Connect with us
Publicitate

EVENIMENT

DOCUMENT: Rechizitoriul șpăgii de la vârful ANOFM: Transcrierile convorbirilor telefonice și ambientale din dosarul lui Silviu Bian

Publicat


Rechizitoriul spagii de la varful ANOFM


Fostul preşedinte al ANOFM, Silviu Bian este trimis în judecată pentru luare de mită în formă continuată. Ancheta efecuată de procurori a scos în evidență faptul că acesta a primit în repetate rânduri mită de la subalternii săi din AJOFM. Alături de Bian, au mai ajuns în faţa instanţei de judecată şi Alexandra Maria Ţichindelean, director al Organismului Intermediar pentru Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane din cadrul ANOFM (OIPOSDRU), în sarcina căreia s-a reţinut infracţiunea de luare de mită şi Cristache Ristea, director executiv al Centrului Naţional de Formare Profesională a Personalului Propriu Râşnov, în sarcina căruia s-a reţinut complicitate la infracţiunea de luare de mită în formă continuată. Vedeţi din paginile rechizitoriului cum se făcea colectarea banilor pentru Silviu Bian. (Subtitlurile aparțin redacţiei).

„Scot azi bani pentru Bian?”

Procurorii au arătat că „la data de 13.09.2011, după virarea în conturile salariaţilor a retribuţiilor aferente lunii august, RISTEA CRISTACHE a purtat o discuţie cu o persoană de sex feminin, angajată în cadrul proiectului, care l-a întrebat dacă trebuie să <scoată de azi banii pentru BIAN>, fiindcă în ziua următoare pleca în concediu. Răspunsul lui RISTEA CRISTACHE a fost afirmativ. Ulterior, în cursul aceleiaşi zile, aceeaşi persoană a purtat un nou dialog cu RISTEA CRISTACHE, căruia i-a spus: <Scuze! I-am pus aicea… să scap de ei!>, RISTEA răspunzându-i: <Bine!> . Interlocutoarea i-a adus la cunoştinţă lui RISTEA că <a scos de 50 de…(lei – n.n.)… la bancomat, numai de… ;i nici plicuri nu mai avem. Le-am băgat în….>”.

Autodenunţul lui Ristea Cristache

„La data de 13.09.2011, RISTEA CRISTACHE a formulat un denunţ, arătând, în esenţă, că din luna februarie 2011, circa 50-60% din sumele încasate pentru salarii la nivelul Centrului Râşnov s-au colectat în vederea remiterii către BIAN SILVIU, preşedintele ANOFM. Activitatea de colectare a fost asigurată de RISTEA CRISTACHE, la cererea expresă a lui BIAN SILVIU. RISTEA CRISTACHE a mai precizat că solicitarea de către BIAN SILVIU a sumelor de bani menţionate s-a făcut în mod expres la începutul anului 2011, imediat după alocarea unei părţi din sumele solicitate pentru proiect, acesta dând de înţeles că, în cazul nerespectării acestor <solicitări> de remitere a unui procent din remuneraţii, el dispune de pârghiile legale necesare pentru împiedicarea alocării procentului de 25%, fapt cu consecinţe negative asupra realizării activităţilor, primirii retribuţiilor şi derulării proiectelor.

RISTEA CRISTACHE a recunoscut că a transmis persoanelor implicate în derularea proiectelor cererea preşedintelui ANOFM, acestea consimţind să dea periodic sumele solicitate. RISTEA CRISTACHE a arătat că, întrucât pe 12.09.2011 s-au virat salariile aferente lunii august, el urmează să colecteze banii de la persoanele care lucrează în cadrul proiectelor, în zilele următoare BIAN SILVIU trebuind să vină pentru a-i ridica). Suma ce a fost colectată pentru a fi remisă lui BIAN SILVIU a fost de 19.000 lei şi 22.000 euro”.

Convorbirile telefonice între Silviu Bian şi Ristea Cristache

„La data de 17.09.2011, ca urmare a unor convorbiri telefonice între BIAN SILVIU şi RISTEA CRISTACHE, s-a stabilit ca întâlnirea dintre cei doi în scopul remiterii banilor să aibă loc în după-amiaza aceleiaşi zile, la intrarea în municipiul Alba Iulia, unde domiciliază BIAN SILVIU.

Conform înregistrărilor audio-video, sumele de bani menţionate au fost introduse de RISTEA CRISTACHE într-o pungă de plastic transparentă, iar apoi într-o altă pungă, de culoare roşie. Înregistrarea ambientală video a relevat continuitatea între momentul introducerii banilor în pungă şi momentul remiterii către BIAN SILVIU, neexistând dubii cu privire la conţinutul acesteia.

BIAN SILVIU a sosit la locul de întâlnire cu autoturismul Skoda cu nr. de înmatriculare B-82-WMM, iar RISTEA CRISTACHE a coborât din autoturism având în mână punga de culoare roşie în care se aflau sumele de bani. RISTEA CRISTACHE s-a adresat lui BIAN SILVIU spunându-i: <V-am adus ăia!>, BIAN întrebând: <Ce aveţi aicea?>, iar RISTEA răspunzând: <Sunt ăia…îi ştiţi dumneavoastră>. Conform imaginilor video, BIAN SILVIU a deschis portiera autoturismului cu care venise şi a pus punga de culoare roşie pe bancheta din spate. În continuarea dialogului, BIAN l-a avertizat pe RISTEA să fie atent, să nu vorbească la telefon, iar atunci când RISTEA CRISTACHE i-a spus că <unii cam strâmbă din nas>, BIAN SILVIU s-a arătat deosebit de interesat, reacţia sa fiind următoarea <pleacă, dacă nu le convine> şi <dacă comentează, afară>. De asemenea, BIAN SILVIU i-a precizat lui RISTEA că <la ŢICHINDELEAN, când zic eu, îi daţi, nu lunar şi aşa… Fiecare cu lungul nasului, că după aia… înţelege ea ce nu trebuie şi nu e bine>”.

Pasaje relevante dintr-o înregistrare  ambientală din 17.09.2011 dintre BIAN SILVIU şi RISTEA CRISTACHE :
„RISTEA CRISTACHE: Ne mai uităm o dată să verificăm. … Ăştia sunt ă… nouăsprezece mii de ron. Să-i punem aicea pe sacoşă. Şi aici… sunt douăzeci şi două de mii de euro. Îi punem pe toţi la un loc… şi acuma îi băgăm în sacoşa roşie.

Conform imaginilor video, RISTEA CRISTACHE introduce o pungă de plastic transparentă, în care anterior a pus cele două teancuri de bancnote în lei şi euro, într-o pungă de plastic de culoare roşie, continuând monologul.
RISTEA CRISTACHE: După aia o aşezăm aicea, lângă şi o s-o dăm!

RISTEA CRISTACHE: Deci, încă o dată, aici sunt toţi banii. Douăzeci şi două de mii de euro şi nouăsprezece mii de RON! Ăştia sunt! Trebuie să vină să îi ia! În patru, cinci minute.
Pe durata monologului, conform imaginilor video, RISTEA CRISTACHE împachetează punga de culoare roşie în care se află sumele în lei şi euro menţionate, după care, la ora 18:06:12, continuă monologul.
RISTEA CRISTACHE: Acuma vine. Văd că e o maşină, B-82-WMM… Da, mă salută, mă salută!
După această ultimă replică, RISTEA CRISTACHE coboară din autoturism având în mână punga de culoare roşie în care se află sumele de bani în lei şi euro, se deplasează către BIAN SILVIU, acesta din urmă iniţiind următorul dialog:

BIAN SILVIU: Ce faceţi domnu’? Singur plecaţi? …[neinteligibil]…
RISTEA CRISTACHE: A, i-am debarcat! Cred că mă, mă lasă nevasta domnu’ preşedinte!
BIAN SILVIU: Unde-i doamna?
RISTEA CRISTACHE: V-am adus ăsta! Am lăsat-o, le-am lăsat aci în SEBEŞ.
BIAN SILVIU: Ce aveţi aicea?
RISTEA CRISTACHE: Şi pe ea şi pe cumnatu-meu. Sunt ăia…îi ştiţi dumneavoastră.
BIAN SILVIU: Aveţi grijă, domnu’ RISTEA! Doamne fereşte! Să nu vă…
RISTEA CRISTACHE: Da! Ă…!
BIAN SILVIU: Auziţi ce spun eu, că…
RISTEA CRISTACHE: Cam… str\mbă unii din nas ca… Nu ştiu ce să…
BIAN SILVIU: Cine strâmbă?
RISTEA CRISTACHE: Mai fac eu cercetări şi vă zic. Să vedem. O parte dintre ăia care…
BIAN SILVIU: Cine? Haide, ziceţi-mi-i ca să…
RISTEA CRISTACHE: N-au mai… acuma!
BIAN SILVIU: Să le… lămurim. În ce sens?
RISTEA CRISTACHE: Păi, ă… unii care… au, ă… care iau mai puţin…
BIAN SILVIU: A…!
RISTEA CRISTACHE: Ă… îi ştiţi dumneavoastră şi na… ei scot!
BIAN SILVIU: Nu-i ştiu, nu! Să-mi ziceţi, cine?

Conform imaginilor video, BIAN SILVIU deschide portiera dreapta spate a autoturismului marca Skoda, de culoare gri, cu numărul de înmatriculare B-82-WMM şi pune punga de culoare roşie, în care se află sumele de bani în lei şi euro pe banchetă, după care închide portiera, continuând dialogul:

RISTEA CRISTACHE: A! Păi, sunt fetele alea!
BIAN SILVIU: Care din ele?
………………
BIAN SILVIU: Da, o să am discuţii cu ea. Pleacă dacă nu-i convine!
BIAN SILVIU: Soacră-sa, ă… şi o să-i spun: <Domne’, dacă nu-ţi convine cât câştigi, du-te în altă parte unde câştigi bine.> Şi gata!
RISTEA CRISTACHE: Îhî! Am înţeles.
BIAN SILVIU: Închidem. Nu, n-am nici o obligaţie faţă de ei.
BIAN SILVIU: <Hai să o ajutăm!> Dacă comentează: <Afară!>
RISTEA CRISTACHE: Ă, ă, eu sper să…
BIAN SILVIU: Aveţi grijă să nu vă încurcaţi cu lume…
RISTEA CRISTACHE: Să-şi înţeleagă rosturile…
BIAN SILVIU: Şi vedeţi să nu vorbiţi la telefoane, la astea…
RISTEA CRISTACHE: Ă…
BIAN SILVIU: Şi să fiţi foarte atent că lumea se uită! Ştiţi cum e lumea? Rea!
RISTEA CRISTACHE: Da!
……………………
BIAN SILVIU: Şi nu vreau, la vârsta dumneavoastră nu vreau să aveţi probleme!
…………………
BIAN SILVIU: Da. Deci, domne’ aveţi foarte mare grijă că, de exemplu, uite pe REŢIERU şi pe LUMINIŢA, da’ nu s-o pus ăştia de la, de la S.R.I. sub ascultare acolo, sub supraveghere, O.L.A.F.-ul!
RISTEA CRISTACHE: Da.
…………………
BIAN SILVIU: Iar la ŢICHINDĂLEAN…
RISTEA CRISTACHE: Ăia sunt cu probleme…
BIAN SILVIU: Ascultaţi! La ŢICHINDĂLEAN, când zic eu îi daţi, nu cu lunar şi aşa.
RISTEA CRISTACHE: Da, da, da, da!
BIAN SILVIU: Da?
RISTEA CRISTACHE: Am înţeles! Da, domnu’ preşedinte.
BIAN SILVIU: Fiecare cu lungul nasului, că după aia…”

Cum se făcea dijmuiala pentru șeful ANOFM

La data de 13.10.2011, după virarea remuneraţiilor aferente lunii septembrie în conturile angajaţilor, RISTEA CRISTACHE a început, ca de obicei, colectarea banilor pentru inculpatul BIAN SILVIU. Redăm în continuare pasaje relevante din discuţiile purtate între RISTEA CRISTACHE şi unii angajaţi:

