Connect with us
Publicitate

ACTUALITATE

Noutăţi RCA din 23 decembrie: Cum se aplică reduceri, reguli pentru sistemul bonus-malus la asigurarea obligatorie auto

Publicat

Cei care îşi reînnoiesc poliţele RCA pot beneficia în această perioadă de un sistem echilibrat de reduceri sau penalizări, în funcţie de istoricul daunelor. Şoferii au acces, din 23 decembrie, la o reducere a prețului asigurării de maximum 32% sau, dacă sunt penalizați, vor avea majorare maximă tot de 32%. Până acum, procentele erau de 50% la reducere și 100% la penalizare.

Regulile sunt stabilite prin OUG 54/2016, privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terțelor persoane prin accidente de vehicule din 19 septembrie, iar reglementarea exactă a claselor de bonus-malus și a coeficienților de reducere sau majorare a prețului asigurării RCA sunt aplicabile din 23 decembrie, prin prin Norma Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) nr. 39/2016 privind asigurările auto din România.

Citește și Asigurarea RCA, valabilă şi în FORMAT ELECTRONIC. Șoferii nu vor mai trebui să prezinte documentul pe suport de hârtie

Potrivit actului normativ, „numărul claselor de bonus/ malus trebuie să fie egal, iar coeficienții de calculație pentru majorare (malus) sau diminuare (bonus) vor avea valori procentuale egale. Sistemul bonus/malus este format din categoria de bază B0, 8 clase de bonus și 8 clase de malus”.

Regulile ASF prevăd că vor exista opt clase de bonus (B1-B8) și opt clase de malus (M1-M8. Unui asigurat nou (fără istoric în asigurare) i se atribuie automat clasa B0 (care are un coeficient de 100%, aplicat primei de asigurare).

Un șofer va putea să fie recompensat cu o reducere a prețului asigurării RCA de cel mult 32% sau va putea să fie penalizat cu o majorare maximă tot de 32%.

Anterior, au fost opt clase de malus şi 14 de bonus. Şoferul neimplicat în evenimente rutiere în anii anteriori avea accces la reducerea primei de asugurare cu până la 50%, dar penalizarea pentru ceilalţi, la reînnoirea RCA, putea fi aplicată prin majorarea tarifului cu până la 100%.

Aplicarea sistemului bonus-malus se face prin luarea în considerare a daunelor produse în accidentele auto, de către asigurat, în anul calendaristic anterior datei la care este emis contractul RCA.

„Dacă în perioada de referință este înregistrată o daună plătită, asigurații sunt penalizați prin reducerea clasei de bonus în cazul în care asigurații beneficiază de clasele B1-B8 și aplicarea clasei de malus în cazul în care asigurații beneficiază de clasele B0 și M1-M8”, se arată în Norma ASF ce se va aplica din 23 decembrie.

Reducerea clasei de bonus sau aplicarea clasei de malus se va face astfel:

– două clase pentru fiecare daună materială;

– patru clase pentru două sau mai multe daune materiale;

– șase clase pentru daunele care conțin și despăgubiri pentru vătămarea sănătății și a integrității corporale ori pentru deces.

OUG nr. 54/2016 prevede posibilitatea că asiguratul și asigurătorul RCA pot stabili prin contract posibilitatea de a răscumpăra daunele. Cu alte cuvinte, asiguratul plătește dauna provocată într-un accident auto și își păstrează clasa bonus-malus pe care o are.

De asemenea, contractul RCA poate fi încheiat şi pentru o perioadă de la o lună sau multiplu de o lună. Anterior, se putea încheia poliță pe șase luni sau 12 luni.

Tot potrivit noii legislaţii, plata tarifului RCA se poate face și în rate.

Asiguraţii pot solicita suspendarea contractului RCA, atunci când dreptul de circulație al mașinii este suspendat în baza legii sau atunci când aceasta este imobilizată.

AICI, textul integral al Normei ASF.

surse: avocatnet.ro, asfromania.ro

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax