Connect with us
Publicitate

ACTUALITATE

20 iulie: Primăria Aiud organizează concurs pentru ocuparea postului de şef al Centrului Social Multifuncţional pentru Persoane cu Dizabilităţi

Publicat

primaria aiud Primăria Municipiului Aiud organizează concurs în 20 iulie pentru ocuparea postului de şef al Centrului Social Multifuncţional pentru Persoane cu Dizabilităţi. Dosarele de înscriere se depun până în 9 iulie.

Concursul este organizat la sediul instituției din str. Cuza Vodă, nr. 1, în vederea ocupării, pe durată nedeterminată, a postului vacant, funcţie contractuală de conducere de Șef centru, gradul II al Biroului Centrul Social Multifuncţional pentru Persoane cu Dizabilităţi din cadrul Serviciului Public de Asistență Socială aflat în subordinea Consiliului Local al Municipiului Aiud.

Data desfăşurării concursului:

Proba scrisă: 20.07.2015, ora 10:00 la sediul Primăriei Municipiului Aiud.

Interviul se susţine într-un termen de maximum 4 zile lucrătoare de la data susţinerii probei scrise.

Condiţii generale și specifice:

– studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în domeniul kinetoterapie sau psihologie;

– vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei contractuale: minimum 2 ani.

Dosarele de înscriere la concurs se depun la sediul instituţiei, până în data de 9.07.2015 inclusiv, ora 16:00 la Biroul Resurse Umane, Control Intern din cadrul Primăriei Municipiului Aiud.

Condiţiile de participare şi condiţiile de desfăşurare ale concursului, bibliografia şi alte date necesare desfăşurării concursului se afişează la sediul Primăriei Municipiului Aiud şi pe site-ul www.aiud.ro.

Relaţii suplimentare se pot obţine la Biroul Resurse Umane, Control Intern din cadrul Primăriei Municipiului Aiud, camera 22 și la nr. telefon 0258 861 310 interior 13.

 

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax