Connect with us
Publicitate

EVENIMENT

O nouă metodă de ÎNŞELĂCIUNE, reclamată de o firmă de curierat: Anunţuri FALSE de angajare pe posturi de şofer profesionist

Publicat

fan courier O tentativă de înşelăciune căreia i-au căzut victime persoane aflate în căutarea unui loc de muncă a fost reclamată de compania de curierat FAN Courier. În ultimele zile, la sediile acesteia din diferite oraşe, inclusiv din judeţul Alba, s-au prezentat candidaţi la poziţia de şofer profesionist, care susţineau că au dat curs unui presupus anunţ postat în numele companiei, pe unul dintre portalurile de anunţuri gratuite. Reprezentanţii companiei au anunţat că vor sesiza autorităţile de cercetare penală.

„Unii dintre ei achitaseră în contul presupusei înscrieri a candidaturii o sumă indicată la telefon de autorul anunţului, alţii doreau să ştie unde trebuie să plătească această sumă de bani”, au declarat într-un comunicat reprezentanţii companiei.

Compania atrage atenţia tuturor candidaţilor la un post în cadrul companiei că nu a pretins şi nu pretinde nici o sumă pentru înscrierea sau alte acţiuni derulate în timpul procesului de recrutare de personal.

„FAN Courier îşi selectează personalul şi colaboratorii exclusiv pe baza competenţelor profesionale şi recomandă tuturor celor interesaţi să solicite informaţii direct companiei, la numerele de telefon de pe website-ul www.fancourier.ro, secţiunea Contact sau pe pagina sa oficială de Facebook https://www.facebook.com/FANCourier„, a spus Roxana Magopet, director de marketing al companiei.

FAN Courier va depune plângere penală împotriva autorului anunţului pe care îl acuză de înşelăciune, folosirea neautorizată a mărcii înregistrate şi de prejudicierea imaginii publice a companiei.

Compania de curierat a fost înfiinţată în 1998 şi este deţinută de Felix Pătrăşcanu şi fraţii Adrian şi Neculai Mihai. Cu afaceri de 62,5 milioane de euro în 2013, FAN Courier este unul dintre cei mai importanţi jucători din acest domeniu.

sursa: mediafax

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax