Connect with us
Publicitate

EVENIMENT

VIDEO: Vlogul unui cătun din Munții Apuseni: Povești despre haiduci, motocicliști germani și o iapă pe nume Londra

Publicat

YouTube video

Într-un cătun din Munții Apuseni, trei bunicuțe s-au apucat de vlogging. De la rețete de cozonac sau tutoriale de vopsit ouă de Paște, cele trei vloggerițe au devenit vedete peste noapte. Dar nu sunt singure, Lae este vecinul Zinei, Liviei și Corneliei și este pasionat de ”storytellying” și ”slangul” din Tecșești. 

Lae știe toate poveștile din jurul cătunului Tecșești, comuna Întregalde, în care mai trăiesc aproximativ 20 de oameni. Și cum vloggeri trebuie să îmbine tot timpul ”storytellingul” cu ”slangul” – argoul, Lae nu se lasa mai prejos și povestește despre haiduci, motocicliști germani, opinci din roți de motor, porecle și iapa unui bătrân. 

CITEȘTE ȘI: VIDEO: Bunicuțele – vloggerițe de la Întregalde. Viața într-un cătun uitat de lume din Apuseni, povestită pe YouTube

Potrivit vloggerului Lae, un munte ce se vede din cătunul lor poartă numele unui haiduc fugar, Buzduga, care a fost omorât de un cioban obligat de către fugar să taie două oi și să le frigă.

Iar în timp ce povestește, Lae nu uită să definească slangul de Tecșești și să facă conexiunea dintre pălincă, vin ars și jin ars. 

lae 2

Mai mult, Lae vorbește și despre importanța poreclelor în comunitate și cum pe vremuri în Tecșești sau prin împrejurimi erau cunoscuți oameni precum: Maciucă, Căcărează, Budu, Hortotoiu sau Țaoșu. 

Dar poate cea mai interesantă poveste pe care Lae o relatează este cea a unor motocicliști germani care au trecut prin Tecșești și niște persoane le-au tăiat cauciucurile ca să își facă încălțări. 

De asemenea, Lae își aduce aminte de copilărie și de vremea când un bătrân avea o iapă pe care o chema Londra. 

În trei luni video-ul cu Lae și poveștile sale a strâns pe canalul de Youtube aproape 2.000 de vizualizări. 

sursă video: Youtube – Tecșești vlogs

sursă foto: capturi ecran video Youtube

 

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax