Instituţiile publice, regiile autonome, societăţile şi companiile naţionale pot acorda angajaţilor vouchere de vacanţă în valoare de maximum 6 salarii brute minime pe economie, cu care pot fi cumpărate pachete de servicii în unităţi de turism autorizate. Aceasta este decizia luată marţi de Camera Deputaţilor. Voucherele de vacanţă se vor emite numai online şi vor fi suportate integral de angajator, în schimb salariatul nu va mai primi prime de vacanţă sau bilete de odihnă.

Publicitate

Citeşte şi Punct de informare turistică la Poarta I a Cetății Alba Iulia. Pliante, suveniruri și GHIZI profesioniști pentru turiștii care vizitează județul

Deputaţii au adoptat marţi cu cu 215 voturi "pentru", 7 "împotrivă" şi 100 abţineri un proiect de lege, care modifică o ordonanţă din 2009 prin care instituţiile publice, regiile autonome, societăţile şi companiile naţionale pot acorda angajaţilor vouchere de vacanţă în valoare de maximum 6 salarii brute minime pe economie, cu care pot fi cumpărate pachete de servicii în unităţi de turism autorizate.

Aceste vouchere de vacanţă se vor emite numai online şi vor fi suportate integral de angajatori. Prestarea serviciilor achiziţionate prin intermediul voucherelor se va face în unităţile turistice autorizate de Autoritatea Naţională pentru Turism. Comisionul maxim perceput de aceste agenţii nu va putea depăşi 10% din valoarea pachetului de servicii oferit.

Publicitate
Clinica Balneomed Articol 728x90

Citește și Programul ”Litoralul Pentru Toți” se încheie în 15 iunie. Concediu la mare pentru două persoane de la 345 de lei. Vezi ofertele

Angajatul care va beneficia de vouchere de vacanţă nu va mai primi prime de vacanţă sau bilete de odihnă.

Ministrul pentru IMM şi Turism, Florin Jianu, a declarat că astfel au fost înlocuite tichetele de vacanţă cu vouchere de vacanţă care sunt moderne şi se emit numai în regim electronic, fără costuri suplimentare şi fără intermediari.

"Acordarea acestor vouchere de vacanţă aduce o serie de beneficii atât salariaţilor, angajatorilor cât şi turismului. Turiştii români vor beneficia de servicii turistice pe teritoriul României ceea ce duce la creşterea locurilor de muncă, locurilor de cazare şi a investiţiilor în turism", a spus Jianu.

Publicitate

Camera Deputaţilor este for decizional cu acest proiect.

sursa: mediafax.ro