Connect with us
Publicitate

EVENIMENT

UPDATE: Un bărbat de 43 de ani şi-a pierdut viaţa la Ocoliş, în Munţii Apuseni, în timp ce tăia copaci din pădure

Publicat

Un bărbat în vârstă de 43 de ani şi-a pierdut viaţa, luni după-amiaza, pe raza comunei Ocoliş din Munţii Apuseni. Din primele informaţii, acesta tăia copaci în pădurea din apropierea localităţii.

Poliţiştii au demarat cercetările pentru a verifica împrejurările exacte în care acesta a decedat. Corpul neînsufleţit va fi dus la morgă, pentru efectuarea necropsiei.

UPDATE: Bărbatul era din comuna Poşaga, aflată în apropiere. Pe corpul său nu au fost găsite leziuni evidente, cu excepţia unei contuzii în zona cefei. Acesta a fost găsit prăbuşit la pământ de către un coleg cu care lucra în pădure.

UPDATE1: Din primele verificări efectuate la locul faptei s-a stabilit faptul că doi bărbaţi de 41 şi respectiv 43 de ani, ambii din comuna Poşaga, judeţul Alba, angajaţi ai unei societăţi comerciale, primul în calitate de conducător TAF, iar al doilea ca şi fasonator mecanic, s-au deplasat, în data de 14.04.2014, într-o pădure situată pe raza comunei Ocoliş, pentru a efectua unele activităţi forestiere.

În jurul orei 14.30, unui dintre bărbaţi, respectiv P.A., de 43 de ani, din comuna Poşaga,  în timp ce efectua singur fasonarea unui arbore, un alt arbore, cu lungimea de 10 m şi diametrul 15 cm, s-a dislocat şi l-a lovit în zona capului, cauzându-i decesul.

În urma examinării exterioare a cadavrului, personalul medical al ambulanţei care a ajuns la faţa locului a identificat leziuni deschise în zona capului şi a constatat decesul.

În continuare se efectuează cercetări în vederea clarificării împrejurărilor producerii acestui eveniment, urmând a se efectua de către medicul legist şi necropsia cadavrului în vederea stabilirii cauzelor decesului.


Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax