Contacteaza-ne si pe
Publicitate

ACTUALITATE

”Poarta Raiului” locul perfect de unde poți merge la schi sau să descoperi spectacolul naturii din Munții Șureanu

avatar

Publicat

pensiunea poarta raiului 1Ultimele zile din luna februarie ne-au prins la Șureanu, într-una dintre cele mai frumoase, dacă nu cea mai frumoasă stațiune montană din Transilvania. Vremea a fost perfectă pentru schi, cu zăpadă și soare, iar, pe lângă asta, pensiunea la care am fost cazați a fost peste așteptări. Mâncare bună la prețuri decente, camere spațioase, bine încălzite și nu în ultimul rând un „spa” cu toate cele necesare după o zi de schi.

Iarna nu-i ca vara, dar, dacă ești la munte, poate fi chiar mai bine. Noi am ales să petrecem câteva zile în Munții Șureanu, în zona preferată de președintele Klaus Iohannis, care este prezent în fiecare zi de vineri pe pârtiile de la Domeniul Schiabil Șureanu. Vremea a fost plăcută, cu cer senin şi soare, iar zăpada de pe pârtii a fost mai bună decât în ianuarie.

Singurele probleme pe care le-am întâmpinat au fost legate de drumul care, din cauza soarelui care a topit zăpada, prezenta pe anumite porțiuni cu gropi destul de adânci și faptul că telescaunul nu a funcționat decât în weekend, dar am folosit ziua „liberă” la SPA.

Tomberoanele pline de pe margine au contrastat destul de urât cu frumusețea zonei care pare încă nepopulată, până dai de pubelele colorate și pline de deșeuri menajere.

FOTO: Mormane de gunoi zac pe marginea drumului dintre Luncile Prigoanei și Poarta Raiului. Pubelele sunt din nou pline

Dar, trecând peste aceste neplăceri, un weekend în Poarta Raiului te face să iubești iarna și să-ți dorești să nu se termine.

Locaţie: Poarta Raiului, Munții Șureanu, județul Alba

Se poate ajunge pe DN 67 C sau ”Transalpina”, cum este numit pe această porțiune, de la barajul Oaşa, prin dreapta lacului, venind dinspre Sebeş. Drumul lasă în urmă Mănăstirea Oașa și Luncile Prigoanei și, în câțiva kilometri se deschide într-una dintre cele mai frumoase peisaje din România: Poarta Raiului. Pe vreme frumoasă, se vede clar în față Vârful Şureanu, în dreapta Vârful Cârpa, iar în stânga o vale care izvorăște din culmea Aușelului. Drumul este acceptabil sau rău, în funcție de anotimp și de cât de recente au fost intervențiile minime pe care le fac autoritățile județene. Iarna și vara se circulă relativ bine, însă probleme mari pot apărea primăvara și toamna, în timpul topirii zăpezilor și al ploilor. Atunci apa curge pe drum și formează minitorenți care lasă în urme gropi și ogașe.

FOTO-VIDEO: Accesul în Șureanu, la „mâna” vremii. Soarele a început să lase urme adânci în drumul spre Poarta Raiului

Cazare: Pensiunea Poarta Raiului

Pensiunea Poarta Raiului este așezată perfect, la numai câțiva metri de drumul principal, beneficiind de o priveliște senzațională. Pensiunea are 15 camere frumoase și spațioase, cu minibar, televizor și acces foarte bun la internet, jacuzzi, saună, cameră de joacă pentru copii, sală de conferință și un restaurant remarcabil. Dar, să le luăm pe rând.

Parta-Raiului-40Pensiunea are un număr de 7 camere dotate cu pat matrimonial și 8 camere cu paturi suplimentare pentru copii (pat matrimonial și pat dublu suprapus). Camerele sunt mari, confortabile, cu balcon și toate utilitățile (halat, prosoape curate, feon, gel de duș, săpun). Singurul lucru care vă poate deranja noaptea este zgomotul înfundat al frigiderelor de minibar, lucru care se poate rezolva rapid dacă le scoateți din priză. Băile sunt dotate cu dușuri încăpătoare, cu apă caldă și presiune foarte bună, lucru important dacă ținem cont de zona în care ne aflăm.

Restaurantul dispune de 50 de locuri în interior și alte 20 de locuri pe terasa de afară. Meniul oferă multe produse de casă.

 

DSC_0082La micul dejun mâncarea este pe săturate, inclus în prețul cazării. De la produsele tradiționale, mezeluri, slănină, zacuscă, omletă, chiar și icre făcute „ca la mama acasă”, până la cereale, dulcețuri, ai cam tot ce îți trebuie pentru a te umple de energie pentru o zi întreagă.

Prânzul și cina sunt servite à la carte. Mediul este variat, cu produse tradiționale, printre care o ciorbă de pui cu hribi, specialitatea casei, tochitură de porc cu mămăligă, papanași, dar și cu preparate pe care le găsești în orice restaurant din oraș – paste, salate etc. Prețurile nu au fost piperate având în vedere că este o pensiune de 4 stele. Se poate mânca destul de bine cu 20 de lei.

 

DSC_0171Pensiunea are la subsol un SPA curat și modern cu saună uscată, saună umedă, fotolii încălzite, un jacuzzi în care încap aproximativ 8 persoane și dușuri. Dacă ajungeți la Poarta Raiului trebuie neapărat să profitați de câteva ore la SPA, pentru că vă veți reîncărca bateriile, mai ales după o zi la schi.

Prețurile de cazare nu sunt tocmai mici, însă dacă ținem cont de toate serviciile și de faptul că pârtia se află la 3 km, merită să vă răsfățați măcar 2 zile. O noapte de cazare într-o cameră dublă, cu mic dejun și acces la spa, costă 250 de lei, iar o cameră single 200 de lei pe noapte.

Copiii până în 8 ani au cazare gratuită în cameră cu părinții, iar pentru cei între 9 și 15 ani se oferă o reducere de 50%.

Cei care ajung la Poarta Raiului pe timp de vară sau nu vor să schieze se pot bucura de ieșiri în natură pe traseele turistice din zonă.

Trasee de drumeţii: • Traseul Săsciori – Cabana Şureanu – Petrila (triunghi albastru). Acest traseu de drumeţii din Munţii Şureanu, este unul pe cât de pitoresc, pe atât de lung, El este marcat cu triunghi albastru. • Traseul Pasul Tărtărău – Vf. lui Pătru – Cabana Şureanu (bandă albastră). Trecând prin zone montane deosebit de pitoreşti, acest traseu lung de 20 km este unul dintre cele mai frumoase din Muntii Şureanu. • Traseul Colonia Fetiţa (Oaşa Mică) – Luncile Prigoanei – Cabana Şureanu (cruce roşie). Urmărind acest traseu, după ce se admiră panorama deosebită de pe Culmea Fetiţei, de deasupra Lacului Oasa, se ajunge în Luncile Prigoanei şi mai departe la Cabana Şureanu prin Poarta Raiului, într-un cadru montan splendid. • Traseul Colonia Fetiţa (Oaşa Mică) – Culmea Ciontii – Bilele (triunghi roşu). Din Oaşa Mică, după ce suie Dealul Didiu, traseul marcat cu triunghi roşu abordează Culmea Ciontii până la Gura Potecului. • Traseul Cabana Şureanu – Vf. Auşel – Culmea Bilele – Cabana Voievodu (cruce albastră). Acest traseu, lung de 15 km, însoţeşte până la Şaua Ocolu, poteca de drumeţii marcată cu bandă albastră. • Traseul Cabana Şureanu – Vf. Negru – Lupşa – Cabana Prislop (triunghi roşu). Traseul marcat cu triunghi roşu, care porneşte spre vest de la Cabana Şureanu, reprezintă o cale de drumeţii care trece prin locuri pitoreşti şi încărcate de istorie.

ȘTIREA TA - Evenimentele nu se întâmplă doar în fața reporterilor profesioniști. Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite să vadă și alții ceea ce tu ai trait "live". Poți trimite prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

loading...
loading...
Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate

Publicitate

EVENIMENT

COD GALBEN de ploi și furtuni în Alba și alte 30 de județe, până marți. De miercuri, INUNDAȚII

avatar

Publicat

O avertizare cod galben vizând Capitala şi 31 de judeţe din sudul, estul şi centrul ţării va fi în vigoare de luni de la ora 10:00 până marţi seară, interval în care vor fi vijelii şi se vor acumula cantităţi importante de apă.

Potrivit meteorologilor, instabilitatea atmosferică se va menţine accentuată pe tot parcursul săptămânii. De asemenea, până miercuri după-amiază sunt în vigoare avertizări cod galben de inundaţii emise de hidrologi pentru râuri din majoritatea judeţelor ţării, cu probabilitate şi intensitate mai mare pe râuri mici din judeţele Alba, Hunedoara, Caraş-Severin, Gorj, Sibiu, Vâlcea şi Argeş. O altă avertizare de inundaţii a intrat în vigoare la ora 6.00.

Meteorologii spun că în acest interval vor fi perioade în care instabilitatea atmosferică va fi accentuată în special în regiunile sudice, estice şi centrale, precum şi în zonele de deal şi de munte. Vor fi averse local torenţiale, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului ce vor lua şi aspect de vijelie şi izolat căderi de grindină. Cantităţile de apă acumulate vor fi de peste 25-30 l/mp şi pe arii restrânse 50-60 l/mp.

