Connect with us
Publicitate

EVENIMENT

1.136 cazuri de COVID-19 în România, confirmate în ultimele 24 de ore, după 20.552 testări. 41 decese, 460 pacienți la ATI

Publicat

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 1.966.290 de teste. Dintre acestea 20.552 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 12.455 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 8.097 la cerere.

Pe teritoriul României, 10.257 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 6.171 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 34.260 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 45 de persoane.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 903 apeluri la numărul unic de urgență 112 și 794 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.

Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55 din 15.05.2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ultimele de 24 de ore 578 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 173.400 de lei. De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliției, a fost constatată, ieri, o infracțiune pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută și pedepsită de art. 352 Cod Penal”.

sursă: Grupul de Comunicare Strategică

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax