EVENIMENT
FOTO-VIDEO: Festivalul Cetăților Dacice s-a încheiat. Cricăul a câștigat competiția și va organiza anul viitor evenimentul
![YouTube video](https://i.ytimg.com/vi/tEeuuR5AmcI/hqdefault.jpg)
Imediat după prezentări, a urmat decatlonul dacic. Cinci echipe au concurat pentru a câștiga trofeul de la Festivalul Cetățlor Dacice și totodată dreptul de a organiza anul viitor festivalul . La concurs participă echipe din Cugir, Ighiu, Cricău, Săsciori și Cetatea de Baltă.
Proba „Arcul viteazului” a fost câștigată de echipa din Cricău, după care proba „ Rapid și puternic” a avut nevoie de jurizare video, iar în urma deciziei arbitrilor câștigătoare a fost echipa din Cetatea de Baltă. Cel mai bun „sulițaș al cetății” a fost un participant din tabăra celor de la Cricău. Cursa cu mielul în brațe, adică „Cel mai iute de picior”, a fost câștigată de formația din Cricău, care a câștigat detașat competiția.
Proba „Brațul de fier” a fost câștigată de echipa din Ighiu, care a câștigat toate duelurile. Întrecerea „luptătorul cetății” a fost câștigată de Ighiu, iar proba ”îndemânare și curaj” a fost câștigată categoric de Cetatea de Baltă. Concursul este în desfășurare, iar din șapte probe Cricăul a câștigat trei.
O demonstrație de echipă și forță a Ighiului la cea de a opta probă, „Să ne unim forțele”. Aceștia au câștigat toate cele patru întreceri într-un mod categoric spre deliciul celor din tribune. „Voinicul din cetate” a fost întrecerea câștigată de Cugir, aceștia au aruncat cel mai bine mingea medicinală.
Ultima probă a decatlonului a fost „Cărăușii cetății”. Cele cinci echipe participante au fost nevoite să ducă ciuberele cu apă.
Echipa Cricăului a câștigat competiția, obținând victoria a trei din cele cinci probe și astfel va organiza, anul viitor, Festivalul Cetăților Dacice.
Iată clasamentul final:
Locul I : Cricău, 22,5 puncte, trei trofee
Locul II: Cetatea de Baltă, 24 puncte, 3 trofee
Locul III: Ighiu, 31 puncte, 3 trofee
Locul IV: Săsciori, 31 puncte, niciun trofeu
Locul V: Cugir, 41,5 puncte, un trofeu
FOTO-VIDEO: Cătălin CRĂCIUN
![YouTube video](https://i.ytimg.com/vi/tEeuuR5AmcI/hqdefault.jpg)
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News
Dacă ți-a plăcut articolul:
ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.
![](https://alba24.ro/wp-content/uploads/2021/09/sigla_alba24_300-x-92-1.png)