Citește mai departe
Publicitate

ADMINISTRATIE

Plouă cu prime de zeci de mii de euro la Apa CTTA Alba. Indemnizațiile șefilor refulează ca apa din canalizare

avatar

Publicat

Directorul general, administratorii și angajații Apa CTTA Alba primesc în acest an prime și indemnizații de peste 1,4 milioane de lei. Decizia a fost luată în data 28 martie, în Adunarea Generală a Acționarilor (AGA).

Reamintim faptul că acționarul majoritar la Apa CTTA Alba este Consiliul Județean Alba, instituție care a aprobat sumele, prin reprezentantul în AGA.

Astfel, în luna martie s-a aprobat acordarea cotei de participare la profit a salariaților pentru anul 2017 în sumă totală de 1.190.000 lei (incluzând C.A.M. – 1.216.775 lei).

De asemenea, a fost aprobată acordarea sumelor aferente plății componentei variabile anuale a indemnizației administratorilor și directorului general după cum urmează:

  • Administratori – 139.381 lei (incluzând C.A.M. – 142.517 lei)
  • Director General – 78.000 lei (incluzând C.A.M. – 79.775 lei)

„La Apa CTTA plouă cu prime pentru directorul general și membri consiliului de administrație. 30.000 de EURO pentru fiecare membru al Consiliului de Administrație și 17.000 de EURO pentru directorul general. Aceste sume se adaugă la salariul sau indemnizațiile primite lunar!!!

Haideți să vedem performanțele care ar putea motiva o astfel de decizie:

  • La orice ploaie torențială municipiul Alba Iulia se transformă într-o mică Veneție!
  • Sistemul de canalizare este subdimensionat, iar în unele zone nu s-a respectat regimul de adâncime pentru conducte și cămine;
  • Organigrama supradimensionată – în prezent Apa CTTA are aprox. 800 de angajați;
  • Calitatea apei este reclamată constant … și lista poate continua”, a scris pe rețeaua de socializare Facebook vicepreședintele Autorității Naționale de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice (ANRSC), Daniel Zdrânc.

Acesta a transmis pentru Alba24 că are în vedere declanșarea unui control la Apa CTTA Alba, pentru a verifica dacă indicii de performanță în baza cărora s-au atribuit aceste prime sunt reali.

Echipa de conducere a societății Apa CTTA SA Alba este formată din: director general Ștefan Bardan, director general adjunct Ioan Dreghiciu, director resurse umane Zenaida Dumitrel, director economic Cristina Mariș și director tehnic Gheorghe Hațegan.

Din Consiliul de Administrație fac parte: președinte Consiliul de Administrație Marian Florin Aitai și membrii Elena Opruța, Dorina Alexi, Cornel Murg și Emil Nicolae Muntean.

Citește mai departe
Publicitate

ACTUALITATE

Telekom Cloud Backup, soluţia performantă care protejează datele companiilor împotriva pierderii sau deteriorării

avatar

Publicat

Testeaz-o acum şi datele companiei tale vor fi în siguranţă!

Protejarea eficientă a volumelor mari de date ale companiilor, stocarea datelor în centre performante de date situate în România, securitatea sporită a datelor pe întregul flux al acestora şi zero investiţii in infrastructura IT suplimentară sunt principalele beneficii oferite de soluţia Telekom Cloud Backup. Bazată pe tehnologia Veeam Cloud Connect, soluţia protejează atât staţii de lucru de tipul PC şi laptop, cât şi servere cu sisteme de operare Linux sau Windows. Testeaz-o acum şi beneficiaza de toate aceste avantaje!

Cui se adresează Telekom Cloud Backup?

Atât clienţii care folosesc deja tehnologie de backup Veeam pentru infrastructură IT proprie, cât şi cei care nu folosesc această tehnologie pot beneficia de Telekom Cloud Backup. Conectarea serviciului cu aplicația Veeam Backup & Replication sau agentul de backup instalate pe echipamentele clienţilor se efectuează automat.

Unde sunt stocate datele?

Cu Telekom Cloud Backup vei avea alocat un spatiu dedicat companiei tale pe o platformă de backup implementată în centrele de date ale Telekom Romania, aflate pe teritoriul ţării. Aceste centre de date sunt printre cele mai performante şi sigure din România.

Regula 3-2-1-0

De câţiva ani, Veeam- partenerul Telekom Romania pentru furnizarea soluţiei Telekom Cloud Backup promovează regula 3-2-1-0 potrivit căreia, cea mai eficientă metodă de asigurare a datelor presupune existenţa a 3 copii, pe 2 sisteme diferite dintre care 1 să se afle la distanţă, într-o altă locaţie geografică, pentru a asigura 0 erori. Telekom Cloud Backup respectă această regulă garantând siguranţa deplină a datelor, chiar şi în cazul calamităţilor naturale, precum cutremure, incendii sau inundaţii, prin stocarea datelor într-o locaţie off-site.

Implementare în câteva minute şi activare imediat după semnarea contractului

Deşi este o soluţie complexă, cu avantaje multiple, Telekom Cloud Backup se instalează şi se configurează în doar câteva minute. Backup-urile se fac automat, conform unui calendar pe care chiar tu îl poţi seta, în funcţie de nevoile companiei tale. Soluţia poate fi activată imediat după semnarea contractului de achiziţie şi vei benefica totodată de suport tehnic specializat oferit de tehnicienii Telekom Romania.

Trafic de date nelimitat

Telekom Cloud Backup te scapă de grija traficului de date generat. Încearca aplicaţia şi beneficiezi de trafic de date nelimitat. De asemenea, îţi poţi configura politicile de backup oricum doreşti. În plus, poţi suplimenta capacitatea de stocare oricând. Afla informaţii detaliate despre Telekom Cloud Backup aici: www.telekom.ro/business/cloud-backup/

Costuri

Unul dintre beneficiile majore ale soluţiei îl reprezintă costurile reduse. Nu este necesar să investeşti în infrastructură IT suplimentară. Telekom Cloud Backup este disponibilă în baza unui abonament lunar, configurat în funcţie de necesităţile companiei tale.

Testează Telekom Cloud Backup şi oferă companiei tale cea mai performantă soluţie de protecţie a datelor!

Citește mai departe
Publicitate

ACTUALITATE

Niciun procuror nu și-a depus candidatura pentru șefia DNA, iar luni expiră termenul. Procedura s-ar putea relua

avatar

Publicat

Niciun candidat pentru funcţia vacantă de procuror-şef al DNA, în ciuda faptului că luni este ultima zi în care procurorii pot depune dosarul de candidatură. Cu toate acestea, ministrul Justiției, Tudorel Toader, a declarat, pentru Mediafax, că este convins că luni vor fi depuse candidaturi. În caz contrar, procedura va fi reluată.

„În acest moment nu este nici un candidat! Sunt convins de faptul că mâine vom avea candidaturi. În caz contrar se va relua procedura. Procedura se reia și în situatia în care candidatul/candidații înscris/înscriși este/sunt respins/ respinși!”, a precizat, pentru Mediafax, ministrul Justiției, Tudorel Toader.

Ministerul Justiţiei organizează, în perioada 09 – 30.07.2018, selecţia procurorilor în vederea efectuării propunerii de numire în funcţia vacantă de procuror şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

Procurorii pot depune cereri de înscriere, pentru funcția de conducere vacantă, până la data de 23.07.2018 (inclusiv), la Direcția resurse umane din cadrul Ministerului Justiției.

Lista procurorilor care îndeplinesc condițiile legale de participare la selecţie și programarea interviurilor se vor afișa la sediul Ministerului şi se vor publica pe pagina Internet a acestuia, la data de 24 iulie, participanții urmând a susține, în perioada 25-27 iulie, un interviu cu ministrul Tudorel Toader. Rezultatul final se va afișa în data de 30 iulie.

Concursul a fost organizat după ce preşedintele Klaus Iohannis a semnat decretul de revocare din funcţia de procuror-şef al DNA a Laurei Codruţa Kovesi, fiind obligat de o decizie a Curții Constituționale. După revocare, șefia DNA a fost preluată de Anca Jurma, desemnată procuror-șef interimar pentru o perioadă de șase luni.

sursa: hotnews.ro

Citește mai departe
Publicitate

EVENIMENT

FOTO-VIDEO: Ploile fac din nou ravagii în județul Alba. INUNDAȚII după furtună, în localitatea Gârbova de Jos

avatar

Publicat

Ploile abundente fac din nou prăpăd în Alba. În urma averselor, o viitură a lovit duminică localitatea Gârbova de Jos. Apele s-au revărsat pe drum și mai multe locuințe sunt izolate.

Un cititor Alba24 a surprins pe imagini viitura.

Potrivit acestuia, în jurul orei 19:00, nivelul apei era în creștere.

UPDATE: În jurul orei 20:10, nivelul apei era în scădere. Au fost inundate mai multe grădini/terenuri.

Reamintim faptul că mai multe localități din județul Alba s-au aflat duminică sub avertizare Cod Portocaliu până la ora 19:00.

Citește și COD PORTOCALIU de FURTUNĂ în ALBA: Averse, frecvente descărcări electrice, grindină și vânt. Localităţi vizate

Revenim cu detalii.

Citește mai departe
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate