Actualitate
Fondurile pentru Prima Casă 2018 sunt pe terminate. Doar 25% din sumele alocate pentru program mai sunt disponibile
Ultima suflare pentru programul Prima Casă. 75% din bani s-au epuizat, iar clienţii se gândesc de două ori înainte să semneze contractul pentru o nouă locuinţă. Preţurile mari şi avansul ROBOR au încetinit apetitul românilor care se visau proprietari. Dezvoltatorii spun că, în continuare, se bazează pe cumpărătorii care au strâns bani pentru avansul la un credit ipotecar standard şi caută locuinţe mai mari, cu trei camere.
În primele 8 luni ale acestui an au fost acordate peste 16.000 de garanţii. Doar 25 la sută din fondurile alocate programului pentru Prima Casă pe 2018 mai sunt disponibile. Programul a avut un buget de două miliarde de lei.
Preţurile imobilelor au crescut şi cu 10 procente în ultimul an aşa că potenţialii clienţi sunt tentaţi să mai aştepte o perioadă înainte de a cumpăra o casă în unele orașe din țară.
Pe de altă parte, dobânzile la creditele în lei au au atins cel mai ridicat nivel din ultimii 3 ani şi jumătate. Dobânda medie la credite a urcat cu 1,7 puncte procentuale şi a ajuns în luna iulie la 7,14 la sută.
sursa: digi24.ro
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News