Connect with us
Advertisement

Eveniment

VREMEA până în 22 iulie. Perioadele cu temperaturi mari sau furtuni, la mijlocul verii 2024. Prognoza meteo pe patru săptămâni

Publicat

Vremea până în 22 iulie. După valul de aer tropical din weekendul de Rusalii, temperaturile se vor stabiliza în jurul valorii de 30 de grade.

Însă în continuare vremea va continua să fie mai caldă decât de obicei în această perioadă. În sud vor mai fi înregistrate valori de până la 35 de grade Celsius.

Sunt anunțate perioade cu furtuni, din săptămâna 24-30 iunie, în special în Transilvania, Banat și la munte.

VREMEA în Alba în minivacanța de Rusalii 21 – 24 iunie 2024: Zile caniculare, dar și furtuni. Prognoza meteo pe localități

Luna iulie începe cu vreme caldă, maxime de 28-32 de grade, dar vor fi și câteva zile cu ploi și furtuni. Vor fi precipitații în jurul date de 1 iulie și în 5-8 iulie, în centru, nord și la munte.

Pe litoral, vremea va fi în general frumoasă, cu maxime între 26 și 29 de grade.

În iulie, o perioada relativ mai răcoroasă va fi 7-10 iulie, când temperaturile se vor situa în jurul valorii de 25 de grade Celsius. Atunci va mai ploua, mai ales la munte.

Apoi se mai încălzește. Vor mai fi perioade cu ploi sau furtuni, pe arii restrânse.

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a prezentat prognoza de vreme pentru următoarele patru săptămâni, până în 22 iulie.

Vremea în săptămâna 24-30 iunie

Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână, în cea mai mare parte a țării, dar mai ales în regiunile sudice.

Cantitățile de precipitații vor fi local excedentare în sud-vestul țării. Însă vor fi deficitare în regiunile nordice, estice, sud-estice și local în cele centrale. În rest vor fi în general apropiate de cele normale.

Vremea în săptămâna 1-7 iulie

Temperaturile medii vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru acest interval în regiunile extracarpatice, dar mai ales în cele sudice. În rest vor fi apropiate de cele normale.

Regimul pluviometric va fi excedentar în regiunile intracarpatice. În rest vor fi în general apropiate de cele normale pentru această perioadă.

Vremea în săptămâna 8-14 iulie

Temperatura medie a aerului va avea valori mai ridicate decât cele normale pentru acest interval în regiunile extracarpatice, dar mai ales în cele sudice. În rest, temperaturile medii vor fi apropiate de cele specifice perioadei.

Cantitățile de precipitații se vor situa în general în jurul celor normale pentru această perioadă, cu posibilitatea unui ușor excedent în regiunile nord-estice.

Vremea în săptămâna 15-22 iulie

Mediile valorilor termice se vor situa peste cele specifice pentru această săptămână, în cea mai mare parte a țării, dar mai ales în sudul teritoriului.

Regimul pluviometric va fi în general apropiat de cel normal pentru acest interval, posibil ușor deficitar în regiunile sudice.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement