Connect with us
Publicitate

ACTUALITATE

Numărul parlamentarilor va fi unul fix, mai mic faţă de cel actual, potrivit Comisiei de Cod electoral. CÂŢI aleşi va avea judeţul ALBA

Publicat

parlament Comisia comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru elaborarea propunerilor legislative privind legile electorale a decis, marţi, să adopte principiul potrivit căruia numărul parlamentarilor care vor fi aleşi în viitoarea legislatură să fie unul fix, dar mai mic decât cel din actuala legislatură. Din calculele politicienilor, în judeţul Alba ar rămâne doar cel mult cinci parlamentari, faţă de şapte, cât sunt în prezent.

Totodată, membrii comisiei au mai stabilit ca sistemul electoral să fie acelaşi pentru alegerile celor două Camere.

Contactat de către Alba24, deputatul de Alba Clemenț Negruț a precizat că, în opinia sa, ”în Alba vor rămâne patru sau cinci parlamentari, respectiv un senator și trei deputați sau un senator și patru deputați. Discuțiile și negocierile sunt încă la început”.

Membrii Comisiei au mai căzut de acord şi asupra duratei campaniei electorale, care va fi de 30 de zile, dar şi asupra pragului electoral, care se va menţine la 5%.

În şedinţa de marţi s-a decis, de asemenea, ca membrii Comisiei să se împartă în trei subcomisii care vor lucra separat, astfel: o subcomisie se va ocupa de Legea partidelor şi Legea finanţării partidelor şi a campaniilor, a doua subcomisie se va ocupa de Legea alegerilor locale, iar a treia de Legea alegerilor parlamentare.

Cele trei subcomisii au termen până pe 1 martie pentru elaborarea proiectelor de modificare a legilor de care se ocupă, astfel încât între 7 şi 15 martie acestea să fie dezbătute şi votate în Comisia de Cod electoral, iar până la finalul lunii martie proiectele să plece la Senat pentru dezbatere şi vot.

Reamintim că în urma alegerilor din decembrie 2012, numărul de parlamentari a crescut de la 470 la 588. Judeţul Alba este reprezentat în parlament de senatorii Alexandru Pereş (ales ca reprezentant PDL) şi Teodor Atanasiu (PNL), respectiv deputaţii Ioan Dîrzu (PSD), Dan Coriolan Simedru (PNL), Călin Potor (ales pe listele PNL, acum la PSD), Clement Negruţ (ales pe listele PDL, ulterior independent, lider de grup PMP) şi Cornel Comşa (ales pe listele PP-DD, acum independent).

În prezent, sunt 397 deputaţi (20 şi-au încheiat mandatul înainte de terminarea legislaturii) şi 171 de senatori (opt au încheiat mandatul înainte de terminarea legislaturii).

Membrii Camerei Deputaților și ai Senatului sunt aleși prin vot universal în cele 42 de circumscripții electorale, corespunzătoare celor 41 de judeţe și Municipiului Bucureşti.

În legislativul 2004-2008, Senatul a avut un număr de 137 de membri, iar Camera Deputaților 332 de membri. Diferența se datorează normei de reprezentare diferite de la o Cameră la alta. Astfel, norma de reprezentare pentru alegerea Camerei Deputaților este de un deputat la 70.000 locuitori, iar pentru alegerea Senatului este de un senator la 160.000 locuitori.

Sistemul electoral este unul proporțional (membrii se aleg din toate partidele care au depășit pragul electoral de 5% din totalul voturilor exprimate în baza unui algoritm). Alegerile se țin o dată la patru ani și sunt făcute printr-un sistem de reprezentare proporțională cu vot în colegii uninominale. În Camera Deputaților mai sunt primiți și câte un reprezentant al fiecărei minorități naționale recunoscute.

sursa: mediafax

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax