Connect with us
Publicitate

ACTUALITATE

OFICIAL: Alegerile locale din acest an vor avea loc în data de 5 iunie. Campania electorală va începe pe 6 mai. CALENDARUL stabilit de Guvern

Publicat

vot alegeri Alegerile locale din acest an vor avea loc în data de 5 iunie, potrivit unei hotărâri incluse în pachetul legislativ pentru organizarea și desfășurarea alegerilor autorităților administrației publice locale, adoptat miercuri de Guvern.

Stabilirea datei de 5 iunie a avut în vedere prevederile legale potrivit cărora data alegerilor se stabilește prin Hotărâre de Guvern cu cel puțin 75 de zile înaintea votării și permite consilierilor locali, județeni și primarilor aleși în scrutinul electoral anterior să își încheie mandatele obținute pentru o perioadă de patru ani.

În cazurile de balotaj și situațiile în care se vor constata fraude electorale, un nou tur de scrutin va fi organizat duminică 19 iunie.

Pentru pregătirea, organizarea și desfășurarea în bune condiții a alegerilor locale din 2016, sunt prevăzute peste 350 de milioane de lei (suma exactă este 350.663.000 lei), fonduri asigurate de la bugetul de stat.

În suma alocată de la bugetul de stat, sunt  incluse şi fondurile necesare pentru plata indemnizațiilor membrilor birourilor electorale de circumscripţie, ale birourilor electorale ale secţiilor de votare şi ale aparatului tehnic auxiliar al acestora. Înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 115/2015, aceste cheltuieli erau asigurate din bugetele locale.

Mai mult, sunt previzionate şi costurile de implementare ale Sistemului informatic pentru monitorizarea prezenţei la vot şi de prevenire a votului ilegal. Totodată, un element de noutate a fost adus prin introducerea operatorilor de calculator în secțiile de votare ale căror indemnizații sunt asigurate de la bugetul de stat.

Tot miercuri, Executivul a adoptat calendarul acțiunilor din perioada electorală a alegerilor locale din acest an.

Astfel, până la 26 martie vor fi desemnați judecătorii din Biroul Electoral Central, urmând ca până la 27 martie să fie ales președintele BEC și locțiitorul acestuia.

Începând cu 11 aprilie 2016 până pe 26 aprilie vor putea fi depuse candidaturile pentru consiliile locale, consiliile județene și primari. După perioada în care pot fi depuse contestațiile, data de 4 mai este termenul pentru rămânerea definitivă a candidaturilor.

Campania electorală va începe pe 6 mai, cu 30 de zile înaintea alegerilor, și se va încheia pe 4 iunie, ora 7.00.

În 5 iunie, votul va începe la ora 7.00 și se va încheia la ora 21.00.

Printr-o altă Hotărâre, Guvernul a aprobat numerotarea circumscripțiilor electorale județene, respectiv a municipiului București. Numerotare se face în mod similar cu numerotarea circumscripțiilor stabilită pentru alegerea Senatului și Camerei Deputaților, respectiv în ordinea alfabetică a județelor (ex. Circumscripția electorală nr. 1 – Alba, Circumscripția electorală nr. 2 – Arad etc), ultima, Circumscripția electorală nr. 42 fiind cea a Municipiului București.

Un alt act normativ din pachetul adoptat astăzi stabilește modelul și condițiile de tipărire ale buletinului de vot. Pentru a facilita accesul alegătorilor la opțiunea de vot, va fi inserată o legendă, în prima parte interioară a buletinului de vot, ce va conține denumirile tuturor competitorilor electorali, numerele de ordine pe buletinul de vot, rezultate din tragerea la sorți a ordinii pe buletinul de vot, precum și paginile din buletinul de vot în care aceștia au fost înscriși.

De asemenea, printr-o altă Hotărâre, Guvernul a adoptat o serie de măsuri tehnice în vederea bunei organizări și desfășurări a alegerilor locale. Pentru coordonarea și urmărirea îndeplinirii sarcinilor, se constituie Comisia tehnică centrală condusă de ministrul Afacerilor Interne, din care vor face parte reprezentanți ai tuturor instituțiilor publice cu atribuții în organizarea alegerilor, precum și ai Agerpres, Societății Comerciale de Distribuție și Furnizare a Energiei Electrice, Electrica – S.A, Societății Române de Televiziune, Societății Române de Radiodifuziune.

Întreg pachetul legislativ privind organizarea și desfășurarea alegerilor va intra în vigoare începând cu 22 martie 2016, data începerii perioadei electorale.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax