19 februarie, Ziua națională Constantin Brâncuşi. Se împlinesc 144 de ani de la naşterea marelui sculptor

Astăzi este sărbătorită Ziua națională Constantin Brâncuși, la 144 de ani de la nașterea sa. Românul este unul dintre cei mai mari sculptori ai secolului XX, fiind omagiat, an de an, la aniversarea naşterii sale, 19 februarie, printr-o zi dedicată, marcată la nivel naţional începând din anul 2016.

În această zi, faimoasa sculptură „Cumințenia pământului”, pentru care statul român a făcut campanie națională de strângere de fonduri în scopul de a o cumpăra, va rămâne ascunsă într-un depozit, în timp ce Ministerul Culturii va celebra viața și opera celebrului artist prin proiecţia unor holograme 3D și ceremonii care au costat 40.000 de euro. 

Citește și Andy Garcia îl va juca pe Constantin Brâncuși în noua peliculă a lui Mick Davis, ”The Sculptor”

Cum a ajuns 19 februarie ziua Constantin Brâncuși

Un prim pas în instituirea acestei zile l-a făcut scriitorul Laurian Stănchescu, preşedinte al Fundaţiei Ideea Contemporană, care, la 2 februarie 2015, a solicitat printr-o scrisoare publică adresată preşedintelui Klaus Iohannis, Puterii şi Opoziţiei, şi transmisă AGERPRES, să declare Ziua Naţională Constantin Brâncuşi, pe data de 19 februarie: „Vă cer în numele memoriei lui Constantin Brâncuşi să declaraţi ziua de 19 februarie ‘Ziua Naţională Constantin Brâncuşi'”. În opinia sa, ziua de naştere a sculptorului Constantin Brâncuşi, 19 februarie 1876, „este înscrisă în Calendarul Culturii Universale ca o dată biblică, se năştea cel care avea să fie ‘Patriarhul şi Părintele Sculpturii Moderne’, ‘Titanul din Hobiţa’, Constantin Brâncuşi, gorjeanul care ne-a dus în universalitatea lumii şi ne-a înrudit cu Dumnezeu”.

Propunerea legislativă privind instituirea acestei zile a fost iniţiată de mai mulţi parlamentari, care, în expunerea de motive, susţineau că declararea datei de 19 februarie drept „Ziua Brâncuşi” – sărbătoare naţională legală lucrătoare, reprezintă „o reparaţie morală faţă de refuzul şi umilirea sculptorului de către statul român atunci când a vrut să doneze toată opera sa poporului nostru”.

„Constantin Brâncuşi ne-a dus în universalitatea lumii făcând din naţiunea română o mitologie. Drept urmare, este datoria noastră pentru a nu fi mai prejos de omagiul pe care îl aduce lumea contemporană lui Brâncuşi să declarăm ziua lui de naştere sărbătoare naţională. (…) Această iniţiativă onorează spiritul nostru şi în acelaşi timp arată dragostea şi recunoştinţa noastră faţă de valoarea lui Brâncuş”.

La 16 iunie 2015, propunerea legislativă a fost respinsă de Plenul Senatului, în calitate de primă Cameră sesizată, după ce Comisia pentru cultură dăduse un raport de respingere, motivând că „a institui prin lege o nouă sărbătoare naţională, în condiţiile în care există deja o Zi a Culturii Naţionale în cadrul căreia pot fi omagiate toate personalităţile culturii române, ar putea duce lucrurile în derizoriu”.

Câteva luni mai târziu însă, la 4 noiembrie 2015, proiectul legislativ a fost adoptat de Camera Deputaţilor, în calitate de for decizional, iar la 27 noiembrie 2015, legea prin care data de 19 februarie a fost declarată Ziua Brâncuşi ca sărbătoare naţională a fost promulgată de preşedintele Klaus Iohannis. Potrivit Legii nr. 305/2015, autorităţile administraţiei publice centrale şi locale pot organiza şi/sau sprijini logistic şi material manifestări cultural-artistice dedicate acestei zile, relatează Agerpres.

Brâncuși a asimilat în opera sa „toată istoria sculpturii pe care a dominat-o şi a depăşit-o”

Personalitate marcantă în mişcarea artistică a veacului al XX-lea, Constantin Brâncuşi a lăsat posterităţii o operă impresionantă, contribuind semnificativ la transformarea sculpturii tradiţionale în sculptură modernă. Este artistul care a asimilat în opera sa „toată istoria sculpturii pe care a dominat-o şi a depăşit-o”, după cum remarca criticul de artă Mircea Deac, în volumul „Constantin Brâncuşi” (Editura Meridiane, 1966).

Sursa principală de inspiraţie a artistului o reprezintă arta populară românească, el reuşind să îmbine simplitatea acesteia cu rafinamentul avangardei pariziene. Lucrările sale exprimă viziunea ţăranului român asupra lumii înconjurătoare, artistul renunţând la elementele secundare prezente până atunci în sculpturi, în favoarea evidenţierii esenţei lucrurilor.

„Arta trebuie să fie realitatea însăşi. Arta nu este o evadare din realitate, ci o intrare în realitatea cea mai adevărată, poate în singura realitate autentică. Ceea ce mulţi numesc abstract este cel mai pur realism, deoarece realitatea nu este reprezentată de forma exterioară, ci de ideea din spatele ei, de esenţa lucrurilor”, mărturisea artistul în cugetările sale, prezentate de Teodor Danalache.

Mircea Deac aminteşte, în lucrarea menţionată, de cuvintele unuia dintre biografii artistului, David Lewis, care spunea că „dintre sculptori, Brâncuşi a fost primul care a făcut o ruptură radicală cu trecutul imediat. (…) Formele sale simple, liniştite, ieşite din comun, totuşi pregnante şi aproape abstracte, reflectă o serie de atitudini creatoare care au devenit fundamentale în dezvoltarea artei plastice moderne”.

Plecarea lui Brâncuși, pe jos, la Paris

Constantin Brâncuşi s-a născut la 19 februarie/2 martie 1876, în satul Hobiţa (comuna Peştişani). De la meşterii acestui sat, aşezat în partea de nord-vest a judeţului Gorj, pe drumul ce leagă oraşul Târgu Jiu de localitatea Tismana, şi îndeosebi de la tatăl şi de la bunicul său, a învăţat marele sculptor priceperea de a ciopli lemnul care, în mâinile sale, prindea viaţă, potrivit www.muzeugorj.ro.

După şcoala primară, urmată în parte la Peştişani şi în parte la Brediceni, perioadă când a muncit şi ca ucenic la Târgu Jiu, Slatina şi Craiova, a reuşit să intre la Şcoala de Arte şi Meserii din Craiova (1894-1898), iar în 1895 a fost admis la specializare la secţia de sculptură în lemn a şcolii, se arată în lucrările „Membrii Academiei Române/1866-2003” (Editura Enciclopedică / Editura Academiei Române, 2003) şi „Constantin Brâncuşi”, semnată de Mircea Deac (Editura Meridiane, 1966).

Doi ani mai târziu, în 1897, a călătorit la Viena, unde a lucrat în secţia de finisare artistică a unei fabrici de mobilă. După terminarea Şcolii de Meserii, Brâncuşi a plecat la Bucureşti, unde s-a înscris la Şcoala de Belle-Arte, pe care a absolvit-o în 1902. În timpul studenţiei, a realizat lucrările „Bustul lui Vitelius” (1898) şi „Capul lui Laocoon”, pentru care a primit medalia de bronz.

În 1904, a plecat pe jos spre Paris, făcând popasuri la Budapesta şi Viena. În anul următor, 1905, s-a înscris la Şcoala Naţională de Arte Frumoase din capitala Franţei, lucrând în atelierul de sculptură al lui lui Antonin Mercié. După un an, a expus la Salonul de toamnă trei lucrări: „Copilul”, „Orgoliul”, „Portretul lui M.G. Lupaşcu”.

Sărutul, prima operă importantă

În 1907, a petrecut o scurtă vreme în atelierul lui Auguste Rodin, notează www.icr.ro. Părăseşte atelierul acestuia după doar trei luni, convins că „la umbra marilor copaci nu creşte nimic” şi închiriază un spaţiu pe strada Montparnasse, unde îşi amenajează atelierul. La trei ani după sosirea la Paris a sculptat „Rugăciunea”. În 1908, Brâncuşi a realizat „Sărutul”, prima sa operă majoră, precum şi „Cuminţenia pământului”.

În perioada care a urmat a lucrat mult, expunând la Salonul Oficial din Paris şi la Expoziţia „Tinerimii Artistice” din Bucureşti. Lucrările sale au fost prezentate apoi în numeroase expoziţii din întreaga lume: Amsterdam, Boston, Chicago, Haga, Londra, New York, Paris etc.

Anul 1915 marchează o premieră în cariera lui Constantin Brâncuşi, primele lucrări în lemn: „Cariatide”, „Fiul risipitor” şi altele. De asemenea, a finalizat şi „Noul născut”. În lucrările realizate în primele decenii ale secolului XX, se constată o esenţializare a formelor şi o concentrare maximă a expresiei („Începutul lumii”, „Prometeu”, „Domnişoara Pogany”, „Pasărea în spaţiu”, „Măiastra”, „Pasărea măiastră”, „Începutul lumii”, „Cocoşul” etc.). Constantin Brâncuşi a acordat o importanţă deosebită luminii şi spaţiului, acestea devenind trăsături caracteristice ale lucrărilor sale.

Prima versiune a „Coloanei fără sfârşit” în 1918

În 1918, a realizat, în lemn de stejar, prima versiune a „Coloanei fără sfârşit”, definitivată şi inaugurată mai târziu, împreună cu celelalte elemente ale Ansamblului Monumental „Calea Eroilor”, la Târgu Jiu. Creat între anii 1937 şi 1938, în aer liber, faimosul ansamblu, emblemă a municipiului Târgu Jiu, este format din Coloana Infinitului, Poarta Sărutului, Aleea Scaunelor şi Masa Tăcerii şi a fost ridicat în memoria eroilor căzuţi în Primul Război Mondial, fiind inaugurat la 27 octombrie 1938, scrie centrulbrancusi.ro.

Prostestul lui Brâncuși față de ocupația nazistă

În perioada următoare, Constantin Brâncuşi a refuzat să participe la orice manifestare publică, în semn de protest faţă de ocupaţia nazistă. În România, în epoca socialistă, Brâncuşi a fost contestat, fiind considerat „un reprezentant al burgheziei decadente”, se arată pe site-ul webcultura.ro. Artistul a refuzat să aibă o dublă cetăţenie până spre sfârşitul vieţii, dar, din cauza refuzului constant de a fi reprimit în România, a acceptat, în 1952, să devină şi cetăţean francez.

Cu toate că se bucura deja de recunoaştere artistică la nivel mondial, Brâncuşi a continuat să-şi ducă viaţa ca un simplu ţăran român, până în ultimele clipe din viaţă. În cugetările sale, artistul scria: „Dumnezeu este pretutindeni şi simţi asta când uiţi cu desăvârşire de tine însuţi, când te simţi umil şi când te dăruieşti. Eu mă aflu acum foarte aproape de bunul Dumnezeu şi nu îmi mai trebuie decât să întind o mână înspre El, ca să Îl pipăi! Nu mai sunt demult al acestei lumi. Sunt departe de mine însumi, desprins de propriul meu trup… mă aflu printre lucrurile esenţiale. Îl voi aştepta pe bunul Dumnezeu în Atelierul meu”.

Simţindu-şi sfârşitul aproape, l-a chemat la el pe arhiepiscopul Teofil Ionescu, slujitor la biserica ortodoxă din Paris, căruia, după ce s-a spovedit şi a primit împărtăşanie, i-a mărturisit: „Mor cu inima întristată pentru că nu mă pot întoarce în ţara mea”.

Moartea lui Constantin Brâncuși

Constantin Brâncuşi a murit la 16 martie 1957, la ora 2 dimineaţa, iar la 19 martie, a fost înmormântat în cimitirul Montparnasse din Paris.

Sculptorul român a dorit să lase moştenire României toate lucrările sale nevândute şi uneltele, dar autorităţile acelor vremuri au refuzat. Abia în 1964, Brâncuşi a fost ”redescoperit” în ţara natală, iar ansamblul monumental de la Târgu Jiu a putut fi restaurat, după ce fusese abandonat şi aproape dărâmat.

Din cele peste 200 de lucrări ale sale, foarte puţine se mai află în ţară (la Târgu-Jiu, Craiova, Buzău şi Bucureşti), majoritatea acestora putând fi admirate în cele mai mari muzee şi colecţii din lume.

La 3 iulie 1990, Constantin Brâncuşi a fost ales membru post-mortem al Academiei Române, iar la aniversarea a 125 de ani de la naşterea sculptorului, anul 2001 a fost declarat, prin hotărâre a Guvernului României, Anul Brâncuşi, sărbătorit şi în cadrul UNESCO.

Considerând că misiunea artei este să creeze bucurie şi că sculpturile sale nu trebuie respectate, ci trebuie iubite, Constantin Brâncuşi mărturisea: „Eu am vrut să înalţ totul dincolo de pământ. Eu am făcut piatra să cânte pentru Omenire. Sculpturile mele sunt chiar şi pentru cei orbi. Ceea ce vă dăruiesc eu este bucurie curată”.

sursa: centrulbrancusi.ro, digi24.ro, muzeugorj.ro, agerpres.ro