„1.Dialog corespunzător intervalului orar 10:08:19 –10:09:04;
[În debutul înregistrării în biroul numitului RISTEA CRISTACHE intră o persoană de sex masculin, denumită în continuare INTERLOCUTOR 1, între cei doi având loc următorul dialog]

INTERLOCUTOR 1: Cu respect, domnu’ director!
RISTEA CRISTACHE: Salut, domnu’ …[neinteligibil]… Ce mai faceţi?
INTERLOCUTOR 1: Uite, la treabă.
RISTEA CRISTACHE: Luaţi loc! Aduserăţi banii ăia, pentru BIAN?
INTERLOCUTOR 1: Da, dar…ă… tre’ să mă duc în cameră, după ei, c-ă aţi zis că în partea a doua a zilei. Am spus…
RISTEA CRISTACHE: Nu.
INTERLOCUTOR 1: Mă duc după ei.
2.Dialog corespunzător intervalului orar 10:09:35 – 10:12:34;
[În debutul înregistrării în biroul numitului RISTEA CRISTACHE intră o persoană de sex masculin, denumită în continuare INTERLOCUTOR 2, între cei doi având loc următorul dialog]
INTERLOCUTOR 2: Salut!
RISTEA CRISTACHE: Ia loc!
INTERLOCUTOR 2: Da.
RISTEA CRISTACHE: Ai banii ăia?
INTERLOCUTOR 2: Da, sigur, i-am pregătit. Am fost la prima oră, să…[râde]
RISTEA CRISTACHE: M… Cât ai acolo …[neinteligibil]… ?
INTERLOCUTOR 2: I-am pus aşa să …[neinteligibil]…
RISTEA CRISTACHE: Cât sunt acolo?
INTERLOCUTOR 2: Cinci…ă… cinci mii.
RISTEA CRISTACHE: Cinci mii? Da, scrie pe ei, acolo.
INTERLOCUTOR 2: Da.
RISTEA CRISTACHE: Ca să ştie şefu’.
RISTEA CRISTACHE: Auzi, da’ ce facem cu asta? Cu ALEXANDRA.
INTERLOCUTOR 2: Cu ALEXANDRA?
RISTEA CRISTACHE: A.
INTERLOCUTOR 2: Ce or să zică şi ceilalţi, nu ştiu, habar n-am!
RISTEA CRISTACHE: Păi, nu, da’ trebe’…
INTERLOCUTOR 2: Dacă… Eu am înţeles …[neinteligibil]…
RISTEA CRISTACHE: Ce, ce zice?
INTERLOCUTOR 2: Eu am înţeles de la dânsu’ că să stăm liniştiţi, că ne spune când trebuie.

3. Dialog corespunzător intervalului orar 10:25:40 – 10:35:30;
[În debutul înregistrării în biroul numitului RISTEA CRISTACHE revine persoana de sex masculin, denumită INTERLOCUTOR 1, între cei doi având loc următorul dialog]

INTERLOCUTOR 1: Da.
RISTEA CRISTACHE: E-n regulă!
INTERLOCUTOR 1: Să şi-l ţină, acuma. Ă…
RISTEA CRISTACHE: Daţi-i încoace! Câţi sunt?
INTERLOCUTOR 1: Zece mii.
RISTEA CRISTACHE: Sigur?
INTERLOCUTOR 1: Sigur! Ce? Eu i-am numărat!
RISTEA CRISTACHE: Nu ştiu. Scrieţi pe ăla. …[neinteligibil]… Da.

[Conform imaginilor se observă cum INTERLOCUTORUL 1 îi înmânează lui RISTEA CRISTACHE un plic de culoare albă pe care a scris anterior numărul „10.000”, după care dialogul continuă]

4. Dialog corespunzător intervalului orar 14:01:39 – 14:05:29;

[În debutul înregistrării, în mediul ambiental se aude o bătaie în uşă şi RISTEA CRISTACHE răspunde şi iniţiază dialogul cu o persoană necunoscută de sex feminin ce răspunde la apelativul GABI]

RISTEA CRISTACHE: Da!
GABI: Da?
RISTEA CRISTACHE: Bună, GABI!
GABI: Am adus dijmuiala!
RISTEA CRISTACHE: Ia loc!… Ă?
GABI: Am adus dijmuiala pentru… BIAN!
RISTEA CRISTACHE: Mă câţi bani ai acolo?
GABI: Nouă mii! Ca de obicei!
[Conform imaginilor, GABI se aşază pe scaunul din faţa biroului lui RISTEA CRISTACHE, dialogul continuând]
RISTEA CRISTACHE: Îhî! Scrie pe plicu’ ăla acolo?
GABI: Poftim?
RISTEA CRISTACHE: Scrie pe plic?
GABI: Domnu’ de ne-o da, cât durează totuşi comedia asta? Că… deja… nu ştiu dacă…
RISTEA CRISTACHE: O da Dumnezeu într-o zi…
GABI: Mi se pare că s-a întrecut orice limită. Ştiţi că v-am spus de nu ştiu câte ori …[neinteligibil]…
RISTEA CRISTACHE: Îhî! Ne-a anunţat că mâine vine încoace!
GABI: …[neinteligibil]… vorbim, că vorbim serios! Ce mai …[neinteligibil]… Nu se mai poate, aşa ceva… Ştiu că nici dumneavoastră n-aţi, n-aţi acceptat, nici eu şi suntem prinşi în chestia asta de nici nu mai dormim noaptea. Nu ştiu! Aproape toţi oamenii sunt revoltaţi şi chiar nu se mai poate. Trebuie să facem ceva! Concret.
RISTEA CRISTACHE: …[oftează]…
GABI: Ne gândim la nişte măsuri, ce putem face…
RISTEA CRISTACHE: Probabil că…
GABI: Nu ştiu!
RISTEA CRISTACHE: N-o să mai dăm! Asta e!
GABI: Trebuie să fim, nu ştiu, mai inteligenţi decât el şi să vedem cum putem să-l… prindem, cumva, cu chestia asta! E ceva care întrece orice putere de acceptare, nu ştiu… Cât mai înghiţim chestia asta?
RISTEA CRISTACHE: El e acolo unde e şi profită de…
GABI: Ştiu, ştiu! Ă… Tocmai pentru că e factor de decizie, poate forţa nota, dar nu-i normal! Nu-i normal, eu zic că trebuie să facem ceva!
RISTEA CRISTACHE: Bine, GABI, deci, cât ai aici, cât ai aicea? Că nu văd.
GABI: Dacă, dacă n-am fi discutat de atâtea ori, că nu se mai face şi de rest. …[vorbeşte în şoaptă]… Ce vrei tu?
RISTEA CRISTACHE: Nu!
GABI: Trebuie să ne întâlnim sau cum? Nouă mii, nouă mii…
RISTEA CRISTACHE: Bine, lasă-i aicea!
GABI: A fost ca-n fiecare lună de altfel!
RISTEA CRISTACHE: Îhî! Bine!

5. Dialog corespunzător intervalului orar 14:09:48 – 14:14:18;
[În debutul înregistrării, în mediul ambiental se aude o bătaie în uşă şi RISTEA CRISTACHE răspunde şi iniţiază dialogul cu o persoană necunoscută de sex feminin, notată INTERLOCUTOARE]

RISTEA CRISTACHE: Da!
INTERLOCUTOARE: …[neinteligibil]…
RISTEA CRISTACHE: Săru’ mâna! Aduserăţi?
INTERLOCUTOARE: Aduserăm!

[În continuare, INTERLOCUTOAREA aşează pe biroul lui RISTEA CRISTACHE două plicuri de culoare albă]

RISTEA CRISTACHE: Luaţi loc! Ce-i acolo? Spuneţi-mi! Ce-i aici?
INTERLOCUTOARE: Zece şi nouă!
RISTEA CRISTACHE: Care-s ai dumneavoastră şi care…?
INTERLOCUTOARE: A…!
RISTEA CRISTACHE: Care-s aia, nouă şi care ăia, zece?
INTERLOCUTOARE: Credeţi că ştiu?
RISTEA CRISTACHE: Păi, nu ştiu! Ia, spuneţi-mi, aşa!
INTERLOCUTOARE [îi indică plicurile lui RISTEA CRISTACHE]: Ăştia, zece şi ăştia cred că-s nouă! N-am scris, da’…
RISTEA CRISTACHE: A, scrieti-mi pe unu „zece” şi pe unu „nouă”, da!
INTERLOCUTOARE [notează pe plicuri]: Dar nu, nu ştiu exact… Nu, pe plic! Cred că aşa e, dacă am avut de cincizeci… E…! Bănuiesc!
RISTEA CRISTACHE: BOGDAN?

6. Dialog corespunzător intervalului orar 14:23:02 – 14:24:51;
[Conform înregistrării audio, în mediul ambiental se percep bătăi în uşă iar RISTEA CRISTACHE se adresează unei persoane de sex masculin cu apelativul „BOGDAN”]

RISTEA CRISTACHE: Da! Ce faci, BOGDANE?
BOGDAN: Bine!
RISTEA CRISTACHE: Ă?
BOGDAN: Bine!
RISTEA CRISTACHE: Ia loc! Ia loc! Ai adus…?
BOGDAN: Da!
RISTEA CRISTACHE: Banii lu’…
BOGDAN: Da!
RISTEA CRISTACHE: BIAN? Mă, cât ai acolo?
BOGDAN: Păi, vreo…
RISTEA CRISTACHE [vorbeşte în şoaptă]: Opt mii? Scrie-mi tu pe plic că… să nu-i mai număr eu!
BOGDAN: Sigur!

7. Dialog corespunzător intervalului orar 20:42:41 – 20:48:27;

ONAȘU: Mergem în partea astalaltă!
RISTEA CRISTACHE: Haideți, domnu’ ONAȘU! Ce faceți dom’le?
ONAȘU: A, lăsați că sunt ă… obosit în formă!
RISTEA CRISTACHE: Cum ați călătorit? Cum ați călătorit?
ONAȘU: A? Foarte… foarte bine! Nu, e… Noaptea e din ce în ce mai greu pe… de mers.
RISTEA CRISTACHE: Vârsta!
ONAȘU: Vârsta! Păi, ce credeți?
RISTEA CRISTACHE: Adusăreți banii pentru… șefu’?
ONAȘU: Da…! Da’ când dracu’, dragă, terminăm odată cu astea, că nu mai se poate, că înnebunim!?
RISTEA CRISTACHE: Ă!
ONAȘU: Păi, înnebunim, dacă…
RISTEA CRISTACHE: O să vedem.
ONAȘU: Am spus, pe mine mă mai sună ăia pe acolo să mă întrebe ce fac, și…
RISTEA CRISTACHE: Îhî!
ONAȘU: Nu, nu se poate, trebuie să găsim o soluție.
RISTEA CRISTACHE: Ă …[oftează]… cât aveți acolo?
ONAȘU: Păi, cât?! Să vedem! Staţi puţin!
RISTEA CRISTACHE: Încet! [ONAŞU aşează pe biroul lui RISTEA CRISTACHE un pachet de culoare albă] Asta a cui e? A dumneavoastră?
ONAȘU: Da.
RISTEA CRISTACHE: Cât aveți aicea? Nu, spuneți-mi ca să…
ONAȘU [aşează pe birou încă un pachet]: Treizeci și cu douăzeci.
RISTEA CRISTACHE: Scrieți-mi aicea cât e, că nu-i mai număr!
ONAȘU: Da. Da, da!
RISTEA CRISTACHE: Aia e a dumneavoastră? Și ăștia?
ONAȘU: Da, da. A lu’… AURORA.

(Numele interlocutorului lui Ristea Cristache este NEACŞU şi nu ONAŞU, cum din eroare s-a consemnat în cuprinsul redării dialogului celor doi.)
În total s-a colectat suma de 82.000 lei, banii fiind puşi de RISTEA CRISTACHE la dispoziţia organelor de urmărire penală, care au procedat la înserierea şi marcarea criminalistică a acestora (fila 248-310, vol. 2).”

Înregistrări ambientale din ziua în care s-a produs flagrantul

„La data de 15.10.2011, la sediul CNFPPP Râşnov a sosit inculpatul BIAN SILVIU, împreună cu familia, aceştia urmând să participe în seara respectivă la o nuntă în Braşov.
Precizăm că anterior, în cursul zilei de luni, 10.10.2011, inculpatul BIAN SILVIU a avut o convorbire telefonică cu RISTEA CRISTACHE, încunoştiinţându-l că va veni vineri la Râşnov şi spunându-i să pregătească <raportul>.
Revenind la ziua de 15.10.2011, s-a constatat că, în jurul orelor 14.21, autoturismul marca Skoda Octavia, cu. nr. de înmatriculare B-82-WMM, în care se afla învinuitul BIAN SILVIU împreună cu trei persoane a pătruns în parcarea situată în curtea CNFPPP Râşnov, unde BIAN SILVIU s-a întâlnit cu RISTEA CRISTACHE şi au făcut împreună o scurtă vizită a centrului.
În jurul orelor 14,45, familia învinuitului Bian Silviu a intrat în spaţiul de cazare al centrului, iar Ristea Cristache a intrat în biroul său situat într-un alt corp de clădire. După aproximativ 15 minute, BIAN SILVIU a revenit în biroul lui RISTEA CRISTACHE, unde a stat aproximativ 20 min. În acest timp BIAN SILVIU şi RISTEA CRISTACHE au purtat un dialog relevant pentru cauză, din care redăm următoarele pasaje:

„BIAN SILVIU: Era o fată pe-aicea. Staţi, o secundă!
RISTEA CRISTACHE: Nu mai este, că a închis ăsta…
BIAN SILVIU: Haideţi, [vorbeşte în timp ce se deplasează] …[neinteligibil]…
RISTEA CRISTACHE: Da…
BIAN SILVIU: …[neinteligibil]…
RISTEA CRISTACHE: Eu am raportul ăla…
BIAN SILVIU [vorbeşte în şoaptă]: Mi-a spus cineva că sunt reclamaţii la D.N.A.! Aveţi foarte mare grijă!
RISTEA CRISTACHE: Da.
BIAN SILVIU: Da?
[În continuare, conform imaginilor din mediul ambiental, cei doi ies din instituţie şi continuă dialogul]
RISTEA CRISTACHE: Păi…
BIAN SILVIU: Păi, eu am şi eu prietenii mei. Bineînţeles, că sunt încondeiat şi eu acolo, că vă protejez, că suntem mafioţi, că… Ă… Să vă gândiţi bine cine a făcut-o!
RISTEA CRISTACHE: Dom’le, ce să mai? Nu mai zic nimic! Mă, mă lipsesc şi de proiecte şi de… Da.
BIAN SILVIU [vorbeşte în acelaşi timp cu RISTEA CRISTACHE]: Nu tre’ să vă speriaţi! Nu mă sperii! …[înjură]… M-a văzut cum vorbesc, ăsta. Ştiţi? Că încerci să-i ajuţi pe gunoaie, că pe GHINDĂ nu-l suspectez, că e un copil cuminte şi… şi curat şi tot.
RISTEA CRISTACHE: Nu ştiu, eu n-am avut aşa, probleme.
BIAN SILVIU: Păi sper să, să nu bage ăştia în seamă chestia asta, ştiţi?
RISTEA CRISTACHE: Că… Asta de când? De când a apărut al treilea proiect, poate?
BIAN SILVIU: Nu ştiu. Da’ nu!
RISTEA CRISTACHE: Nu ştiu!
BIAN SILVIU: Nu, nu! E legată de.. că spune clar, că se iau bani… Auziţi, ce scrie acolo! Că se dau salariile şi că salariile se iau înapoi şi se redistribuie către conducerea agenţiei. Şi-am zis: „Dom’le, eu, eu, oricum…” Nici dumneavoatră să n-aveţi acasă nimica! Nici prin calculatoare…
RISTEA CRISTACHE: Da’ nu am, domnule!
BIAN SILVIU: Staţi, să vă zic!
RISTEA CRISTACHE: Bine, am… calculator, acuma…
BIAN SILVIU: Nu, nu, dar scrise, că aţi dat la ăla, că ai făcut aşa, s-au împărţit.
RISTEA CRISTACHE: Nu, asta…
BIAN SILVIU: Dar pe carneţelu’? Că, ăştia, când vin, iau şi verifică. Şi de acolo pleacă totul.
RISTEA CRISTACHE: Nu.
BIAN SILVIU: Restu-s poveşti! Dacă înţeleg sau nu, să vină ca să le spun.
RISTEA CRISTACHE: Am înţeles. Nu, e bine că mi-aţi spus că…
BIAN SILVIU: Să ştiţi cum să vă feriţi!
RISTEA CRISTACHE: Să vedem ce facem de-aci încolo!
BIAN SILVIU: Păi, vedem! Discutăm, dar să fiţi atent!
RISTEA CRISTACHE: Că trebuie să găsim o…
BIAN SILVIU: Să găsim o societate, ceva.
RISTEA CRISTACHE: Da!
BIAN SILVIU: Găsesc eu. Fără… Aveţi încredere în mine! În GERMANIA, am pe cineva. Ca să facem un… un lanţ din ăsta. Să car cu materiale, cu tot. Da?

[În continuare, conform imaginilor video, cei doi intră în sediul A.N.O.F.M. RÂŞNOV şi continuă dialogul]

RISTEA CRISTACHE: Am înţeles! Vedem cu facem d-aci încolo!
BIAN SILVIU: Staţi liniştit, că toate lucrurile numa’ trebuie să fim foarte atenţi, că… Tre’ să ne apărăm pielea! Şi singuru’, singura problemă e să nu recunoşti nici tăiat în cincizeci de …[neinteligibil]… Dacă vine vreo acuzaţie… Da?
RISTEA CRISTACHE: Da. …[neinteligibil]… pus, probabil, pe gânduri…
BIAN SILVIU: Că ştii cum e? Cu cât le dai la ăştia …[neinteligibil]… cu atât construiesc mai mult şi te-adânceşti tu, mai mult, că unde-s proşti …[neinteligibil]… şi rezolvă când le spun.
………………….
BIAN SILVIU: Ţi-am zis ce zic. Ţi-am spus că… care este subiectul lor. Domnule, din salariu nu s-au dat. Nici la ăştia, care au salarii mari! IRINA, LINDA… Eu cu LINDA am vorbit …[neinteligibil]…
RISTEA CRISTACHE: Domnu’ ministru, …[neinteligibil]… eu am avut o singură discuţie, la început.
RISTEA CRISTACHE: Da… La început am avut. Şi, când a zis: „nu”, zice „Eu le-am scris, eu le-am făcut.”, „Salutare!” N-am forţat nota la, la nimeni.
BIAN SILVIU: Nu?
RISTEA CRISTACHE: Nu.
BIAN SILVIU: Bun! Tre’ să fim atenţi! Eu nu mă …[neinteligibil]… ca să n-avem… poveşti, ştiţi? Că nu vreau să vă văd… că eu chiar ţin foarte mult la dumneavoastră…
RISTEA CRISTACHE: BIAN SILVIU: Doamne fereşte!
BIAN SILVIU: Şi ar fi păcat …[neinteligibil]…! Nu merită pentru unii …[neinteligibil]…
RISTEA CRISTACHE: Da, mă duc la pensie …[neinteligibil]…
……………………
BIAN SILVIU: Şi… ă… în legătură… de COSMIN, cu COSMIN facem socotelile foarte clar! Adică, îi spuneţi lu’ COSMIN… nu mai tre’ să vă complicaţi deloc. El ştie, are soluţii şi le rezolvă!
RISTEA CRISTACHE: Ă…
BIAN SILVIU: Păi, eu asta am vrut să-ţi zic.
RISTEA CRISTACHE: Ă, n-am discutat detalii!
BIAN SILVIU: Discut eu subiectu’, ai auzit?
RISTEA CRISTACHE: N-am discutat detalii.
BIAN SILVIU: Când ne întâlnim, puteţi discuta detalii. …[neinteligibil]…le discuţi, eu nu le ştiu!
RISTEA CRISTACHE: Bun! Da.
BIAN SILVIU: Şi-i spuneţi clar: „Tati, asta-i scoru’, astea-s jocurile!”.
……………………
RISTEA CRISTACHE: Ă… ce fac cu… ? Dom’ ministru!
BIAN SILVIU: Am alţi… am alţi pantofi…
RISTEA CRISTACHE: Ce f… ce fac cu ăsta, aicea?
BIAN SILVIU: După ce termin… eu vin şi dorm aicea.
RISTEA CRISTACHE: Am înţeles!
BIAN SILVIU: Că n-are …[neinteligibil]…
RISTEA CRISTACHE: C-aveam şi o sticlă de… astea.
BIAN SILVIU: Îhî. Da’ las’ …[neinteligibil]…
RISTEA CRISTACHE: Da’ mai bine să le puneţi în ceva, nu ştiu.
BIAN SILVIU: Da’ unde? Plec la nuntă, eu. Mai umblă cu maşina, unii, alţii. Şoferu’, nu. Haideţi!
……………………….
BIAN SILVIU: Ă… ce-aveţi acolo?
RISTEA CRISTACHE: Ă, cheia de la mine, ca să…
BIAN SILVIU: Nu, nu! Zic, acolo, în pungă.
RISTEA CRISTACHE: Asta… Păi, sunt vreo… optzeci şi două de mii.
BIAN SILVIU: Da?
RISTEA CRISTACHE: Asta înseamnă…
BIAN SILVIU: Am înţeles!
RISTEA CRISTACHE: Circa…
BIAN SILVIU: Douăzeci de mii de euro.
RISTEA CRISTACHE: Da. Da, da!
BIAN SILVIU: Tre’ să văd exact unde-i pun, că nu vreau nici pe nevastă-mea s-o bag în trepidaţii.
…………………..
BIAN SILVIU [vorbeşte în şoaptă]: Puneţi… puneţi la mine în cameră, v-arăt unde, acolo, în bucătărie. Că nu e… nu mai vine, nu mai umblă nimeni, nu mai e…
…………………….
RISTEA CRISTACHE: Acolo…
BIAN SILVIU: Sau, uitaţi, aici! După…
RISTEA CRISTACHE: Da’ să nu-i ia femeia de serviciu, p-aicea.
BIAN SILVIU: A… Da’ nu, nu…
RISTEA CRISTACHE: Că ea are cheile.
BIAN SILVIU: Puneţi aici!
RISTEA CRISTACHE: …[neinteligibil]… intră peste tot, nu…
……………………..
RISTEA CRISTACHE: Mă surprinde, că toţi au câştigat bine, la proiectele astea.
BIAN SILVIU: …[neinteligibil]… Auziţi?
RISTEA CRISTACHE: Dintre ăştia, care au câştigat, nu cred că…
BIAN SILVIU: Ă…
RISTEA CRISTACHE: S-ar putea pe de lături, aşa, să fie vreo chestie.
BIAN SILVIU: S-ar putea… Ştiţi ce se-ntâmplă? Ăştia de pe la S.R.I., de la BRAŞOV, n-au fost pe la dumneavoastră?
RISTEA CRISTACHE: Păi, n-au fost. N-au fost! Nu avem decât p-asta, pe…
BIAN SILVIU: Stai, să îmi pun telefoanele în…ă…
RISTEA CRISTACHE: A, bine!
BIAN SILVIU: Mai pun.
……………………..

[În continuare, interlocutorii poartă un dialog fără legătură cu faptele ce formează obiectul cauzei, pătrund în incinta unei clădiri şi se deplasează către un birou, unde, conform imaginilor video, numitul RISTEA CRISTACHE scoate din partea inferioară a unei mese de lucru un pachet, pe care i-l înmânează numitului BIAN SILVIU]

RISTEA CRISTACHE [vorbeşte în şoaptă]: Hai, că-i bag în asta… În asta ţi-i dau, aşa? Sau îi băgăm în asta? Asta aşa, de…
BIAN SILVIU: Îhî!
RISTEA CRISTACHE: De ziua mea.
BIAN SILVIU: De ziua dumneavoastră.
RISTEA CRISTACHE: Păi, da! Ce să mai…
BIAN SILVIU: Ă… ce să-ţi zic, mă! Nu ştiu ce să zic! E murdară de praf.
RISTEA CRISTACHE: Totuşi, cu corpu’ ăsta, de…
BIAN SILVIU: Ţine-i …[neinteligibil]… când îi iau …[neinteligibil]…
RISTEA CRISTACHE: Dacă, dacă ne dă…
BIAN SILVIU: Staţi, să mă şterg un pic, cu apă …[neinteligibil]…
………………….
BIAN SILVIU: Deci, numa’ atâta! Să fim foarte atenţi ce vorbim!
RISTEA CRISTACHE: Da.
BIAN SILVIU: Şi ce facem…”

Inculpatul BIAN SILVIU a fost surprins de către organele de urmărire penală în curtea imobilului, lângă autoturismul său cu nr. B-82-WMM, împreună cu RISTEA CRISTACHE. După legitimare şi arătarea scopului sosirii în imobil, inculpatul BIAN SILVIU a fost întrebat care este motivul vizitei sale la CNFPPP Râşnov şi dacă are asupra sa eventuale sume de bani, acesta afirmând că are la el circa 4000 RON. În continuare fiind întrebat dacă în interiorul autovehiculului există vreo sumă de bani acesta a răspuns negativ, arătând totodată că a primit un cadou de la RISTEA CRISTACHE, cu ocazia zilei de naştere a lui Ristea Cristache, însă nu ştie în ce constă acesta.

Solicitându-i-se inculpatului BIAN SILVIU să deschidă portbagajul autoturismului, în interior s-a constatat existenţa unei pungi din plastic de culoare roşie, purtând inscripţia Penny Market, în care se aflau două sticle (una de Tsipouro şi una de vin spumant Athenee Palace) şi o altă pungă de culoare maro, care avea imprimată menţiunea „HEIDI Premium Chocolate” despre care învinuitul Bian Silviu declară că provine de la Ristea Cristache, dar că nu cunoaşte ce conţine. Desfăcând punga respectivă, martorul asistent Giuglea Alexandru a scos din interior pe portbagajul autoturismului numeroase bancnote în cupiură de 100, respectiv de 50 lei.

În aceste condiţii s-a procedat, în prezenţa martorilor asistenţi, a inculpatului Bian Silviu şi a lui Ristea Cristache la examinarea în spectru U.V a mâinilor şi a obiectelor de îmbrăcăminte ale acestuia, împrejurare în care au fost descoperite urme de substanţă fluorescentă pe faţa internă şi externă a ambelor mâini, pe cravată, pe sacou şi pe pantaloni (fila 311-322, vol. 2).
De asemenea, s-au examinat în spectru U.V pungile în care se aflau banii, constatându-se pe suprafaţa acestora urme de substanţe de praf verde fluorescent. În urma numărării de către martorul asistent Giuglea Alexandru a sumelor de bani, s-a constatat că este vorba de bancnote în cupiură de 100 (una sută) lei şi 50 (cincizeci lei), suma fiind în cuantum de 82.000 (opt zeci şi două mii) lei. În continuare, s-a constatat că seriile bancnotelor găsite în autoturismul inculpatului coincid cu cele consemnate în procesul-verbal de marcare criminalistică” se arată în paginile rechizitoriului.

Nota Redacției: Menţionăm că toate aceste informaţii provin din ancheta și documentul de acuzare realizat de procurori şi pot fi răsturnate în instanţa de judecată. Până la pronunţarea unei sentinţe definitive, Silviu Bian se bucură de prezumţia de nevinovăţie.

Vom reveni cu alte amănunte  din „Dosarul Şpăgii lui Bian”

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

9 Comentarii

9 Comentarii

  1. Tibi

    duminică, 20.11.2011 at 15:19

    Este clar din articolul de mai sus ca Domnul Ristea si cu echipa de acolo, AU fost amenintati de Bian sa contribuie cu bani si sa colecteze banii (scrie mai sus ca toti stiau ca banii sunt pentru el, iar Ristea nici nu a vrut sa-t atinga; oamenii scriau pe plic cat ear acolo pentru Bian) deci nu inteleg de ce Ristea este acuzat cand el este cel care a fost amenintat ca si ceilalti si, a dat publicitatii un caz de coruptie asa de important? Sau el este tratat asa si acuzat ca sa li se dea un exemplu celorlalti sefii care ar putea fi implicati in aceasi situatie sau situatii similare sa nu vorbeasca, ca vedeti ca daca vorbesc ce li se poate intampla? In tarile civilizate, acesti oameni sunt protejati ca si altii ca ei sa poata sa dezvaluie experientele lor, nu sunt facuti de rusine print toate presa sau pe la televiziune si tratati ca ultimii oamenii? Unde este democratia din Romania? Chiar vrem sa descoperim coruptia sau numai incercam sa gasim niste tapi ispasitori si sa trimitem mesajele contradictorii opiniei publice?

    • moderatorul de serviciu

      duminică, 20.11.2011 at 15:30

      Stie cineva cat castiga Ristea asta din proiecte? Poate ca avea interesul lui sa faca intermedierea spagii, sa-si protejeze veniturile…Din rechizitoriu se intelege ca oamenii nu au fost nemultumiti ca dadeau spaga. Nemultumirea a aparut cand Bian a cerut un bonus… :))

      • Tibi

        duminică, 20.11.2011 at 16:38

        Din cate inteleg, Ristea a fost singurul dintre toti care a avut salariu de functionar si nu a fost angajat la aceste proiecte.
        Hai ca ar fi naiv sa credem ca un om ca Bian nu ar face socoteala la ultimul ban pe care trebuie sa il ia cand tinea asa bine socoteala la cine a dat si la cine nu vruia sa dea, si din cate zice in presa mai vruia si nume..Mie nu mi se pare amuzant asta. Ristea nu a castigat nimic din proiecte, sper sa se discute si asta.

      • Tibi

        duminică, 20.11.2011 at 17:29

        Din rechizitoriu sa intelege ca erau speriati de Bian si cine stie cine mai era in spatele acestiu Bian. De cate ori i-a spus Bian lui Ristea sa vorbeasca in soapta, sau mai incet? Ia uitati-va de cate ori scrie (neinteligibil) langa numele lui Bian.. si de cate ori a oftat Ristea ori cu oamenii ori cu Bian? Mie nu mi se pare ca un om care vrea sa continuie treaba asta si care primea bani din proiecte ar fi asa de nefericit ca Ristea.
        Si apoi Bian a comentat ca stia ca e urmarit de autoritati. I-a vedeti mai sus. Cum se poate? Cine i-a spus lui Bian despre asta? La cine raporteaza DNA-ul? Cine i-ar fi putut da aceasta informatie lui Bian si de ce? „Prietenii” lui? Poate ca ei sunt cei „din spatele” problemei care ar fi avut un interes sa nu se afle de treaba asta? Si cum ati intrebat si dumneavoastra, de ce oare? Cat ar fi costat informatia? Se cerceteaza si de unde primea Bian aceste informatii?
        Uite cum amenita Bian, uite ce scrie ca ii zice lui Ristea, „ca la varsta dumneavostra nu vreti sa aveti probleme..”, ce inseamna asta? Ca Bian la abuzat pe Ristea si probabil si pe altii tot timpul si sper ca cineva sa cerceteze si aces abuz emotional pe care Bian l-a pus pe subalternii lui, ca acestia sunt si ei oameni nu animale, ca nici pe animale nu le tratezi asa.

  2. Tibi

    duminică, 20.11.2011 at 15:33

    Apoi, am niste intrebarii pentru toate opinia publica din Romania.

    1. De ce nu intreabe nimeni unde sunt sau unde au ajuns banii luati de acesti Bian? Unde sunt? La el sau la „partid”? Sau i-a dat mai „departe”? Si ce ar insemna pentru un om ca „Bian” sa dea mai „departe”?

    2. Cine l-a numit pe Bian in functie? As vrea sa stiu daca aceasta persoana sau persoane au fost sau sunt implicate cu ceva in acest caz? Si cu ce anume?

    3. Care a fost calificarea lui Bian pentru aceasta functie? Ce stie el sa faca pentru ca sa conduca o organizatie asa de complexa si sa fie seful tuturor acestor centre din tara, nu numai de la Brasov?

    4. Au mai fost situatii in trecutul lui Bian care sa indice ca el nu ar fi persoana potrivita pentru acest rol? Daca da, ar trebui sa le stim si noi. Si daca da, sa raspunda in fata tarii cel care l-a numit pe Bian in aceasta functie.

    5. Acum ca Bian a fost destituit si o noua persoana a fost numita pentru acea functie, de cine a fost aceasta persoana numita? De aceasi care l-a numit si pe Bian? Daca da, ce dovezii avem ca putem avea incredere in persoana care i-a numit pe amandoi in functie? Sunt cumva totii din acelasi partid?

  3. Tibi

    duminică, 20.11.2011 at 15:44

    Haide-ti sa mergem la radacina problemei, ca acolo este raspunsul. Cine este in spatele acestei mascarade? Pentru cine a adunat Bian banii si a amenintat pe totii acei oamenii ca ii da afara, daca nu contribuie sa nu strang banii sa ii puna in apartamentul pe care il avea Bian acolo, ca Bian nu se putea „murdarii pe maini personal”?
    ROMANI, Tineretul romaniei a plecat in afara tarii la munca pentru ca e greu sa gaseasca in tara noastra, a TUTUROR, un loc cinstit de munca, iar cei care conduc sunt in majoritate cei care au avut relatii inainte sau care sunt legati de ei.
    De ce au fost pensiile si salariile taiate? Cine are nevoie de TOTI ACESTI BANI?

    Oameniilor de acolo le e frica sa vorbeasca, ca sa nu isi piarda si serviciul care il mai au, sau sa nu fie raportati la domnii conducatori de la „Partid”, sau uite aici, sa nu fie purtati prin judecatii?

    Eu am facut un pas si sper ca alti romani cinstiti sa faca si ei pasi, sa spuna ceva, sa ne povesteasca din experientele lor.

  4. Tibi

    duminică, 20.11.2011 at 15:50

    O SOLUTIE: Cred in solutii nu numai in a ma plange.
    Sa se faca un website care sa nu fie controlat de nici un partid. Sa fie pornit de o echipa de oameni sub 35 de ani care sa incurajeze pe toti care au fost vreodata in situatii cum au fost acesti oameni de la Brasov, sa dea sau sa stranga mita pentru altii de la conducere, sau sa dea banii sa se poata angaja, sau sa dea bani sa isi angajeze copiii?
    Nu CERETI acestor oamenii sa isi dea mai mult decat numele mic, ca oamenilor le e frica de „CEI DE MAI SUS”.
    Companiile care cred in viitorul acestei tari, sa investeasca banii sa trimita oameni prin tara sa afle ADEVARUL sau sa puna computere pe unde se poate sa incurajeze pe oamenii simpli sa scrie, ca sunt multi care nu stiu sa foloseasca calculatoarele.

  5. Tibi

    duminică, 20.11.2011 at 15:58

    Solutia este INTERNETUL, care e mai greu sa fie controlat. Daca vreti sa schimbati ceva in mai bine, si sa nu asteptati sa pice din CERURI, hai sa ne imaginam cu TOTII cum putem sa facem asta IMPREUNA, si sa ii dam pe cei necinstiti la o parte, cei care beneficiaza de banii nostrii si ai urmasilor, Cei care taie salarii si pensii si au nevoie sa mai i-a si de la salariati. Poate si economia Romaniei sa fie ca si cea a Germaniei sau a Frantei unde coruptia nu este la „nivelul” de conducere la care a ajuns in Romania.

  6. Tibi

    duminică, 20.11.2011 at 17:02

    De ce nu putem sa printam si noi aceste comentarii? Nu ne puteti da si noua voie sa avem si comentariile impreuna cu articolul? Poate cineva acolo la dumneavoastra sa activeze aceasta functie ca iese numai articolul fara comentarii. Si apoi cand vrem sa le copiem, nici macar aia nu putem face ca nu ne lasa sa le slectam si sa le copiem? Nu puteti sa faceti cumva sa reparati treaba asta?

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax