Eveniment
VIDEO: Viceprimarul Paul Voicu nu s-a grăbit să-l trimită la Bruxelles pe șeful său Hava. A votat la ceas de seară
Coincidență sau un mesaj subtil? La ceas de seară, mai exact în jurul orei 19.30, viceprimarul Paul Voicu, mai nou ”preferatul” lui Mircea Hava pentru fotoliul de interimar și, de ce nu, viitor primar, a mers să voteze la europarlamentare și referendumul pentru justiție. Întâmplarea face ca, fix la aceeași secție de votare, să își facă apariția și Mircea Hava, însoțit de alți doi membri PNL din Alba.
Referitor la cele mai recente afirmații ale lui Mircea Hava și ale colegului său, Gabriel Pleșa, Paul Voicu a preferat mai mult un răspuns filosofic, între subiectiv sau obiectiv, dar a subliniat că problemele de partid trebuie să fie rezolvate în ”bucătăria” internă a partidului.
„Cum să vă răspund? Subiectiv sau obiectiv? Eu spun că, psihologic și logic, orice persoană când vorbește, vorbește subiectiv. Problemele astea cu obiectivitatea, sunt multe de discutat aici, care e mai subiectiv, care e mai obiectiv. Aș răspunde altfel, aș răspunde că, dacă ar fi colegi de-ai mei care ar fi în poziția mea, așa cum spunea și Mircea Hava, cum ar judeca? Subiectiv sau obiectiv?
Dacă ar avea 5 mandate, dacă ar avea zeci de proiecte la activ, participând activ la tot ce se întâmpla în acest oraș, cum ar judeca? Obiectiv sau subiectiv? Și mai spun un lucru: aceste probleme ar trebui tranșate la partid”, a spus Paul Voicu.
Referitor la declarația lui Gabriel Pleșa, Paul Voicu a declarat că nu comentează:
”Nu comentez, spun doar atât: dacă dăm dovadă de maturitate politică după zeci de ani de când facem politică, în Alba Iulia, în județul Alba, atunci noi având majoritate în consiliul local, 12, din punctul meu de vedere, având primari, viceprimari, nu trebuie să ne rugăm de nimeni să ne dea nici un vot. Nu cred că trebuie să mergem noi în cadrul consiliului local cu două propuneri din partea PNL de primari interimari și cu cinci propuneri, de viceprimari”.
Întrebat ce ar însemna o candidatură independentă a unui coleg din PNL la Primăria Alba Iulia, Paul Voicu a răspuns:
”Până în 2020, în vară, mai avem un an de zile, pentru 2020, în vară, eu spun că trebuie să fim deschiși, să fim democrați și să spunem că albaiulienii trebuie să decidă cine este primar sau cine candidează ca primar din partea PNL-ului în 2020 și va trebui să facem un sondaj de opinie”.
Mai mult, întrebat dacă Mircea Hava a venit la Școala nr. 7 să îl întâmpine pe viitorul primar al orașului, Paul Voicu a răspuns că nu știa că Hava se află în același loc.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News