EDUCAȚIE
Început de an școlar: Peste 50% dintre părinți vor cursuri ”față în față” pentru elevi. Care sunt reticențele acestora
Peste jumătate dintre părinții elevilor români doresc revenirea la cursurile față în față, o treime prefer scenariul hibrid, iar 14% vor școală online. Sunt concluziile unui studiu comandat de Ministerul Educației.
Potrivit acestuia, 55% preferă revenirea la cursurile față în față, acordând cel mai crescut nivel de încredere acestui scenariu (4.6 puncte din 7)
Citește și Documentele medicale necesare la înscrierea copiilor în școli, licee și grădinițe. Modificări cu privire la avizul epidemiologic
Aproape o treime (31%) dintre părinți optează pentru cursurile mixte, acasă și la școală, cu un grad moderat de încredere (3.6 din 7)
Doar 14% dintre părinți optează pentru cursuri exclusiv la distanță, această variantă având cel mai scăzut scor de încredere (2.7 din 7)
Principala îngrijorare a părinților se leagă de neatenția copiilor față de regulile de distanțare fizică și igienă (mai mult de 6 din 10 părinți), dar și de faptul că unii părinți și-ar putea trimite copiii la școală, chiar dacă prezintă simptome, precizează ministerul, într-un comunicat.
Varianta mixtă, în care copiii alternează învățarea la distanță cu școala tradițională, este preferată pentru elevii din ciclurile gimnazial și liceal, precum și pentru cei care locuiesc în orașele mari și foarte mari ale țării.
Citește AICI: Ghidul pentru gimnaziu și liceu: Profesorii nu mai intră cu catalogul la clasă. Fiecare oră, de 55 de minute, cu două pauze
Doar 14% dintre părinți aderă la cea de-a treia variantă de desfășurare a cursurilor în noul an școlar, respectiv continuarea cursurilor exclusiv online, așa cum s-a întâmplat în timpul stării de urgență.
Conform opiniei părinților, această variantă este și cel mai puțin adecvată pentru copiii lor (2.7 puncte din 7). Părinții elevilor de gimnaziu și din clasele mai mici tind totuși să accepte mai ușor această formă de desfășurare a cursurilor, comparativ cu cei din clasele de liceu.
Reticența părinților a fost generată de lipsei socializării (65% dintre părinți), a timpului prelungit petrecut în fața calculatorului (58%). Aceasta este reflectată în dificultatea asimilării informațiilor predate în cadrul cursurilor la distanță (62%) ori de faptul că elevilor le lipsește concentrarea (54%), neavând un program clar și o anumită rutină de învățare (52%).
Studiul „Back to School Post-Covid” a fost realizat în perioada 26 iulie – 3 august 2020, de către MKOR Consulting în parteneriat cu Unitatea de Cercetare în Educație din cadrul Centrului Național de Politici și Evaluare în Educație, pe un eșantion de 1.067 de respondenți, reprezentativ pentru populația părinților care au cel puțin un copil înregistrat în sistemul educațional din România în anul școlar 2020-2021, după ciclul de învățământ al copilului, mediul de rezidență (rural – urban) și distribuție geografică (regiuni de dezvoltare).
sursă: edu.ro
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News
Dacă ți-a plăcut articolul:
ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.
Roco
luni, 31.08.2020 at 16:17
In conditiile date, prezenta la scoala a copiilor devine o prostie !