Connect with us
Publicitate

Uncategorized

USL solicită desecretizarea de urgenţă a contractului privind proiectul minier Roşia Montană

Publicat

foto: arhiva

Subiectul Roşia Montană a generat o vie şi naturală dezbatere publică în societatea românească. Preşedintele PSD, Victor Ponta a prezentat punctual poziţia oficială a Uniunii Social Liberale, în ceea ce priveşte proiectul minier de la Roşia Montană.

Acesta spune că, înainte de toate, contractul RMGC cu statul român trebuie desecretizat de urgenţă. “Este absolut necesar ca societatea să cunoască detaliile acestui contract, clauzele pe care le implică şi toate condiţionalităţile sale, în mod total transparent şi democratic. În afară de situaţia cetăţenilor
români din zonă, vorbim despre resurse importante ale statului – mediu, patrimoniu istoric şi cultural, zăcăminte importante şi toate acestea sunt relevante pentru dezbaterea subiectului”, a arătat Ponta.

De asemenea, Opoziţia solicită o evaluare independentă privind raportul cost-beneficiu pentru statul român, prin susţinerea şi implicarea în acest proiect.

“Reindustrializarea şi crearea de locuri de muncă reprezintă o prioritate pentru USL, dar cu o analiză corectă şi transparentă a costurilor şi beneficiilor pe termen mediu şi lung”, a mai ţinut să precizeze politicianul.

Reprezentanţii USL susţin că este nevoie de o analiză independentă cu privire la interesele care stau în spatele companiilor care vor să investească la Roşia Montană. Trebuie făcut cunoscut cine sunt acţionarii acestor companii şi cine le conduc. De asemenea, doresc o evaluare corectă a modului în care s-au tranzacţionat acţiuni la bursele externe, pe seama acestui proiect şi în ce măsură persoane care au influenţat deciziile oficiale au luat parte la aceste speculaţii bursiere.

Uniunea Social Liberală nu poate ignora rezoluţia dată de Parlamentul European cu privire la interzicerea exploatărilor cu cianuri pe teritoriul Uniunii Europene.

Dacă toate aceste condiţii sunt îndeplinite şi toate aceste întrebări primesc răspunsuri clare, USL acceptă discuţia cu privire la soluţiile de dezvoltare durabilă a regiunii Roşia Montană. Dacă, însă, aceste condiţii nu vor fi îndeplinite, Uniunea Social Liberală se angajează să blocheze acest proiect, în momentul în care va prelua guvernarea, după alegerile parlamentare de anul viitor.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate