Contacteaza-ne si pe

ACTUALITATE

Sfinţii Constantin şi Elena: MESAJE şi idei de FELICITĂRI 2017 pentru prieteni, colegi, cunoscuţi sau familie

Publicat

petrecere, sarbatoare, pahareMESAJE, URĂRI, FELICITĂRI, SMS 2017 de Sfinţii Constantin şi Elena. Aproape două milioane de români îşi sărbătoresc, sâmbătă, onomastica. Pe 21 mai, anul acesta, sunt celebraţi Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena, datorită cărora creştinismul a devenit religie permisă, jertfele sângeroase au fost interzise şi duminica a fost stabilită zi de odihnă în Imperiul Roman.

Numele Constantin este de origine latină şi vine de la constans, constantis („constant”, „ferm”).

Elena – străvechiul nume Helene este explicat de unii prin gr. helane („torţă”, „făclie”, dar şi „foc sacru”, la sărbătorile numite Heleneia, dedicate zeiţei Artemis), iar de alţii prin gr. hele „lumina arzătoare a soarelui”.

Sfânta Elena este şi ocrotitoarea arheologilor, datorită demersului ei de a căuta crucea pe care a fost răstignit Iisus Hristos.

Astfel, pe 21 mai, aveţi prilejul să transmiteţi mesaje, urări şi felicitări pentru cei care poartă numele Constantin, Elena sau derivate: Ileana, Lenuţa, Lena, Leana, Nuţi, Constantina, Constanţa sau Costel, Costică, Costin şi altele.

VEZI: SFÂNTUL IOAN 2018: MESAJE şi FELICITĂRI de SFÂNTUL IOAN Botezătorul. Felicitări pentru Ion, Ioana, Nelu, Oana

 Vă oferim câteva exemple de mesaje pentru familie, prieteni, colegi sau cunoscuţi:

Urări Constantin și Elena: Mesaje pentru prieteni, amici, cei dragi

La mulţi ani şi mult noroc în această zi specială. Îţi dorim să ţi se indeplinească toate dorinţele. Cu ocazia Sfinţilor Constantin si Elena, îţi dorim sanatate şi numai bucurii.

La Mulţi Ani! Fie ca Sfântul Constantin al cărui nume îl porţi să-şi coboare ochii asupra ta şi să îţi dăruiasca fericirea dorită şi liniştea interioară.

Să-ţi dea Domnul sănătate, judecată inţeleaptă, viaţă lungă pământească, ce doreşti să se împlinească!

Florile din luna mai să îţi aducă multa iubire în suflet, sănătate, admiraţia celor dragi şi multe dorinţe împlinite. La mulţi ani de ziua numelui!

Îţi doresc să ai parte de o zi de nume minunata şi să ştii că eşti şi vei fi mereu iubit/ă de toţi prietenii tai. Cu drag, …

La zi aniversară, noi îţi urăm numai de bine, îţi dorim sănătate, împliniri, realizări şi îţi uram un sincer “La mulţi ani!”

La mulţi ani! Sfinţii Constantin şi Elena să te călăuzească mereu!

De ziua numelui tău, îţi doresc noroc, fericire şi sănătate. Să ţi se îndeplinească toate dorinţele. La mulţi ani, Constantin/Elena!

Dragă Lena, eşti cea mai bună prietenă pe care o poate avea cineva. Primeşte asadar, din partea mea, multe gânduri bune, urări de sănătate şi un ‘La mulţi ani’ din suflet!

E sărbătoare mare azi, pentru că tu, cea mai bună prietenă a mea, te bucuri de ziua numelui tău. Şi astfel mă bucur şi eu cu tine şi îţi spun că voi fi mereu alături de tine!

Vreau să îţi urez toate cele bune, de „Constantin si Elena”! Sfântul căruia îi porţi numele să te ocroteasca mereu!

Îţi doresc ca de ziua numelui tău să ţi se împlinească toate dorinţele, să fii fericit, iubit, să ai parte numai de raze de soare în viaţă şi îţi urez un sincer la mulţi ani!
Să bem! Ziua de azi a început bine, pentru că este ziua numelui tău! Aşa că îţi reamintesc că ai lângă tine cei mai buni prieteni şi, bineînţeles, că azi dai de băut!

Cu ocazia onomasticii, vreau să îţi spun că pentru mine reprezinţi totul în viaţă şi că sufletul meu îţi doreşte numai fericire şi împliniri!

De ziua ta, sfinţii al căror nume îl porţi să îţi ocrotească paşii şi să îţi aducă zâmbetul pe buze! La mulţi ani!

Zi de sarbatoare! E primăvara, e soare şi e ziua numelui tău! La mulţi ani drag prieten, să rămâi peste ani la fel cum eşti acum!

E ziua ta, draga Elena! Îţi urez cele mai frumoase clipe, bucurie, speranţă şi multe, multe împliniri!

La mulţi ani, cu ocazia zilei de „Sfinţii Constantin şi Elena”! Să ai parte de bucurii

La mulţi ani! E ziua numelui tău, aşa că îţi urez şi eu tot binele din lume!

Cu ocazia zilei de nume, îţi doresc un munte de sănătate, o mare de iubire şi un ocean de fericire!

Cu ocazia zilei onomastice, îţi doresc o oră de linişte, o zi senină, o săptămână de bucurii, o lună de împliniri, un an de prosperitate, un veac de sănătate, fericire şi iubire. La mulţi ani!

La Mulţi Ani! Sper să se spargă conducta fericirii pe strada vieţii tale.

Cele mai calde urări de bine, sănătate şi fericire, de ziua numelui. La mulţi ani!

La mulţi Ani şi să ai parte de un ocean de sănătate, un munte de noroc şi un camion cu bani!
Îţi doresc să ai parte de o zi de nume minunată şi să ştii că eşti şi vei fi mereu iubit/ă de toţi prietenii tăi!
Îţi urez la mulţi ani pentru că porţi acest nume şi fie ca Sfântul Constantin pe care îl reprezinţi să-şi coboare ochii asupra ta şi să îţi dăruiască fericirea dorită şi liniştea interioară.
La mulţi ani! Sfinţii Constantin şi Elena să te călăuzească mereu!

Felicitări Constantin și Elena: Mesaje pentru colegi, şefi, profesori

Cu ocazia sărbătoririi numelui primiţi un călduros “La mulţi ani”, multă sănătate multe realizări si tot ce vă doriţi lângă cei dragi!

Sfântul căruia îi purtaţi numele să vă ocrotească în fiecare zi, să vă aducă liniste şi pace şi să nu lase ca speranţa să se stingă din sufletul dumneavoastră. La mulţi ani cu împliniri şi momente frumoase în viitor!

Cele mai frumoase flori, cele mai sincere urari pentru o zi minunata si un an plin de realizari. La multi ani infloritori!

Fie ca toate împlinirile frumoase, sănătatea şi spiritul acestei zile să vă însotească pretutindeni. Va doresc o zi de Sf. Constantin şi Elena cât mai frumoasă!
O zi speciala pentru un angajat deosebit. La multi ani de ziua numelui tau!La mulţi ani şi mult noroc in aceasta zi speciala. Iti dorim sa ti se indeplineasca toate dorintele. Sănătate si numai bucurii!

Daca toata lumea iti doreste ca aceasta zi sa fie una minunata, eu iti urez ca toate zilele ce urmeaza sa fie pline de bucurii si realizari astfel incat acest nou an sa iti umple sufletul de voie buna. La multi ani!

Un zambet are puterea de a umple totul de lumina. Sper sa ai parte de cat mai multe zambete in viata. La Multi Ani!

Felicitari cu ocazia acestei zile. Iti urez sa fii mereu sanatos, energic si plin de bucurie. La multi ani!

Sper ca ziua numelui tau sa iti aduca multe motive de a sarbatori. La multi ani!

 

SMS Constantin și Elena: Mesaje în versuri

 

La mulţi ani cu sănătate,

Cu belşug şi cu de toate,

Bucurii şi nestemate,

De-acum şi pe mai departe.

La multi ani, Constantin/Elena!

 

Sa ne trăieşti, ani mulţi si buni,
Norocul să-ţi dea ghes mereu, minuni,
Orice dorinţă-ţi pui să se-mplinească,
Iar anii care trec te-ntinerească!
Un cer albastru fără nori,

În calea ta să fie,
Să ai în viaţă numai flori,
Noroc si bucurie!
La Mulţi Ani!
Un ocean de sănătate,
Un munte de noroc,
Un camion cu bani,
Si un sincer: “La mulţi ani!”
La mulţi ani cu sănătate,
Sa iti dea Domnul tot ce doreşti,
Zile senine si fericire,
Sa ne trăieşti!

 

Hai noroc si voie buna,

Sa petrecem impreuna,

C-astazi este o zi mare,

Si-i motiv de sarbatoare.

La multi ani Constantin/Elena!

 

Pentru sotul meu iubit

Si Constantin numit

Azi in zi de sarbatoare

Eu ii fac calda urare.

La Multi Ani sa ne traiesti

Pe noi la fel sa ne iubesti

Sa fii vesnic bun si bland

Cat vei trai pe pamant.

 

Sa ne traiesti draga Constantin/Elena,

In aur viata sa iti scrie epopeea,

Povestea fericirii si-a iubirii,

A-mbelsugarii, sanatatii si-mplinirii.

 

Cu simple cuvinte

Iti urez fierbinte

Multi ani inainte!

Ani cu cer senin

Si noroc deplin,

Ani cu porti deschise

Pentru nenumaratele tale vise!

La multi ani, Constantin/Elena!

 

Un gand bun si-o sarutare,

Azi, la ceas de aniversare,

Sfantul Constantin/Sfanta Elena sa te ocroteasca,

Visele sa ti se-mplineasca!

La multi ani, Constantin/Elena!

 

Mesaje Constantin și Elena: Mesaje pentru persoane iubite

Fie ca adierea vântului lin al acestei zile frumoase de primăvară să te mângâie cu mirosul îmbietor al florilor de mai, iar sufletul să-ti rămână deschis către calea fericirii si împlinirii eterne!

Dragul meu, cu ocazia acestei zile, îţi urez sa fii mereu sănătos, energic si plin de bucurie. La mulţi ani!

Cu ocazia zilei onomastice, vreau să îţi spun că pentru mine reprezinţi totul în viaţa şi ca sufletul meu îţi doreşte numai fericire şi împliniri!

Este doar înca o zi, dar este cea mai frumoasa din tot anul, căci este ziua ta! La mulţi ani, iubitule/iubito!

Cu ocazia sărbătorii zilei tale de nume, îţi doresc multă sănătate, fericire şi tot binele din lume şi sa ai parte numai de zile senine si însorite!

Azi, de ziua numelui, îţi urez şi eu sa fii iubit(a) si sa ai parte de tot ce îţi doreşti. La mulţi ani!

La mulţi ani, cu ocazia zilei de “Sfinţii Constantin si Elena”! Sa ai parte de bucurii şi împliniri!

Se spune ca iubitii sunt ca luna, iar fratii ca stelele. Eu am observat ca cerul poate arata bine fara luna, dar niciodata fara stele, adica fara tine. La multi ani, iubitule!

Este minunat sa ştii ca cineva te place, cineva se gândeşte la tine, cineva are nevoie de tine… dar e si mai minunat să ştii ca exista cineva care nu-ti uita niciodată ziua de nume. La Mulţi Ani!

Un gand senin si cateva soapte trimise din zari indepartate sa-ti spuna la ureche clipe curate, iubire, fericire, sanatate.

Sa ai parte de cat de multa fericire îţi poate cuprinde inima, de cat de multe zâmbete îţi poate dărui o zi si de toate binecuvântările pe care ţi le poate aduce viaţa. La mulţi ani

Fie ca sfintii Constantin si Elena care te protejaza sa-ti aduca mult noroc, fericire si impliniri. Sa ai o zi minunata!

Cineva acolo sus te iubeşte. Cineva aici jos ţine tare mult la tine. La mulţi ani!

