Connect with us
Publicitate

ACTUALITATE

Campionatul Mondial de Fotbal din Brazilia:Sâmbătă se joacă patru meciuri, două dintre ele după miezul nopții. Anglia – Italia derby-ul zilei

Publicat

Sâmbătă la Campionatul Mondial de Fotbal din Brazilia se joacăpatru meciuri . După două zile de fotbal, sâmbătă  TVR1 oferă patru meciuri din faza grupelor. Dacă vineri, Spania – Olanda 1-5 a fost capul de afiș, astăzi toți ochii vor fi ațintiți pe partida dintre Anglia – Italia, dispută ce va începe la ora 01:00. 

Ziua de vineri a fost una specială, și asta pentru că dacă pe unii nu i-a surprins succesul Olandei contra Spaniei, cu siguranță scorul cu care ibericii au fost învinși a fost unul surprinzător. Robben și compania au îngenunchiat campioana mondială chiar la primul meci din grupe, iar Spania începe din nou cu eșec mondialul, la fel cum s-a întâmplat în urmă cu 4 ani, când echipa lui Del Bosque a câștigat trofeul.

Tot vineri, „fluierașii” și-au continuat gafele și deciziile eronate. Dacă la meciul de debut Brazilia a beneficiat de un penalty gratuit, vineri, echipa Mexicului a avut două goluri perfect valabile, anulate.

Columbia – Grecia, ora 19:00, TVR1

Columbia este favorită certă în jocul cu Grecii, dar surprizele nu ar fi excluse. Grecia a ajuns la Campionatul Mondial din Brazilia după ce au învins România la jocul de baraj. Casele de pariuri oferă 1,90 cotă pentru victoria columbienilor, pentru o remiză cota este de 3,20, în vreme ce succesul elenilor este cotat la 4,68.

În afară de vedeta Falcao, antrenorul columbienilor Jose Pekerman are tot lotul la dispoziție, în vreme ce Grecia nu are probleme de lot.

Uruguay – Costa Rica, ora 22:00, TVR1

Uruguaienii se confruntă cu probleme de lot. Vedetele Luis Suarez și Diego Forlan sunt incerte pentru partida cu Costa Rica din această seară.  Casele de pariuri oferă 1,45 pentru victoria echipei din Uruguay, 4,20 pentru o remiză și 8,01 pentru o eventuală victorie a celor din Costa Rica.

Diferența de valoare dintre cele două formații este categorică, astfel că nu se pun problema învingătoarei, ci doar problema rezultatului final.

Anglia – Italia 01:00, TVR 1

Partida dintre Anglia și Italia este cea mai atractivă partidă din seria meciurilor de duminică.  Cele două formații se vor duela probabil, pentru a stabili echipa care se va califica în grupe de pe prima poziție, loc ce va permite întâlnirea unui adversar mai facil, în faza următoare.

De la cele două echipe nu vor absenta vedetele, astfel că jocul este deschis oricărui rezultat.  În ultima partidă dintre Anglia și Italia, italienii s-au impus cu 2-1, disputa fiind în finala mică la Campionatul Mondial din 1990, iar bilanțul întâlnirilor generale fiind favorabil Italiei, englezii au câștigat doar două partide din 11 disputate.

Casele de pariuri oferă cote mari pentru această partidă. Victoria Angliei este cotată la 2,95, pentru o remiză  4,20, iar succesul Italiei este cotat cu 2,85.

Coasta de Fildeș – Japonia, ora 04:00, TVR1

Disputa dintre Coasta de Fildeș și Japonia se anunță a fi una extrem de interesantă. Ambele echipe au în componența lotului jucători interesanți. În tabăra echipei din Coasta de Fildeș se regăsesc „VIP-uri” precum Drogba,  Yaya Toure, Kolo Ture, Kalou, Gervinho, în vreme ce japonezii îi au pe Honda, Uchida, Nagatomo sau Yoshida, jucători care evoluează în campionate puternice, la echipe titrate.

La casele de pariuri favoriți sunt cei din Coasta de Fildeș, echipă ce a primit cota 2,75 pentru o victorie, în vreme ce Japonia are 2,95 pentru un succes.  Rezultatului de egalitate i-a fost atribuită cota 3,05, una suficient de mică, dar probabil specialiștii au ținut cont de valoarea apropiată a celor două formații.

