Actualitate
MIERCURI: Ziua porților deschise la „Palatul guvernatorului Daciei romane de la Apulum”. PROGRAMUL de vizitare al sitului arheologic din Alba Iulia
„Palatul guvernatorului Daciei romane de la Apulum” își deschide larg porțile pentru toți cei care vor să-l viziteze. Miercuri între orele 12.00-16.00 va avea loc Ziua porților deschise, un eveniment organizat de Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei din Cluj-Napoca, în parteneriat cu Muzeul Naţional al Unirii Alba Iulia, Consiliul Județean Alba, Primăria Municipiului Alba Iulia, Direcţia Judeţeană pentru Cultură şi Patrimoniu Naţional Alba şi Universitatea „1 Decembrie 1918” Alba Iulia.
Palatul guvernatorului Daciei romane a fost un complex rezidențial care servea ca sediu oficial al administraţiei provinciale romane, fiind de fapt o combinaţie între o instituţie publică de prim rang a provinciei şi reşedinţa privată a guvernatorului. Vestigiile acestuia – de la descoperirile făcute de Adalbert Cserni, primul director al Muzeului din Alba Iulia, între 1886-1908 şi până la cercetările recente, făcute pe str. Munteniei de un colectiv condus de Viorica Rusu-Bolindeţ (1992-2017) – vor fi „redescoperite” de cei interesaţi, pe şantierul unde se desfăşoară în prezent săpături arheologice și unde se păstrează singura parte conservată din acest monument unicat de pe teritoriul României.
Scopul manifestării culturale amintite mai sus este acela de a face un bilanț al cercetărilor arheologice efectuate pe acest sit în ultimii 25 de ani, precum și de a discuta perspectivele valorificării istorico-turistice a acestuia. Începând cu acest an, pe baza unui protocol multianual de colaborare între instituțiile implicate științific și Primăria Municipiului Alba Iulia, săpăturile arheologice au beneficiat de un aport financiar mai substanțial, menit să contribuie la dezvelirea mai rapidă a sitului.
vizitatorii vor avea ocazia să vadă pe viu atât ruinele care se află în curs de cercetare, cât şi modul în care se desfăşoară o zi din viaţa unui arheolog.
Citeşte şi „Palatul Guvernatorului Daciei romane de la Apulum”. 25.000 de lei de la bugetul local pentru continuarea cercetărilor la situl arheologic din Alba Iulia
Vezi şi FOTO-VIDEO: Ziua Porților Deschise la situl arheologic „Palatul Guvernatorului Daciei Romane de la Apulum”
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News