Actualitate
Mihai Eminescu la grădiniță. Poetul, celebrat de preșcolarii și cadrele didactice de la Grădinița Nr. 12 din Alba Iulia
Mihai Eminescu a fost celebrat cu cinste și prețuire de preșcolarii și cadrele didactice din Grădinița cu Program Prelungit Step by Step Nr.12 din Alba Iulia, au transmis reprezentanții instituției.
Proiectul „Eminescu și copiii”, proiect cu tradiție în această grădiniță, a adus în atenția preșcolarilor următoarele activități:
- Consursul de recitare „Eminescu și copiii”- desfășurat la nivelul fiecărei grupe, iar apoi la nivelul instituției, urmând ca finaliștii să participe la faza organizată la nivel de municipiu în colaborare cu Grădinița cu Program Prelungit Nr.16 din Alba Iulia;
- Expoziția de creație artistico-plastică „Poezia copilăriei” inspirată din versurile poetului Mihai Eminescu;
- Programul artistic „Eminescu și copiii”- spectacol de recitare și interpretare interpretare vocală.
Întreaga suită de activități a fost însoțită de lectura de excepție a bibliotecarelor Liudmila Cioflică și Luiza Ulmet, angajate ale Bibliotecii Județene „Lucian Blaga”Alba, în cadrul parteneriatului cu Grădinița cu Program Prelungit Step by Step Nr.12 „Vreau să-mi citești!”.
Activitățile s-au desfășurat în data de 14.01.2022, în cadrul grădiniței și vor continua săptămâna viitoare cu participarea preșcolarilor finaliști desemnați să reprezinte grădinița la faza pe municipiu a concursului de recitare „Eminescu și copiii”.
Cu acest prilej, managerul grădinuței, Veronica Suciu, împreună cu întreg colectivul instituției, adresează mulțumiri partenerilor: Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba și Grădinița cu Program Prelungit Nr.16 din Alba Iulia.
Festivitățile s-au încheiat cu ședințe foto în cadrul expoziției artistico-plastice „Poezia copilăriei” și cu înmânarea diplomelor pentru preșcolarii grădiniței, a transmis Ioana Delia Cristea, responsabil de imagine al GPP Step by Step Nr.12 din Alba Iulia.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Alba24 și pe Google News
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News