Felicitări, dragul meu, cu ocazia aceastei zile. Îţi urez să fii mereu sănătos, energic şi plin de bucurie. La mulţi ani!
Cu ocazia zilei Sfinţisorului tău, îţi doresc o oră de linişte, o zi senină, o săptămână de bucurii, o lună de împliniri, un an de prosperitate, un veac de sănătate, fericire şi iubire. La mulţi ani!

Vezi și MESAJE, URĂRI și SMS-uri de Sfântul Ilie 2017. Trimite un gând frumos celor care își sărbătoresc ziua numelui în 20 iulie

ȘTIREA TA - Evenimentele nu se întâmplă doar în fața reporterilor profesioniști. Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite să vadă și alții ceea ce tu ai trait "live". Poți trimite prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

loading...
loading...
Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate

ACTUALITATE

Număr dublu de cereri de azil în Canada, din decembrie. Vizele pentru români ar putea fi reintroduse

Publicat

Numărul românilor care au cerut azil în Canada a crescut considerabil, după ce această ţară a eliminat vizele, în decembrie anul trecut.  În doar două luni s-au înregistrat peste 230 de cereri, aproape dublu faţă de întregul an 2016. Informaţia apare în presa de la Ottawa, care scrie că reprezentanţi ai guvernului canadian au discutat despre acest subiect cu diplomaţi români. În cazul bulgarilor, în schimb, numărul cererilor de azil a rămas la un nivel scăzut, deşi vizele au fost ridicate şi pentru această ţară.

Canadienii spun chiar că ar putea decide reintroducerea vizelor pentru români, dacă numărul cererilor de azil va atinge în acest an un anumit nivel, fără a preciza pragul respectiv. Nu ar fi, de altfel, prima dată când ar lua o astfel de decizie.

În 2009, Guvernul canadian a anunţat reintroducerea imediată a vizelor pentru cetăţenii din Cehia şi din Mexic, pentru a pune astfel capăt unei adevărate explozii de cereri de azil depuse de cetăţenii acestor două ţări.

Vizele pentru cehi fuseseră ridicate în 2007, iar în aproape doi ani, se înregistraseră de 600 de ori mai multe cereri de azil din partea cetățenilor cehi. Mulți dintre ei erau romi. Canada a ridicat din nou vizele pentru cehi abia peste patru ani.

Surse: digi24.ro, ipolitics.ca

 

Citește mai departe
Publicitate

EVENIMENT

Pod de 130 de metri, rezistent la un ”scenariu apocaliptic”. Străjan Jr. explică planurile pentru Alba Iulia

Publicat

Zona din fața Catedralei Ortodoxe va trece prin schimbări majore în următoarele luni. Un pod de peste 130 de metri, din lemn, sticlă și beton, pe care vor putea sări deodată toți oamenii care încap pe el, o Piață de ceremonii cu stâlpișori electrici și un sistem inteligent de iluminare, care va distribui lumina în funcție de gradul de încărcare al parcului, sunt numai câteva dintre elementele noului proiect. 

Arhitectul Vlad Străjan a explicat în cadrul ședinței de vineri a Consiliului Local Alba Iulia, prin ce modificări va trece zona în care se va construi Ansamblul Marii Uniri. Vlad este fiul arhitectului Ioan Străjan și el este cel care a proiectat zona.

”Propunem modernizarea întregului areal, format de Parcul Unirii, realizarea unei Piețe de ceremonii care să fluidizeze traficul și să conecteze cele două substrăzi de pe lateralele parcului, cu momumentul care nu ne aparține și realizarea legăturii axului între piața de ceremonii și Catedrala Ortodoxă. Sunt patru elemente principale. La partea de parc se propune menținerea vegetației existente, o să se renunțe la o pondere de 20% din arbori, plantându-se undeva la 300-400 de arbori noi, împreună cu tufăriș, plante perene și flori…, realizarea unor zone de picnic, înlocuirea întregului sistem de iluminat public, realizarea unor puncte de apă potabilă și perdele de răcorire prin pardoseală, continuarea parcului cu Piața de Ceremonii care va avea un sistem de stâlpișori automați care în funcție de scenariu, autoritățile publice vor putea controla accesul… ” a spus Vlad Străjan.

Potrivit acestuia, sistemul de iluminat va fi bazat pe tehnologia LED, ”de ultimă generație și foarte inteligent” și va ști, în funcție de gradul de încărcare al parcului, câtă lumină trebuie să genereze și unde anume să o facă.

”Podul va fi realizat din trei module. Două module care vor fi supraterane, peste șanțurile existente, și un modul care se va așeza pe acel loc al ravelinului. Podul va fi lung de 131 de metri și lat de 6. Elementul central va fi dintr-un lemn tehnic, antiderapant, iar elementele marginale vor din sticlă. Și parapetul va fi tot din sticlă, pentru a lăsa perspectivă și ascendentă și descendentă în relația cu șanțurile” a adăugat Vlad Străjan.

Pe pod nu se va putea însă circula cu mașina. ”Am proiectat podul în așa fel încât dacă este plin de oameni, ei vor putea sări toți la unison… Ne-am imaginat niște scenarii destul de apocaliptice ca să fim siguri.  Am încercat să mergem cu niște scenarii la maxim” a mai explicat arhitectul. Pentru mai multă siguranță, podul va fi și betonat.

De asemenea, pasajul care face legătura cu Bulevardul Transilvaniei se va redeschide pietonilor.

Primăria Alba Iulia va plăti aproape un milion de lei pentru un studiul de fezabilitate, proiectul tehnic de execuție și proiectul pentru autorizarea lucrărilor legate de ”Ansamblul memorial al Marii Uniri de la Alba Iulia”. Contractul s-a atribuit printr-un fel de „circuit închis” către Biroul de Proiectare Străjan SRL din Alba Iulia. Procedura se numește NEGOCIERE fără anunț de participare. Doar că, la negociere, instituția a pierdut peste 175.000 de lei față de valoarea estimată. Dincolo de costuri, proiectul pare destul de interesant și propune o perspectivă nouă față de ceea ce a fost până acum în oraș.

Controversele rămân însă în ceea ce privește Monumentul Unirii, o construcție de 22 de metri, gândită în anii 90 de sculptorul Mihai Buculei. Acea construcție va fi realizată de către Ministerul Culturii, însă șansele ca ea să fie gata până la 1 decembrie, sunt rezervate, în condițiile în care contractul nu a fost încă atribuit.

Citește mai departe
Publicitate

ACTUALITATE

Spectacol concurs dedicat lui Caragiale, la Liceul de Arte „Regina Maria” din Alba Iulia

Publicat

Liceul de Arte “Regina Maria” a organizat vineri, 16 februarie, etapa judeţeană a spectacolului concurs Timeless Moments with I.L. Caragiale – ediţia a X-a, ȋn parteneriat cu Biblioteca Judeţeană “Lucian Blaga” Alba.

Cu fiecare ediţie se lărgeşte echipa proiectului, astfel că la etapa judeţeană din acest an s-au ȋnscris elevi de la Şcoala gimnazială “Vasile Goldiş” Alba Iulia, Colegiul Tehnic “Alexandru Domşa” – structura Bărăbanţ, Colegiul Naţional “David Prodan” Cugir, Şcoala Gimnazială “Nicodim Ganea” Bistra.

Cele 3 secţiuni ale concursului (teatru, limba engleză, creaţie plastică) au fost alternate cu muzică tradiţională romȃnească, muzică clasică şi poezie realizȃndu-se astfel legătura dintre descrierea caragialiană a neamului romȃnesc, ȋmplinirea celor 100 de la ani de la Marea Unire şi ȋnvăţarea prin intermediul muzicii implementată prin proiectul Erasmus+, Music is…Life Long Learning, la Liceul de Arte “Regina Maria” ȋn perioada 2016-2018.

La secţiunea I.L.Caragiale – personaje memorabile – elevii de la Şcoala gimnazială “Vasile Goldiş” din Alba Iulia, ȋndrumaţi de doamnele profesoare Lăncrănjan Floare, Horşa Daniela şi bibliotecar Barb Gianina, au interpretat Un pedagog de şcoală nouă, cu care au cȃştigat premiul I. Elevii de la instituţia gazdă, pregătiţi de d-na prof. Olteanu Rodica, au interpretat Five o’clock obţinȃnd locul al II-lea.

La secţiunea Caragiale’s Charming World premiul I a fost obţinut de echipa de la Colegiul Tehnic “Alexandru Domşa” – structura Bărăbanţ, elevele fiind ȋndrumate de d-na prof. Trif Eleonora.

La secţiunea Gȃnduri caragialiene ȋn imagini artistice, premiul I a fost obţinut de eleva Costea Andrada (gimnaziu) şi Theiss Marie Elisabeth (liceu) de la Liceul de Arte “Regina Maria”.

Momentele de muzică clasică (eleva Maria Drăguşin -pian, ȋndrumător prof. Alexandra Păcurar) şi muzică tradiţională romȃnescă (grup vocal format dintr-o parte a elevilor de la secţia de Muzică vocală tradiţională romȃnească – ȋndrumaţi de d-nele prof. Bereczki Mihaela şi Şandru-Sebaş Marinela, acompaniaţi de domnii profesori Burz Gheorghe (vioară) şi Pleşa Răzvan (pian) şi de elevii Barbu Laurenţiu (clarinet) şi Hulea Florin (saxofon)) au construit melodios o punte ȋntre lumea caragialiană şi lumea contemporană, iar poezia Satul meu recitată de eleva Alina Hileagă ne-a reamintit tuturor de bunici şi de valorile la care ei au ţinut o viaţă şi pe care noi le căutăm ȋn depărtare, deşi ele sunt atȃt de aproape.

Membrii juriului – prof. Livia Dioşan, prof. Nicoleta Apostol, prof. Nadia Albescu, prof. Cristina Pop, prof. Camelia Greculeac, prof. Narcis Borteş, bibliotecar Felicia Colda – i-au felicitat pe participanţi pentru modul particular ȋn care au interacţionat cu universul caragialian, exprimȃndu-şi speranţa de a se reȋntȃlni la ediţiile următoare.

Citește mai departe
Publicitate

ACTUALITATE

FOTO ȘTIREA TA: Cetățeni din cartierul Ampoi I vs mașini parcate. ”Trebuie să intrăm pe banda opusă de mers”

Publicat

O parte dintre locuitorii cartierului Ampoi I din Alba Iulia sunt nemulțumiți de modul în care sunt parcate pe carosabil mașinile, în zona din spatele magazinului Penny. Aceștia spun că nu pot ieși din parcare decât pe banda cealaltă de mers, vizibilitatea fiind redusă din această cauză.

”Bună ziua. Sunt locuitor în cartierul Ampoi I din Alba Iulia. Vă atașez niste poze ca să vedeți cum se parchează mașinile pe strada Livezii, în apropierea magazinului Penny. Ca să poți să ieși cu mașina din parcarea magazinului și inclusiv din cartier, trebuie să intri cu mașina până pe banda opusă de mers. Întrucât vizibilitatea este foarte redusă aș dori ca poliția să vină să ia măsurile de rigoare. Vă mulțumesc” ne-a scris unul dintre aceștia.

Citește mai departe
Publicitate

EVENIMENT

FOTO: Klaus Ionannis, din nou la schi în Șureanu. A venit bronzat din Tenerife, în stațiunea preferată

Publicat

Președintele României, Klaus Iohannis a făcut o pasiune pentru pârtiile de schi de la Șureanu. Sâmbătă, acesta a urcat din nou la Șureanu, pentru o zi frumoasă la zăpadă. Însoțit de angajați ai SPP, care au sosit puțin înaintea președintelui, acesta s-a dat de mai multe ori, așteptând, de fiecare dată, la coadă mai bine de 15 minute. Președintele era foarte bronzat la față, după concediul petrecut recent în Tenerife. 

Klaus Ionannis vine foarte des în județul Alba pentru a schia. De fiecare dată este recunoscut de oameni și se poartă foarte natural, așteptând ca toată lumea un loc pe telescaun.

Citește mai departe
Publicitate
Publicitate