Connect with us
Advertisement

Actualitate

Judeţul Alba, pe locul 3 în Regiunea Centru, după rata şomajului. Care sunt localităţile cu cele mai multe persoane fără loc de muncă

Publicat

oameni_locuri muncaÎn luna mai 2017, rata şomajului în judeţul Alba a fost de 4,3%, în scădere faţă de aprilie cu 0,5%. Erau 7.373 de persoane fără loc de muncă înregistrate în evidenţe, potrivit Direcţiei Regionale de Statistică Alba. La nivelul Regiunii Centru, judeţul este pe locul trei, ca rată a şomajului.

Numărul şomerilor înregistraţi la sfârşitul lunii mai 2017 în judeţul Alba a fost de 7.273 persoane, mai mic cu 733 persoane (-9,2%) faţă de luna anterioară şi în scădere cu 1.347 persoane (-15,6%) comparativ cu luna mai 2016. Femeile reprezentau la această dată 43,5% din numărul total al şomerilor, transmite DRS Alba.

Structura după nivelul de instruire arată că 83,8% din şomerii înregistraţi sunt absolvenţi ai învăţământului primar, gimnazial şi profesional, 12,6% sunt persoane cu studii liceale şi postliceale şi 3,6% persoane cu studii superioare.

Numărul şomerilor neindemnizaţi a fost de 5.487 persoane (75,4% din total şomeri), mai mic cu 204 persoane (-3,6%) faţă de luna anterioară şi cu 1049 persoane (-16,0%) decât în luna mai 2016.

Numărul şomerilor aflaţi în plată a fost de 1.786 persoane (24,6% din numărul total al şomerilor), în scădere cu 529 persoane (-6,6%) faţă de luna anterioară şi în scădere  cu 298 persoane (-14,3%) faţă de luna corespunzătoare din 2016.

Rata şomajului (determinată prin raportarea numărului şomerilor la populaţia activă civilă la 1.01.2016) a fost în luna mai 2017 de 4,3% (4,8% în luna aprilie 2017 şi 5,1% în luna mai 2016). În rândul femeilor, rata şomajului a fost de 4,1% (4,4% în luna aprilie 2017 şi 4,9% în luna mai 2016), iar în rândul bărbaţilor de 4,5% (5,0% în aprilie 2017 şi 5,3% în luna mai 2016).

În funcţie de rata şomajului, judeţul Alba se situează  în luna mai 2017 pe locul 20 cu 4,3%, faţă de 4,2% pe total ţară.

Cel mai mare număr de şomeri înregistrat în luna mai 2017 la Agenţia Judeţeană de Ocupare a Forţei de Muncă Alba a fost în oraşele: Blaj (671 persoane), Alba Iulia (624 persoane), Aiud (251 persoane), Sebeş (247 persoane), Câmpeni (190 persoane), Ocna Mureş (169 persoane), Abrud (123 persoane), iar dintre comune se remarcă cu cel mai mare număr de şomeri înregistraţi comunele: Jidvei (597 persoane), Cetatea de Baltă (318 persoane), Albac (219 persoane), Ighiu (192 persoane), Scărişoara (185 persoane), Bucerdea Grânoasă (178 persoane), Crăciunelu de Jos (163 persoane),  Şona (159 persoane).

Ponderea numărului de şomeri înregistraţi în totalul populaţiei cu vârsta de 18-62 ani (la data de 1 ianuarie 2016), în luna mai 2017 a fost de 2,97%. Pe medii de locuit, valoarea indicatorului diferă, de la 1,74% în mediul urban la 4,97% în mediul rural. Dintre oraşe, cu cele mai mari ponderi se remarcă: Blaj (5,03%), Baia de Arieş (4,16%), Câmpeni (3,76%),  Abrud (3,18%), iar cu cele mai mici ponderi: oraşul Cugir (0,56%), municipiul Sebeş (1,17%), municipiul Alba Iulia (1,22%), oraşul Teiuş (1,33%).

În mediul rural, cele mai mari ponderi ale numărului de şomeri înregistraţi în numărul total al populaţiei de 18-62 de ani s-au înregistrat în comunele: Scărişoara (20,31%),  Jidvei (17,47%), Cetatea de Baltă (17,16%), Albac (16,99%), Hopârta (13,44%), Roşia de Secaş (12,90%), Crăciunelu de Jos (12,27%), Avram Iancu (12,18%), iar cele mai mici valori în comunele: Săliştea (0,93%), Meteş (0,89%),  Stremţ (0,85%), Ceru Băcăinţi (0,74%),  Şugag (0,71%), Râmetea (0,31%).

În Regiunea Centru, numărul şomerilor înregistraţi la sfârşitul lunii mai 2017 a fost de 41.391 persoane, reprezentând 11,3% din numărul total al şomerilor înregistraţi la nivel naţional. Ponderea persoanelor de sex masculin a fost de 58,9% (24398 persoane), iar a persoanelor de sex feminin de 41,1% (16993 persoane). Numărul şomerilor a scazut faţă de luna aprilie 2017 cu 5,2% (-2260 persoane) şi cu 13,4% (- 6391 persoane) faţă de luna mai 2016.

La nivelul regiunii, cei mai mulţi şomeri se găsesc în judeţul Mureş (10535persoane), urmat de judeţul Braşov (8.295 persoane), Alba (7.273 persoane), Harghita (6.459 persoane), Sibiu (5.230 persoane),  şi Covasna (3.599 persoane).

Faţă de luna trecută, numărul şomerilor si a scăzut în toate judeţele, astfel: Sibiu cu 12,5% (-750 persoane), Alba cu 9,2% (-733 persoane), Mureş cu 3,1% (-338 persoane), Covasna cu 3,0% (-110 persoane), Harghita cu 2,5% (-165 persoane) si Braşov cu 1,9% (-164 persoane).

Rata şomajului, calculată ca raport între numărul şomerilor şi populaţia activă civilă, a fost în luna mai 2017 de 3,8% (faţă de 4,2% la nivel naţional). Cea mai mare rată a şomajului a fost înregistrată în judeţul Harghita 4,8% (4,2% în rândul femeilor), urmat de Mureş 4,5% (3,9% în rândul femeilor), Alba 4,3% (4,1% în rândul femeilor), Covasna 4,1% (3,6% în rândul femeilor), Braşov 3,3% (3,2% în rândul femeilor) şi Sibiu 2,7% (2,6% în rândul femeilor).

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement