Eveniment
VREMEA în Transilvania și la munte până în 25 octombrie. Prognoza meteo pe următoarele două săptămâni
Administrația Națională de Meteorologie prezintă prognoza de vreme pentru următoarele două săptămâni în regiuni din țară. În Transilvania, vremea se răcește de marți și vor fi precipitații în intervalele 13-16 octombrie și 22-23 octombrie.
În Transilvania, pe parcursul primei săptămâni, variaţiile termice vor fi semnificative, astfel că zilele caracterizate de valori în jurul sau chair peste cele normale în a doua decadă a lunii octombrie, cu maxime de 16-20 de grade şi minime de 5-9 grade vor alterna cu perioade reci, în special în jurul datei de 14 octombrie, când la amiază vor fi 12-15 de grade, iar noaptea 1-5 grade (cu valori uşor negative în depresiuni).
Cea de-a doua săptămână va debuta cu vreme apropiată de normalul termic al perioadei, cu maxime de 14-17 grade şi minime de 2-6 grade, apoi sunt estimate temperaturi în creştere.
Ploile se vor semnala pe spaţii extinse şi vor fi local însemnate cantitativ în jurul datelor de 13 şi 16 octombrie, urmând ca probabilitatea de apariție a ploilor să fie din nou în creştere spre sfârşitul intervalului de referinţă.
La munte, vremea va fi relativ rece în perioada 13-14 octombrie şi în intervalul 18-20 octombrie, când vor fi valori negative de temperatură pe timpul nopţilor, iar la amiază în medie 2-8 grade.
În restul zilelor din interval va fi o vreme răcoroasă, specifică de altfel lunii octombrie, cu maxime de 6-13 grade şi minime de 1-6 grade.
Ploi local însemnate cantitativ se vor semnala pe arii extinse în perioada 12-13 octombrie, când la altitudini mari vor fi şi precipitaţii mixte.
Probabilitatea pentru precipitaţii va fi din nou în creştere în intervalul 16-17 octombrie, dar mult mai scăzută în restul zilelor din intervalul de referinţă.
sursă: meteoromania.ro
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News