Connect with us
Publicitate

EVENIMENT

FOTO-VIDEO: Studenții de la UAB și-au luat rămas bun de la profesorii care i-au îndrumat. Vezi lista celor mai buni din Promoţia 2013

Publicat

YouTube video

Studenții din anii terminali de la Universitatea „1 Decembrie din Alba Iulia” au sărbătorit, sâmbătă, absolvirea studiilor superioare. În Piața Cetății, tinerii, viitori licenţiaţi și-au luat rămas bun de la cei care i-au îndrumat în anii de facultate.

Învățăceii de la facultățile universității albaiuliene au participat împreună la cursul festiv de sfârșit de facultate. Aceștia au fost întâmpinați de rectorul Universității „1 Decembrie 1918” Daniel Breaz, prorectorul Achim Moise, de profesorii care le-au ghidat anii de școală, dar și de oficialitățile locale, printre care primarul Mircea Hava și președintele Consiliului Județean, Ion Dumitrel şi, nu în ultimul rând, de ÎPS Irineu.

„Nu este foarte simplu ceea ce vă așteaptă, dacă ați avut trei ani de zile frumoși sau patru ani, unii, acum viața voastră se va schimba. Îmi permit poate să vă dau câteva sfaturi. Veți fi pregătiți pentru viață. Cunoștințele pe care le-ați acumulat în universitatea noastră, formarea profesională pe care ați dobândit-o vă ajută să vă integrați să fiți mai buni. Vă dau un sfat. Încercați să daţi mai departe ceea ce ați acumulat”, le-a spus rectorul Daniel Breaz studenților prezenți în Piața Cetății.

Şefa de promoție, Elena Vîrdea, a înmânat cheia universității și le-a urat celor mai tineri studenţi mult succes. De asemenea, cei mai buni studenți de la fiecare facultate au fost nominalizaţi și aplaudaţi la scenă deschisă.

Vă prezentăm lista celor mai buni studenți care au absolvit anul acesta cursurile Universității „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia:

Facultatea de Istorie și Filologie

Cosmin Constantin Galdău – Arheologie

Tiberiu Pavel Polgar – Muzeologie

Ancuța Maria Pop – Istorie

Alina Ursaleș – Limba și literatura română / Limba și literatura engleză

Cristina Adriana Chișereu – Limba și literatura română / Limba și literatura franceză

Andra Corpade – Limba și literatura franceză / Limba și literatura engleză

Masterat

Ioan Oprea – Preistoria Spațiului carpato-dunărean în contextul arheologiei sistemice

Emanuel Ioan Povian – Transilvania în istoria culturală a Europei Centrale

Gheorghe Florianu Dumitru – Muzeologie. Cercetarea și protejarea patrimoniului cultural

Amalia Loredana Dogoșoiu – Literatură și cultură românească în context european

Aurel Gheorghe Albu – Limbă, literatură și cultură engleză în context european

Maria Coraș – Limbă, literatură și cultură franceză în spațiul francofon

Facultatea de Științe

Dorina Elena Vîrdea – Contabilitate și informatică de gestiune

Alexandra Ioana Ghenescu – Finanțe și Bănci

Delia Florina Giurgiu – Informatică

Anamaria Mathe – Economia comerțului turismului și serviciilor

Ramona Ionela Hărăguș – Economia comerțului turismului și serviciilor ID

Alexandra Maria Pătruțiu – Administrarea afacerilor

Biana Adela Hada – Administrarea afacerilor ID

Emanuela Avram – Marketing

Adiana Vlăzan – Marketing ID

Miriam Daniela Măgerușan – Măsurători terestre și cadastru

Gabriel Sava – Electronică aplicată

Maria Vințan – Ingineria mediului

Masterat

Raluca Micu – Administrarea dezvoltării regionale durabile

Alexandra Elena Petric – Administrarea dezvoltării durabile

Adiana Iulia Curea – Administrarea afacerilor în comerț turism și servicii

Andreea Hațegan – Auditul și controlul agenților economici

Ioana Susana Blumauer – Marketing și promovarea vânzărilor

Mihaela Claudia Circov – Bănci, asigurări și piețe financiare

Adriana Coroiu – Programare avansată și baze de date

Ioana Maria Hațegan – Programare avansată și baze de date

Facultatea de Drept și Științe Sociale

Mirela-Liliana Robu – Drept

Cristina Ungureanu – Administrațe Publică

Ioana-Cristina Iacob – Asistență managerială și secretariat

Mariana-Septimia Păucean – Asistență Socială

Vasile Arinar – Asistență Socială ID

Bogdan Nicolae Mucea – Sociologie

Geanina Ilie – Facultatea de educație fizică și sport

Florina Maria Nicoară – Pedagogia învățământului primar și preșcolar

Masterat

Iuliana Maria Cîmpean – Asistență managerială în sectoarele public și privat

Ioan George Lupea – Opera socială în instituții ecleziale

Andra Pleșa – Științe penale și criminalistică

Cristina Maria Stancu – Științe Penale și criminalistică

Andreea Cristina Gligor – Instituții de drept privat

Nicoleta Ioana Gheberta – Instituții de drept privat

Oana Cristina Soos – Management educațional

Alina Cristina Decusară – Management educațional

Facultatea de Teologie Ortodoxă

Valentin Ilie Vasile – Teologie ortodoxă pastorală

Raluca Maria Cozma – Teologie asistentă socială

Andrei Crișan – Consiliere pastorală (masterat)

Alin Vasile Goga – Teologie comparată (masterat).

YouTube video

YouTube video

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

4 Comentarii

4 Comentarii

  1. Albaiulianul

    sâmbătă, 25.05.2013 at 21:53

    Frumos articol, dar cu o mica rectificare: la Facultatea de Teologie, sectia Masterat, Andrei Crisan este absolvent de Consiliere Pastorala (Master), iar Alin Goga este absolvent de Teologie Comparata (Master)

  2. ionel

    duminică, 26.05.2013 at 13:09

    foarte frumos

  3. Raducu

    duminică, 26.05.2013 at 18:28

    A fost un moment foarte frumos pentru albaiulieni, elegant si placut. felicitari organizatorilor, asa trebuie sa arate mediul academic. Radu

  4. antonov

    sâmbătă, 08.06.2013 at 16:41

    fabrica de popi..mai bine medici faceati,ca si asa pleaca toti,..who the *** needs popi,in afara de cateva babe debile?

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax