Connect with us
Advertisement

Economie

Noi reguli în construcții: Dezvoltatorii, obligați să facă pe cheltuiala lor branșamentele la utilități

imobiliare

Publicat

Investitorii în construcţii vor fi obligaţi să obţină acordurile și avizele prevăzute de lege, să efectueze branșamentele la utilități și să facă recepția lucrărilor abia după finalizarea lucrărilor de branșament. Prevederile sunt trecute într-un proiect de modificare a Legii nr. 10/1995 privind calitatea în construcții, pus în dezbatere publică la Senat.

Niciun bloc de locuințe nu ar mai putea fi dat în folosință sau apartamentele vândute de către investitori, dacă nu există branșamentele făcute.

Citește și Cum pot intra în legalitate cei care au construit fără autorizare. Condițiile pe care trebuie să le respecte

Modificările propuse (art.22 din Legea 10/1995):

b) obținerea acordurilor și a avizelor prevăzute de lege, precum și a autorizației de construire și a autorizațiilor pentru realizarea branșamentelor la rețelele de utilități ale infrastructurii edilitare, cu plata taxelor de racordare aferente branșamentelor.

f) efectuarea recepției la terminarea lucrărilor de construcții care va include și constatarea că branșamentele la rețelele de utilități ale infrastructurii edilitare sunt “în funcțiune”, precum și a recepției finale la expirarea perioadei de garanție.

i) predarea către proprietar a construcției numai după admiterea recepției la terminarea lucrărilor de construcții și punerea în funcțiune a branșamentelor autorizate, adecvate și definitive la rețelele de utilități publice ale infrastructurii edilitare, atât în cazul investițiilor noi, cât și în cazul intervențiilor la construcțiile existente care nu au fost utilizate pe timpul execuției lucrărilor de construcții.

Clădirile care nu au prevăzute expres apartamente de locuit, ci birouri sau alte spații, nu vor putea fi utilizate decât după admiterea recepției la terminarea lucrărilor și având în funcțiune și recepționate toate branșamentele.

sursă: legestart.ro

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement