Connect with us
Publicitate

ACTUALITATE

Ministrul Sănătății, Patriciu Achimaș-Cadariu: Rezidențiatul va fi regândit, pentru a-și găsi toți promovații un post

Publicat

medici spital

medici Procedura de admitere la rezidențiat va fi regândită, potrivit ministrului Sănătății, Patriciu Achimaș-Cadariu. Acesta a transmis, într-un interviu, că este luată în calcul varianta în care toți cei care au obținut punctaj de promovare să își găsească un post, în condițiile în care sunt multe localități fără medici.

Potrivit ministrului, procedura de admitere la rezidențiat trebuie regândită, astfel încât să existe un rezidențiat național care să ofere un clasament în funcție de care cât mai mulți, dacă nu toți cei care participă, să poată să își aleagă un post.

Ministrul Sănătății a transmis, în cadrul unui interviu acordat Mediafax, că deși actualul guvern are un mandat scurt, de un an, trebuie gândite strategii pe termen lung pentru pacienți, pentru copii și nou-născuții prematur. Patriciu Achimaș-Cadariu susține că o prioritate ar fi punerea în lucru a unei strategii privind prevenția și că va susține și asuma legea vaccinării așa cum o vor elebora specialiștii, explicând totodată că este oportună vaccinarea anti-HPV.

În ceea ce privește problema infecțiilor nosocomiale, Patriciu Achimaș-Cadariu a susținut că, pe lângă necesitatea unui număr mai mare de epidemiologi, acum fiind două sute de astfel de specialiști și cinci sute de spitale, trebuie gândită o modalitate de control în care să fie implicate mai mult și direcțiile sanitare.

sursa: hotnews.ro

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax