Connect with us
Publicitate

ACTUALITATE

EVALUARE NAŢIONALĂ 2017, clasa a VI-a: 244 de elevi din Alba au lipsit de la proba de Matematică şi Ştiinţe. SUBIECTELE

Publicat

examen scoala

examen scoala Joi s-a desfăşurat ultima probă în cadrul Evaluării Naţionale la sfârşitul clasei a VI-a. Peste 2.800 de elevi din judeţul Alba au participat la proba de Matematică şi ştiinţe.

Inspectorul şcolar Daniela Coş a precizat pentru Alba24, că la această probă, dintre cei 3.068 de elevi de clasa a VI-a din judeţul Alba, au participat 2.824, dintre care 25 cu cerinţe educaţionale speciale. 244 de elevi au absentat.

Testul de Matematică şi ştiinţe cuprinde Matematică, Fizică şi Biologie.

SUBIECTE proba de Matematică şi Ştiinţe – Evaluare Naţională clasa a VI-a, 2017, publicate de Ministerul Educaţiei:

ENVI_2017_matematica_si_stiinte_Test_1_Caietul_elevului_Limba_romana

ENVI_2017_matematica_si_stiinte_Test_2_Caietul_elevului_Limba_romana

Testele care vizează evaluarea unor competenţe din aria curriculară „Matematică şi Ştiinţe ale naturii” sunt evaluate de echipe formate din trei cadre didactice, unul cu specialitatea matematică, al doilea cu specialitatea fizică, al treilea cu specialitatea biologie.

Evaluarea fiecărui test se face cu respectarea strictă a baremului şi a instrucţiunilor cuprinse în Caietul cadrului didactic.

Rezultatele individuale obţinute la Evaluare Naţională nu se afişează, nu se comunică public şi nu se înregistreaza în catalogul clasei.

Aceste rezultate sunt valorificate la nivelul unităţii de învatamânt prin:

– elaborarea planurilor individualizate de învăţare, acolo unde aceasta se impune;

– informarea elevilor şi a părinţilor/ reprezentanţilor legali ai elevului asupra stadiului formării şi dezvoltării competenţelor evaluate.

Rezultatele individuale, cuprinse în fişele de evaluare, sunt supuse unui proces de analiză de către cadrul didactic şi de către colectivul de catedră din fiecare unitate şcolară. În urma acestei analize, cadrul didactic decide, acolo unde este cazul, elaborarea planului individualizat de învăţare al elevului, instrument fundamental de remediere/ dezvoltare/ orientare care cuprinde informatii diagnostice şi prognostice în vederea orientării şi optimizării învăţării. Decizia privind elaborarea planului individualizat de învăţare al elevului se ia coroborând rezultatele la EN cu datele şi observaţiile înregistrate de-a lungul parcursului educaţional al elevului.

Planurile individualizate de învăţare ale elevilor sunt comunicate părinţilor/ reprezentanţilor legali ai elevilor.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax