Impozitul pe profit plătit în România, sub media Uniunii Europene. Topul țărilor din UE la taxarea firmelor și a dividendelor

România aplică una dintre cele mai reduse cote standard de impozitare a profitului companiilor din Uniunea Europeană. Cota de 16% este cu aproximativ cinci puncte procentuale sub media europeană, însă comparația trebuie făcută separat între nivelul taxei prevăzute de lege și sumele efectiv încasate de stat.

România: cotă de 16%, față de o medie europeană de aproximativ 21%

Media calculată pentru statele europene membre UE sau OECD este de aproximativ 21,6%, potrivit datelor OECD centralizate pentru 2026. Prin urmare, cota din România este cu aproximativ 5,6 puncte procentuale mai mică.

România are însă cote mai mari decât Ungaria, Bulgaria, Irlanda și Cipru și se află aproape de Lituania și Croația, dar cu mult mai mici decât Malta, Belgia , Franța sau Germania

În 2026, potrivit taxfoundation.org în țările din Europa cota standard a impozitului pe profit este de:

Țara/Cota standard impozit pe profit

• Ungaria 9%
• Bulgaria 10%
• Irlanda 12,5%
• Cipru 12,5%
• România 16%
• Croația 18%
• Polonia 19%
• Finlanda 20%
• Suedia 20,6%
• Cehia 21%
• Danemarca 22%
• Austria 23%
• Belgia 25%
• Spania 25%
• Franța 25,8%
• Italia 27,8%
• Germania aprox. 30,1%
• Malta 35%

Cât încasează efectiv statul din impozitul pe profit

Cota legală nu arată automat cât plătesc efectiv companiile. Încasările depind de valoarea profiturilor declarate, facilitățile și deducerile fiscale, pierderile reportate, tranzacțiile dintre companii afiliate, gradul de conformare și eficiența controalelor ANAF, dar și de numărul firmelor taxate pe venit, nu pe profit.

Publicitate

Datele comparabile pentru anii anteriori arată că România se află printre țările OECD care colectează cele mai mici venituri din impozitul pe profit raportat la PIB.

OECD arată, în raportul economic pentru România publicat în 2026, că rata legală de 16% este printre cele mai mici din organizație, dar și că veniturile efectiv colectate din impozitul pe profit sunt printre cele mai reduse. Organizația indică drept explicații, între altele, economia informală și facilitățile fiscale care reduc baza de impozitare.

Așadar, România se află sub medie atât în privința cotei legale, cât și a veniturilor bugetare obținute din impozitarea profiturilor.

Dacă impozitul pe profit este doar 16%, de ce mai apar transferuri de bani către companiile-mamă

La prima vedere apare un paradox. Dacă România taxează profitul cu 16%, mai puțin decât Germania, Franța, Belgia, Italia sau Spania, de ce ar avea un grup multinațional interesul să reducă profitul declarat în România prin facturi de management, consultanță, servicii IT, dobânzi sau redevențe?

În primul rând, trebuie precizat că asemenea plăți între societățile aceluiași grup nu reprezintă automat un transfer artificial de profit. Un grup internațional poate avea în mod real servicii centralizate de management, IT, marketing, finanțare, cercetare sau drepturi asupra unor mărci și tehnologii.

Diferența fiscală este însă importantă: dividendul se distribuie după ce compania a calculat și a plătit impozitul pe profit, în timp ce o cheltuială deductibilă este scăzută înainte de calcularea profitului impozabil.

Spre exemplu, dacă o companie din România realizează 100 de milioane de lei profit impozabil, impozitul de 16% este de 16 milioane de lei, iar după plata taxei rămân 84 de milioane de lei.

Dacă aceeași companie are însă, în mod justificat fiscal, cheltuieli de 20 de milioane de lei pentru servicii furnizate de o altă societate din grup, profitul impozabil din România poate scădea la 80 de milioane de lei. Impozitul pe profit ar fi atunci de 12,8 milioane de lei.

Statul român ar încasa cu 3,2 milioane de lei mai puțin din impozitul pe profit. Cei 20 de milioane plătiți pentru servicii devin însă venit al societății din celălalt stat și trebuie impozitați potrivit legislației de acolo.

Aici apare adevăratul interes fiscal: dacă societatea care primește banii suportă în celălalt stat o rată efectivă de impozitare mai mică de 16%, beneficiază de pierderi fiscale reportate, deduceri sau alte regimuri fiscale favorabile, grupul poate reduce factura fiscală totală.

Dacă însă venitul transferat este taxat efectiv cu o cotă mai mare decât în România, simplul transfer nu produce, în principiu, un avantaj fiscal.

De aceea, faptul că sediul companiei-mamă se află într-o țară cu o cotă nominală de impozit pe profit de 25% sau 30% nu este suficient pentru a stabili dacă există sau nu un avantaj fiscal. Contează modul în care este tratat concret acel venit și rata efectivă de impozitare.

Sunt suprataxate profiturile românești atunci când ajung în țara companiei-mamă?

În cazul grupurilor din Uniunea Europeană, de regulă nu funcționează mecanismul „16% în România, iar apoi diferența până la 25% sau 30% în țara companiei-mamă”.

Directiva europeană privind societățile-mamă și filialele a fost creată tocmai pentru evitarea dublei impozitări a aceluiași profit. Statul în care se află compania-mamă trebuie, în condițiile directivei, fie să scutească dividendele primite de la filială, fie să permită deducerea impozitului deja achitat de aceasta.

Mai mult, dividendele distribuite de o filială dintr-un stat UE către compania-mamă din alt stat UE sunt, dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de directivă, scutite de impozit cu reținere la sursă. Regula europeană presupune, între altele, o participație de cel puțin 10%.

În România, cota generală de impozit pe dividende a crescut de la 10% la 16% de la 1 ianuarie 2026. Dar pentru o companie beneficiară care deține cel puțin 10% din societatea care distribuie dividendul timp de minimum un an, impozitul poate fi redus la 0%, dacă sunt îndeplinite condițiile legale.

Prin urmare, creșterea impozitului românesc pe dividende la 16% nu explică, în general, de ce un mare grup european ar prefera să scoată bani din România prin servicii de management în locul dividendelor.

Pentru multe structuri de tip companie-mamă-filială, dividendul poate pleca din România cu impozit la sursă zero.

Interesul unei eventuale mutări a bazei impozabile apare mai devreme: prin reducerea profitului asupra căruia România ar încasa cei 16%.

Facturile de consultanță și management nu pot avea orice valoare

Nici simpla existență a unei facturi emise de o companie din același grup nu înseamnă că suma poate fi dedusă automat din profitul impozabil.

Tranzacțiile dintre societăți afiliate sunt supuse regulilor privind prețurile de transfer. Principiul OECD este cel al prețului de piață - „arm's length”: condițiile și prețurile practicate între companii afiliate trebuie să fie comparabile cu cele care ar exista între societăți independente.

OECD precizează explicit că autoritățile fiscale trebuie să se asigure că profiturile companiilor multinaționale nu sunt mutate artificial din jurisdicția în care a avut loc activitatea economică. În același timp, OECD subliniază că tranzacțiile intragrup nu trebuie considerate automat frauduloase sau artificiale.

În plus, România aplică în anumite situații impozit cu reținere la sursă pentru plăți către nerezidenți, inclusiv pentru management și consultanță, iar convențiile de evitare a dublei impuneri pot modifica tratamentul concret.

Pentru marile grupuri multinaționale există și sistemul global Pillar Two. Grupurile cu venituri consolidate de minimum 750 de milioane de euro intră, în principiu, sub regulile unei impozitări efective minime de 15% pe jurisdicție. România a introdus aceste reguli în legislație începând din 2024.

Cât este impozitul pe dividende în România și în alte țări europene

Aici trebuie făcută o diferență esențială.

Impozitul de 16% despre care se vorbește în România este relevant în special pentru dividendele ajunse la acționari persoane fizice sau pentru distribuțiile către companii care nu beneficiază de scutirile prevăzute de legislația europeană și de convențiile fiscale.

Pentru persoanele fizice, diferențele în Europa sunt foarte mari. În comparația Tax Foundation publicată în martie 2026, cotele maxime de impozitare a dividendelor la nivelul acționarului sunt:

Cotele maxime de impozitare a dividendelor la nivelul acționarului

Țara/ Impozit maxim pe dividende la persoana fizică

• Malta 0%
• Bulgaria 5%
• Grecia 5%
• Croația 12%
• Ungaria 15%
• Lituania 15%
• România 16%
• Cipru 17%
• Polonia 19%
• Luxemburg 21%
• Cehia 23%
• Italia 26%
• Germania 26,38%
• Austria 27,5%
• Portugalia 28%
• Finlanda 28,9%
• Belgia 30%
• Spania 30%
• Suedia 30%
• Franța 34%
• Olanda 36%
• Danemarca 42%
• Irlanda 51%

Aceste cote reprezintă impozitarea maximă la nivelul acționarului persoană fizică, după mecanismele fiscale luate în calcul de sursă. Nu trebuie confundate cu impozitul reținut atunci când o filială trimite dividende unei companii-mamă.

În acest clasament, impozitul românesc de 16% nu este printre cele mai mari din Europa. Este mai ridicat decât în Bulgaria, Croația sau Malta, dar este sub cel aplicat acționarilor în Polonia, Germania, Austria, Italia, Franța, Belgia, Spania, Suedia, Danemarca sau Irlanda.

Pentru multinaționale, comparația dividendelor este însă diferită

Dacă beneficiarul dividendului este o companie, nu o persoană fizică, cotele standard de reținere la sursă diferă mult: Ungaria nu aplică în general reținere pentru plățile către companii străine, Cipru și Malta aplică în mod obișnuit 0%, Bulgaria are 5% pentru nerezidenți și 0% în anumite situații pentru companii UE, Croația 10%, Cehia 15%, România 16%, Polonia și Spania 19%, Franța 25%, Danemarca 27%, iar Belgia și Suedia 30%.

Acestea sunt însă cote interne înainte de aplicarea convențiilor fiscale și a scutirilor europene.

În interiorul Uniunii Europene, Directiva mamă–filială poate reduce acest impozit până la 0%, dacă sunt îndeplinite condițiile legale.

Aceasta este și explicația pentru care nu trebuie adunate mecanic „16% impozit pe profit + 16% impozit pe dividende” atunci când se calculează povara fiscală a unei multinaționale care operează în România.

De ce comparația nu este perfectă

Nu toate taxele suportate de firmele românești apar la capitolul „impozit pe profit”. Unele companii plătesc impozit pe veniturile microîntreprinderilor, impozit minim pe cifra de afaceri, impozite specifice aplicate unor sectoare, contribuții și taxe salariale, taxe locale sau accize.

Din acest motiv, afirmația potrivit căreia „firmele din România plătesc mai puțin decât firmele europene” este prea generală. Corect este: cota standard și veniturile statului din impozitarea profitului companiilor sunt reduse în România comparativ cu multe state europene.

Aceasta nu înseamnă însă că sarcina fiscală totală a fiecărei firme este automat mai mică, deoarece România aplică și taxe pe venit, cifra de afaceri, muncă, proprietate și consum.

România are una dintre cele mai mici poveri fiscale generale din UE

Diferența este vizibilă și la nivelul tuturor taxelor și contribuțiilor. În 2024, veniturile fiscale totale ale României au reprezentat aproximativ 27,9% din PIB, unul dintre cele mai mici niveluri din Uniunea Europeană. Media calculată de Comisia Europeană a fost de 39,4% din PIB.

România a fost pe penultimul loc dintre statele UE după ponderea taxelor în PIB, înaintea sa aflându-se doar Irlanda, cu 21,7%. Malta a avut 28,8%.

Această diferență nu provine numai din nivelul cotelor de taxare. Comisia Europeană arată că România are probleme importante de conformare fiscală și estimează inclusiv un deficit de conformare la impozitul pe profit - „CIT compliance gap” - de aproximativ 44%, cel mai mare din UE.

Prin urmare, discuția despre taxarea companiilor din România are două componente diferite: nivelul cotelor de impozitare și capacitatea statului de a impozita și colecta efectiv baza fiscală existentă.

Sursa: taxfoundation.org statistici interpretate cu AI