Inspectorii Direcției Generale de Antifraudă Fiscală (DGAF) nu pot să facă perchiziţii corporale, o astfel de atribuţie nefiind prevăzută de vreun act normativ. Astfel, administratorii şi angajaţii supuşi controlului nu pot fi căutaţi în buzunare, genţi sau alte obiecte personale.
În perioada 15 – 20 martie, în judeţul Alba, inspectorii antifraudă au dat amenzi în valoare de 72.000 de lei, fiind închise totodată cinci firme. Activitatea acestor unităţi a fost suspendată o perioadă de la o lună până la trei luni, pentru neemiterea bonurilor fiscale.
Purtătorul de cuvânt al instituției a precizat faptul că nu exită o prevedere legală care să le permită inspectorilor DGAF să facă percheziţii. Totodată, acesta nu crede că au fost înregistrate asemenea situații, recomandând celor care se simt nedreptăţiţi să facă sesizări.
Pe de altă parte, reprezentanţii sectorului de retail au reclamat abuzuri ale inspectorilor, după ce, la nivel național a fost demarată, în luna martie, o campanie de verificare a utilizării caselor de marcat. Într-o săptămână au suspendat activitatea a 174 de magazine, restaurante, case de schimb valutar etc, însemnând 22% din totalul unităţilor controlate. Preşedintele Organizației Patronale a Hotelurilor și Restaurantelor din România, HORA, Constantin Sebeşanu a transmis faptul că ospătarii sunt puşi “să-şi întoarcă buzunarele pe dos”.
Surse oficiale DGAF susțin că este posibil să fie o neînțelegere. Aceștia au transmis că unele restaurante și magazine nu au sertare de bani la casele de marcat şi, din aceasta cauză, în cazul unui control, atunci când li se cere angajaţilor sau administratorilor să facă monetarul, ei încep să scoată sumele din buzunare, de exemplu, sau din alte locuri, cum ar fi borcane, cutii etc.
Inspectorii le solicită, odată cu verificarea încasărilor, completarea unor declaraţii. Dacă angajaţii declară toată suma pe care au, inclusiv cea personală, eventual provenită din bacşiş, inspectorii o vor considera încasare din vânzări.
Potrivit prevederilor legale, comercianţii trebuie să completeze un registru special la începerea şi închiderea programului. În acest registru trebuie înregistrate şi justificate cu chitanţe şi/sau dispoziţii de plată, suma de serviciu, depusă în casă la deschidere şi folosită pentru a da restul clienţilor, precum şi orice sumă luată din casă. De asemenea, orice alte sume neînregistrate şi găsite în unitate sunt confiscate de inspectori.
Sfaturi pentru comercianți
Având în vedere duritatea controalelor și prevederile legale, comercianţii ar trebui să păstreze riguros registrul şi să depună încasările într-un sertar de bani.
Patronii de restaurante s-au plâns de faptul că procedurile de control îi împiedică pe ospătari să mai ia bacşiş, or cutuma nu este doar larg răspândită, ci principala lor sursă de venit. Totuși, potrivit prevderile legale, de vreme ce inspectorii nu au dreptul să le facă percheziţii, ospătarii pot păstra aceste sume asupra lor fără să fie nevoiţi să le justifice dacă depun încasările din vânzări, imediat ce le primesc, într-un loc special destinat, respectiv într-un sertar de bani.
De asemenea, orice sume depistate în incintă şi pentru care nu există justificare pot fi confiscate. Unii dintre comercianţi obişnuiesc să le pună la dispoziţie clienţilor un recipient (cutie, borcan etc) pentru a lăsa bacşiş. Astfel de practici nu sunt legale, iar sumele depozitate astfel pot fi confiscate de inspectori, în timpul controalelor.
Prevederi legale privind controlul Antifraudă
La orice acţiune de control participă cel puţin doi inspectori ai Direcţiei generale antifraudă fiscală (DGAF). Fiecare trebuie să prezinte legitimaţia de control, insigna de împuternicire şi ordinul permanent de serviciu şi să se înscrie în Registrul unic de control.
Inspectorilor antifraudă fiscală trebuie să li se permită accesul în toate spaţiile în care se produc, se depozitează sau se comercializează bunuri şi servicii, în interiorul zonelor libere, în vecinătatea unităţilor vamale, în antrepozite fiscale şi în orice alte locuri unde se desfăşoară activităţi economice, pe timp de zi și de noapte. De asemenea, dacă este cazul, trebuie să se faciliteze prelevarea de probe, eşantioane, mostre etc.
În calitate de reprezentant al firmei controlate, sunteti obligaţi să puneţi la dispoziţia inspectorilor DGAF toate documentele solicitate, iar refuzul constituie infracţiune şi se pedepseste cu până la trei ani de închisoare. Pentru protejarea împotriva înstrăinării sau deteriorării documentelor supuse controlului, inspectorii antifraudă pot decide reţinerea acestora, în baza unui proces-verbal de ridicare de înscrisuri.
Sunteți obligați să furnizați explicații scrise la solicitarea inspectorilor antifraudă și să vă prezentați cu înscrisurile solicitate la data și ora prevăzute în invitațiile primite. Inspectorii antifraudă pot sigila depozite, incinte, mijloace de transport, pot dispune instituirea de măsuri asigurătorii asupra activelor patrimoniale.
În cazul în care identifică abateri pentru care legea prevede sancțiuni contravenționale, inspectorii antifraudă fiscală încheie Procese-verbale de constatare şi sancţionare a contravenţiilor. De asemenea, inspectorii DGAF pot dispune confiscarea bunurilor a căror fabricaţie, depozitare, transport sau desfacere este ilicită, precum şi veniturile realizate din activităţi comerciale sau prestări de servicii nelegale.
În termen de 15 zile calendaristice de la data comunicării actului constatator puteţi face plângere împotriva sa. În acest caz, plângerea, însoţită de o copie a respectivului Proces-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor, trebuie depusă la judecătoria în circumscripţie căreia a fost constatată contravenţia.
Rezultatele controalelor antifraudă se consemnează în procese verbale, iar în situația în care sunt constatate împrejurări privind săvârșirea unor fapte prevăzute de legea penală în domeniul financiar-fiscal sau vamal sunt sesizate organele de urmărire penală.
surse: capital.ro, antifrauda.ro
Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:
ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.