Connect with us
Publicitate

ACTUALITATE

Şoferii care încalcă legislaţia rutieră, depistaţi prin bază de date transfrontalieră, de autorităţile din România, alte state din Uniunea Europeană şi Elveţia

Publicat

trafic rutier masini A1 Direcția Regim Permise de  Conducere și Înmatriculări Vehicule (DRPCIV) va acorda acces automat la datele privind vehiculele, proprietarii sau deținătorii vehiculelor pentru autoritățile competente din statele membre ale Uniunii Europene ori ale Spațiului Economic European, din Confederația Elvețiană sau dintr-un stat terț care are încheiat un acord în acest sens cu Uniunea Europeană, potrivit unei ordonanţe aprobate miercuri de guvern.

DRPCIV va avea acces, reciproc, la datele din sistemul de evidență aparținând acestor state.

Acest sistem transfrontalier de schimb de informații, instituit prin aplicarea Directivei (UE) 2015/413, va contribui la îmbunătățirea siguranței rutiere pe teritoriul României și la aplicarea unui tratament nediscriminatoriu în ceea ce privește persoanele nerezidente care comit încălcări ale normelor rutiere.

Cel mai important impact social preconizat este diminuarea numărului de victime ale accidentelor rutiere, reducerea numărului de persoane decedate în accidentele rutiere și scăderea numărului de accidente cu consecințe grave, potrivit Guvernului.

De asemenea, din reglementările legale care stabilesc competenţele DRPCIV cu privire la activitatea serviciilor publice comunitare din subordinea instituțiilor prefectului, rezultă în mod implicit exercitarea atribuţiilor de organizare, îndrumare şi control în domeniile de competenţă. În acest context, pentru a se asigura o cât mai bună înţelegere şi aplicare a reglementărilor în materie, a fost introdusă prevederea legală care menţionează în mod expres aceste atribuţii.

În prezent, legislația autohtonă în vigoare permite sancționarea conducătorilor de vehicule, atunci când circulă în afara țării, pentru opt contravenții, după cum urmează:

– excesul de viteză;

– nefolosirea centurii de siguranță;

– nerespectarea semnificației culorii roșii a semaforului;

– conducerea sub influența alcoolului;

– conducerea sub influența stupefiantelor;

– nefolosirea căştii de protecţie (în cazul motocicliştilor);

– folosirea unei benzi interzise;

– folosirea ilegală a unui telefon mobil sau a altor dispozitive de comunicare în timpul conducerii (exceptând situaţiile în care sunt utilizate dispozitivele de tip „hands free”/”mâini libere”).

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax