Connect with us

Eveniment

Un aparat electrocasnic va fi interzis la vânzare în România, de la 1 iulie 2025. Care este motivul

Publicat

Un aparat electrocasnic va fi interzis la vânzare în Uniunea Europeană, de la 1 iulie 2025. Este vorba despre uscătoarele de rufe prin condensare. 

Prin această măsură, Uniunea Europeană vrea să scadă consumul de energie în sectorul rezidențial.

În cazul uscătoarelor de rufe prin condensare, consumul este uriaș. Acest aparat consumă, în medie, aproximativ 2.400W pentru un ciclu de uscare, comparativ cu doar 280W necesari unui uscător cu pompă de căldură.

Prin această măsură, Comisia Europeană încearcă să încurajeze adoptarea unor electrocasnice moderne, care să contribuie la reducerea costurilor pentru consumatori.

Etichetarea energetică a devenit un instrument esențial în Uniunea Europeană pentru a ghida consumatorii spre produse mai eficiente din punct de vedere energetic și mai prietenoase cu mediul.

Acest sistem permite compararea ușoară a performanței energetice a diferitelor aparate și contribuie la reducerea consumului de energie în gospodării și la diminuarea amprentei de carbon.

Schimbări la etichetarea standardizată a electrocasnicelor

Eticheta energetică este un document standardizat aplicat pe electrocasnice și alte echipamente de uz casnic, precum frigidere, mașini de spălat, televizoare sau becuri.

Ea oferă informații clare despre consumul de energie și alte caracteristici de performanță ale produsului. Aceasta este ușor de recunoscut prin codul de culori, de la verde (cel mai eficient) la roșu (cel mai puțin eficient), și clasele de eficiență, notate de obicei de la A (cea mai eficientă) la G (cea mai puțin eficientă).

Noul sistem de etichetare

Începând cu martie 2021, UE a introdus un sistem revizuit de etichetare, eliminând vechile clase precum A+, A++ și A+++ care deveniseră confuze pentru consumatori.

Noua scară simplificată (de la A la G) este mai clară și mai exigentă, astfel încât foarte puține produse actuale ating clasa A, lăsând loc progreselor tehnologice viitoare.

Această regândire a sistemului are rolul de a stimula inovarea în industrie și de a oferi cumpărătorilor o imagine mai realistă asupra eficienței energetice a produselor disponibile pe piață.

Ce informații conține eticheta?

Eticheta energetică afișează:

Clasa de eficiență energetică (A–G)

Consumul anual de energie exprimat în kilowați-oră (kWh)

Capacități relevante (de exemplu, litri pentru frigidere, kilograme pentru mașinile de spălat)

Nivelul de zgomot exprimat în decibeli

Alte informații utile, precum consumul de apă sau durata ciclului de spălare

Toate etichetele includ și un cod QR, care permite accesarea fișei produsului în baza de date europeană EPREL (European Product Database for Energy Labelling).

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.