Connect with us
Advertisement

Actualitate

”Inteligenţa Artificială este ca un copil, cum îl înveţi, aşa o să-l ai”. Explicațiile unui specialist român

Publicat

Inteligenţa Artificială este ca un copil, cum îl înveţi, aşa o să-l ai, dar, pe de altă parte, reprezintă atât o oportunitate, cât şi o ameninţare, a declarat, marţi, directorul general al Institutului Naţional de Cercetare – Dezvoltare în Informatică (ICI Bucureşti), Victor Vevera.

„Inteligenţa Artificială este şi o oportunitate, şi o ameninţare. Pe de altă parte, este un business în primul rând.

Este o zonă care aduce bani, iar acum este într-o creştere, pentru că lumea a avut mai des noţiunea de Inteligenţă Artificială.

Partea de automatizare a proceselor există şi sunt şi companii care au dezvoltat tipul ăsta de roboţi. Inteligenţa Artificială a devenit ‘juicy’ în clipa în care a apărut ChatGPT. Au apărut şi primele întrebări despre ce o să facă?

Răspunsurile au fost că ‘terminăm cu omenirea’, ‘vă faceţi rău, ca în cele mai bune filme SF pe care le-am văzut cu toţii’. Până la urmă, însă, este un business” a spus acesta.

Noah Harari: Inteligența Artificială a spart sistemul de operare al civilizației umane. Editorial-avertisment în The Economist

”Să ne uităm câţi bani s-au investit în ultimul timp şi câţi bani se aşteaptă să fie investiţi. Faptul că, în ultimii patru ani, start-up-urile care se ocupă de Inteligenţa Artificială au adunat cam 200 de miliarde de dolari… Lumea are aşteptări mari. Aşteptăm ca viaţa să fie mai uşoară.

Bineînţeles că există şi spaimele că se vor pierde locuri de muncă. Societatea s-a schimbat, adică nu mai putem să ne ascundem.

Suntem deja digitalizaţi, chit că ea este implementată 50%, 80% sau 100%. Avem toţi copii, nepoţii care sunt nativ digitali şi care sunt în lumea lor”, a adăugat Vevera, citat de Agerpres.

Inteligența Artificială în zona militară

Șeful ICI-Bucureşti este de părere că Inteligenţa Artificială ajută, iar efectele se văd în zona militară.

„Dacă până acum inovaţia venea în zona militară şi trecea în zona civilă, de ceva timp inovaţia vine din zona civilă şi este preluată în zona militară, pentru că sunt tehnologii care au fost gândite pentru aplicaţii civile. (…)

Avem maşini autonome care sunt, există, funcţionează, încă mai fac şi ele accidente, că, până la urmă, programarea se face de oameni, momentan (…)

Elon Musk spune că 80% va urma o iarnă a Inteligenţei Artificiale, odată din cauza spaimelor pe care le avem, a doua din cauza faptului că profiturile care vor veni din zona asta nu vor fi la fel de mari.

Acum, depinde de cum va fi integrată în viaţa de zi cu zi.

În altă ordine de idei, Inteligenţa Artificială este ca un copil. Cum îl înveţi, aşa o să-l ai. S-a pus problema că se dezvoltă acum regulile de etică.

Regulile de etică sunt pentru cei care vor să respecte legea, nu pentru cei care vor să folosească Inteligenţa Artificială în orice alt scop, de la criminalitate informatică până la terorism. Aici mai e de lucrat. Uniunea Europeană a făcut nişte paşi.

Sunt grupuri de lucru care au venit cu primele propuneri în zona aceasta. Să nu uităm că Uniunea Europeană acoperă 550 de milioane de oameni şi globul are pe la 9,5 miliarde, dacă nu mai mult.

Şi sunt câteva zone care nu-şi pun în gând să respecte legislaţia din Uniunea Europeană”, a adăugat Victor Vevera.

Cea de-a VI-a ediţie a evenimentului „Forumul România Digitală”, organizată marţi de publicaţia Financial Intelligence, are la start reprezentanţi ai autorităţilor, precum şi specialişti din domeniul securităţii cibernetice.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement