadrul Ordinului ministrului Sănătății nr. 555/2020, în functie de numărul de cazuri medii si severe eligibile.
În 28 iulie, Veklury a fost primul medicament autorizat la nivelul UE pentru tratamentul COVID-19. Începând cu prima parte a lunii august vor fi puse la dispoziția statelor membre și a Regatului Unit, loturi de Veklury, cu coordonarea și cu sprijinul Comisiei Europene, pentru a răspunde nevoilor imediate.
Comisia Europeană va finanța contractul, în valoare totală de 63 de milioane EUR. Astfel, va fi asigurat tratamentul a aproximativ 30 000 de pacienți din spațiul european care prezintă simptome severe de COVID-19.
sursă: Ministerul Sănătății – Facebook
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News