|

FOTO-VIDEO: Transformare spectaculoasă. Cum arată Palatul Cultural din Blaj, după investiţie de 1,2 milioane de euro

2Palatul Cultural din Blaj a trecut printr-o transformare spectaculoasă. La trei ani de la debutul lucrărilor, clădirea poate fi considerată unul dintre cele mai importante edificii culturale din judeţul Alba.

Cu o investiţie de 1,2 milioane euro, suma estimată la începutul proiectului, pe structura ruinelor ce datează din 1936 a fost creată o adevărată bijuterie arhitecturală.

Spaţii luminoase, cu accente contemporane şi nuanţe subtile vor putea găzdui spectacole de teatru, balet, operă, expoziţii şi alte evenimente culturale. Inaugurarea edificiului ar urma să aibă loc în septembrie.

 

 

5Noul Palat Cultural din Blaj are, în funcție de activităţile găzduite, între 50 și 250 de locuri. Va beneficia de o scenă multifuncțională și de o sală flexibilă. Pereţii interiori sunt din cărămidă aparentă, evidenţiaţi cu luminatoare din acoperiș.

Chiar dacă amenajarea are amprentă contemporană, transmite povestea traumei suferite de clădire în urmă cu aproape 20 de ani.

Palatul Cultural din Blaj se află în centrul istoric al Blajului, în Piaţa 1848, fiind cuprins în zona de protecție a monumentelor istorice de importanță națională din oraş. Clădirea iniţială a fost proiectată în 1930, de arhitectul Victor Smigelschi, pentru a găzdui evenimente organizate de Asociaţia culturală ASTRA. A fost inaugurată şase ani mai târziu, în 1936, în prezența regelui Carol al II-lea și a întregului guvern și a găzduit toate evenimentele culturale din perioada interbelică.

000Tot aici au funcționat, pe rând, Muzeul de Istorie și Etnografie, Biblioteca Orașenească și Centrul de Radioficare. Imobilul a fost în proprietatea Bisericii Române Unite cu Roma Greco-Catolice, apoi a trecut la stat, în administrarea Ministerului Artelor (Ateneul Popular „Horea, Cloșca și Crișan” din Blaj).

După 1989, a fost retrocedat Mitropoliei Române Unite cu Roma Greco-Catolice. Ultima dată, clădirea a găzduit cinematograful “Nicolae Bălcescu”. În decembrie 1995, un incendiu imens a distrus clădirea în proporție de 40%. Mai rămăseseră doar pereții exteriori și o parte din încăperile de la primul etaj.

Clădirea este structurată pe trei nivele, demisol, parter şi etaj pe laturile de nord şi vest.

10Arhitectul Vlad Rusu, coordonatorul echipei de arhitecți care a întocmit proiectul, a prezentat, la începutul investiţiei, detalii despre amenajare: „Noi am păstrat în foarte mare măsura compartimentările care există. Intrarea principală rămâne cea din piață. Se va intra într-un hol de primire, iar foaierele care există și în prezent vor fi reabilitate și se vor păstra în forma actuală, iar sala multifuncțională, sala de spectacole, este gândită de așa natură încât să funcționeze atât cu scaune, cât și fără scaune, în sensul că acest spațiu va fi, în funcție de manifestările pe care le va găzdui, foarte flexibil. Scaunele se pot strânge și se pot depozita într-un loc, astfel încât spațiul să poată fi disponibil pentru cât mai multe tipuri de evenimente. Ca și amenajări interioare, am încercat să punem amprenta pe o reabilitare contemporană, care să sugereze povestea clădirii, în sensul că am lăsat toți pereții existenți cu cărămidă aparentă”.

Proiectul a inclus și un nou acoperiș pentru sala de spectacole și pentru turnul scenei, anterior neacoperit), cu două luminatoare pe laturile lungi ale sălii și care, prin lumină zenitală, evidențiază textura cărămizii aparente.

Vor fi 200 de locuri în sală, în spațiul parterului și 50 de locuri la balcon, balconul fiind reabilitat.

Refacerea Palatului Cultural din Blaj este urmarea unui parteneriat încheiat în 2013 între Consiliul Local Blaj şi Consiliul Judeţean Alba. Anterior, a fost organizat un concurs de idei pentru proiectarea lucrării.

credit foto (Palatul Cultural Blaj 2016): Cosmin Dragomir

sursa video: Robert Francisc Visual (Facebook)

URL scurt: http://alba24.ro/?p=505168



avatar Publicat de pe 10 iulie 2016 şi actualizat pe 10 iulie 2016.
Publicat în EVENIMENT.
Ai un pont, o secvenţă filmată sau o poză ce ar putea fi interesantă și pentru alții? Trimite-o folosind formularul de pe Ştirea ta pe Alba24!

Un comentariu pentru “FOTO-VIDEO: Transformare spectaculoasă. Cum arată Palatul Cultural din Blaj, după investiţie de 1,2 milioane de euro”

  1. centurionul smenlafix
    avatar

    Daca facea Hava reabilitarea asta, fara 5 milioane de euro nu scapam. Asa-i la „capitala”….tot este mai scump:).

Adaugă un comentariu

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

www.AutoPieseonline24.RO

Publicitate

Publicitate



Publicitate

Publicitate

Publicitate

Comentate recent

  • babadochia: La vremuri noi, tot noi! Felicit pe Rares Buglea pentru curaj ! Cred ca a fost ca un vaccin pentru domnul...
  • dorinteodor: A.D. ai dreptate. pe centura se circula in draci iar cei care intra sau ies din oras sint foarte...
  • Cato: Parcările cu plată stau goale ! În Alba Iulia există încă spațiu suficient pentru amenajarea parcărilor etajate...
  • A.: Incepe macelul . Multumim …psd.
  • Stefan: Dar de unde stim care locuri sunt platite ? sau nu ca nu leau mai marcat cu semnul parcare interzisa.si daca...

Alba24 pe site-ul tau

HOROSCOPUL ZILEI