Vă prezentăm mai jos programul complet al Campionatului Mondial din Brazilia:


Grupa A
Brazilia
Croaţia
Mexic
Camerun

CM 2014 PROGRAM GRUPA A

12.06, ora 23.00, TVR 1 – Brazilia – Croaţia 3-1 (Neymar 28, 71 – pen., Oscar 90+1 / Marcelo 11 – aut.)
13.06, ora 19.00, TVR 1 – Mexic – Camerun 1-0 (Peralta 61)
17.06, ora 22.00, TVR 1 – Brazilia – Mexic
19.06, ora 01.00, TVR 1 – Camerun – Croaţia
23.06, ora 23.00, TVR 1 – Camerun – Brazilia
23.06, ora 23.00, TVR 2 – Croaţia – Mexic


Grupa B
Spania
Olanda
Chile
Australia

CM 2014 PROGRAM GRUPA B

13.06, ora 22.00, TVR 1 – Spania – Olanda 1-5 (Xabi Alonso 27/ Van Persie 44 și 72, Robben 53 și 80, de Vrij 64)
14.06, ora 01.00, TVR 1 – Chile – Australia 3-1 (Alexis Sanchez 12, Valdivia 14, Beausejour 90+2/ Cahill 35)
18.06, ora 19.00, TVR 1 – Australia – Olanda
18.06, ora 22.00, TVR 1 – Spania – Chile
23.06, ora 19.00, TVR 1 – Olanda – Chile
23.06, ora 19.00, TVR 1 – Australia – Spania


Grupa C
Columbia
Grecia
Coasta de Fildeş
Japonia

CM 2014 PROGRAM GRUPA C

14.06, ora 19.00, TVR 1 – Columbia – Grecia
15.06, ora 04.00, TVR 1 – Coasta de Fildeş – Japonia
19.06, ora 19.00, TVR 1 – Columbia – Coasta de Fildeş
20.06, ora 01.00, TVR 1 – Japonia – Grecia
24.06, ora 23.00, TVR 2 – Japonia – Columbia
24.06, ora 23.00, TVR 1 – Grecia – Coasta de Fildeş


Grupa D
Uruguay
Costa Rica
Anglia
Italia

CM 2014 PROGRAM GRUPA D

14.06, ora 22.00, TVR 1 – Uruguay – Costa Rica
15.06, ora 01.00, TVR 1 – Anglia – Italia
19.06, ora 22.00, TVR 1 – Uruguay – Anglia
20.06, ora 19.00, TVR 1 – Italia – Costa Rica
24.06, ora 19.00, TVR 1 – Italia – Uruguay
24.06, ora 19.00, TVR 2 – Costa Rica – Anglia


Grupa E
Elveţia
Ecuador
Franţa
Honduras

CM 2014 PROGRAM GRUPA E

15.06, ora 19.00, TVR 1 – Elveţia – Ecuador
15.06, ora 22.00, TVR 1 – Franţa – Honduras
20.06, ora 22.00, TVR 1 – Elveţia – Franţa
21.06, ora 01.00, TVR 1 – Honduras – Ecuador
25.06, ora 23.00, TVR 2 – Honduras – Elveţia
25.06, ora 23.00, TVR 1 – Ecuador – Franţa


Grupa F
Argentina
Bosnia Herţegovina
Iran
Nigeria

CM 2014 PROGRAM GRUPA F

16.06, ora 01:00, TVR 1 – Argentina – Bosnia Herţegovina
16.00, ora 22:00, TVR 1 – Iran – Nigeria
21.06, ora 19:00, TVR 1 – Argentina – Iran
22.06, ora 01:00, TVR 1 – Nigeria – Bosnia Herţegovina
25.06, ora 19:00, TVR 1 – Nigeria – Argentina
25.06, ora 19:00, TVR 2 – Bosnia Herţegovina –Iran


Grupa G
Germania
Portugalia
Ghana
SUA

CM 2014 PROGRAM GRUPA G

16.06, ora 19:00, TVR 1 – Germania – Portugalia
17.06, ora 01:00, TVR 1 – Ghana – SUA
21.06, ora 22:00, TVR 1 – Germania – Ghana
23.06, ora 01:00, TVR 1 – SUA – Portugalia
26.06, ora 19:00, TVR 2 – SUA – Germania
26.06, ora 19:00, TVR 1 – Portugalia –Ghana


Grupa H
Belgia
Algeria
Rusia
Coreea de Sud

CM 2014 PROGRAM GRUPA H

17.06, ora 19:00, TVR 1 – Belgia – Algeria
18.06, ora 01:00, TVR 1 – Rusia – Coreea de Sud
22.06, ora 19:00, TVR 1 – Belgia – Rusia
22.06, ora 22:00, TVR 1 – Coreea de Sud – Algeria
26.06, ora 19:00, TVR 1 – Coreea de Sud – Belgia
26.06, ora 19:00, TVR 2 – Algeria – Rusia

sursa foto: mediafax.ro

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax