Actualitate
De la 1 iunie: Peste 300 de boli nu vor mai fi tratate în spital. Medicii de familie gestionează cinci boli cronice. Detalii despre dosarul electronic
Din 1 iunie intră în vigoare contractul cadru privind asistenţa medicală şi pachetul de bază. Printre noutăţile din sistem se numără faptul că peste 300 de boli nu vor mai fi tratate în spital, ci în ambulatoriu, iar cinci boli cronice vor fi gestionate de medicii de familie, după cum precizează preşedintele CNAS.
„Aşa cum este pachetul de servicii de bază revizuit, dar şi contractul cadru şi normele de aplicare a acestuia, care vor intra în vigoare la 1 iunie 2014, putem spune că am ajuns la o formă optimă. Concret, va fi mutat centrul de greutate de la spital la ambulatoriul de specialitate, astfel încât cazurile care se rezolvau în spitalizare continuă să fie rezolvate în ambulatoriu, pacienţii să efectueze analize, iar acestea să poată fi interpretate şi să primească tratament de la medicul din ambulatoriu”, a declarat joi preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS), Radu Ţibichi.
Preşedintele CNAS a precizat că, potrivit noilor reglementări în ceea ce priveşte spitalul, pentru peste 300 de diagnostice pacienţii nu vor mai fi internaţi în spital.
„În legătură cu spitalul, există o reglementare conform căreia aproximativ 300 de diagnostice nu vor mai fi internabile, fiind considerate ca specializări evitabile. Totodată, va exista o listă a diagnosticelor şi serviciilor care se vor face numai în spitalizare de zi şi pentru care au fost stabilite tarife diferenţiate. Este un sistem creat să permită specialiştilor şi spitalelor să rezolve anumite probleme în ambulatoriu”, a mai spus Ţibichi, făcând menţiunea că majoritatea acestor boli se regăseşte şi în proiectul iniţiat de fostul ministru al Sănătăţii, Eugen Nicolăescu.
Citeşte şi PACHETELE de SERVICII MEDICALE GRATUITE valabile din martie 2014: Vezi cum te „operează” la buzunar Reforma din Sănătate
Citeşte şi LISTA serviciilor medicale acordate de medicii de familie în pachetul de bază şi condiţii
Potrivit preşedintelui CNAS, această formă finală a noului pachet legislativ a fost negociată, ajungând deja în forma finală, astfel încât după 25 mai va putea începe contractarea de servicii cu furnizorii.
„Avem un buget suficient care să susţină acest pachet de servicii de bază, dacă se va simţi nevoia să suplimentăm, vom avea posibilitatea să o facem. Acestea nu vor fi singurele modificări, o altă noutate ar fi aceea privind managementul bolilor cronice de către medicul de familie”, a mai spus preşedintele CNAS.
Potrivit lui Ţibichi, prin noul pachet de servicii, medicii de familie vor gestiona cinci boli cronice, respectiv hipertensiunea arterială, diabetul zaharat de tip II, boala cronică de rinichi, bronhopneumopatia obstructivă cronică şi astmul bronşic.
„Pentru cele cinci boli cronice, vom da posibilitatea medicilor de familie să facă mai multe analize. Numărul de analize de laborator şi investigaţii de radiologie a crescut, sunt reglementări cine poate prescrie şi cine nu. O altă componentă foarte importantă este serviciul de prevenţie, care a fost regândit pe categorii de vârste. Faţă de vechiul prioect, există o excepţie, respectiv la categoria 18-39 de ani exista recomandarea să se facă investigaţii o dată la trei ani, dar dacă riscograma arată o boală posibilă, atunci frecvenţa se reduce la un an de zile”, a mai spus preşedintele CNAS.
El a adăugat că, odată cu punerea în aplicare a noului cadrul legislativ, respectiv la 1 iunie, intră în vigoare şi dosarul electronic al pacientul.
Preşedintele CNAS a anunţat miercuri, că spitalele publice şi private aflate în contracat cu Casa de Asigurări de Sănătate vor primi aceleaşi fonduri pentru servicii medicale similare, dar şi pentru serviciile hoteliere, acestea din urmă fiind plafonate la cel mult 300 de lei.
„Prin noul contract-cadru, valabil din 1 iunie, vor fi decontate, în medie, 20 de consultaţii la medicul de familie. Nu va mai fi un număr fix de consultaţii, pentru că există perioade când creşte numărul consultaţiilor sau când scade. Restul, peste medie, sunt consultaţiile care pot fi programate. Dar ceea ce este foarte important este faptul că, prin noul contract-cadru de servicii, pacientul va fi protejat de costuri suplimentare”, a spus Gheorghe Radu Ţibichi.
Potrivit preşedintelui CNAS, prin contractul cadru vor fi decontate anumite tarife.
„Vă pot spune, spre exemplu, că pentru condiţii hoteliere va putea fi decontată suma de 300 de lei pe zi. Acum, un spital poate pune orice sumă mai mare de 300. Suma a fost stabilită atât pentru spitalele publice, care au secţii private, cât şi pentru spitalele integral private. Aş vrea să fac din nou precizarea – vorbim strict despre acele spitale private care au contract cu casa de asigurări de sănătate, strict pentru serviciile pentru care au contract cu casa de asigurări de sănătate. Motivul pentru care au fost luate aceste măsuri este cel stabilit de lege, să protejăm asiguratul pentru costurile suplimentare în caz de îmbolnăvire”, a adăugat Ţibichi.
sursa: mediafax
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News