Connect with us
Advertisement

Eveniment

OFICIAL: 59 de infectări noi cu coronavirus în România. Numărul de cazuri a ajuns sâmbătă la 367. Trei persoane, în stare gravă

Publicat

Până sâmbătă, 21 martie, în România au fost confirmate 367 de cazuri de infectări cu COVID-19 (coronavirus), potrivit Grupului de Comunicare Strategică. În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 59 de cazuri noi.

Până astăzi, 21 martie, pe teritoriul României, au fost confirmate 367 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre cele 367 de persoane confirmate pozitiv, 52 au fost declarate vindecate și externate (36 la Timișoara, 11 la București, 3 la Craiova, unul la Constanța și unul la Iași).

De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, transmisă ieri, 20 martie, ora 13:00, au fost înregistrate alte 59 de noi cazuri de îmbolnăvire.

Citește și EMOȚIONANT: Contactul cu prima pacientă cu coronavirus din Alba, prin ochii asistentei șefe de la Secția de Boli Infecțioase

Pacienții nou confirmați au vârsta cuprinsă între un an și 74 de ani.

La ATI, în acest moment, sunt internați 14 pacienți, din care 3 în stare gravă. Starea de sănătate a celorlalți pacienți este bună, staționară.

Citește și Virusologul Molnar Geza: Vor fi două vârfuri ale epidemiei în România, iar virusul va ajunge și la sate. Strategiile posibile

Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 4.207 de persoane pentru care se efectuează verificări pentru a depista dacă au contactat virusul COVID – 19 (coronavirus). Alte 55.198 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 8.915 de teste, din care 40 în unități medicale private.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 1.501 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 5.704 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.

Până în prezent, prin structurile abilitate ale MAI au fost întocmite 117 dosare penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 alin. 1 Cod Penal. Totodată, Poliția a aplicat 329 de sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea măsurilor de izolare/carantină.

La nivelul județului Alba, sâmbătă dimineața, 982 de persoane se aflau în izolare și alte 53 în carantină, potrivit datelor furnizate de DSP Alba.

Citește și OFICIAL 21 martie: Numărul persoanelor aflate în izolare sau în carantină în județul Alba

Grupul de Comunicare Strategică a transmis sâmbătă situația cetățenilor români infectați cu coronavirus din străinătate. Cele mai multe cazuri au fost raportate în Italia. De asemenea a fost comunicat și numărul deceselor înregistrate.

În conformitate cu informațiile obținute de misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României în străinătate, până în prezent, 30 de cetățeni români din străinătate au fost confirmați ca fiind infectați cu COVID-19: 23 în Italia, 2 în Namibia, 1 în Spania, 1 în Luxemburg, 1 în Irlanda, 1 în Tunisia și 1 Franța. 7 cetățeni români au decedat ca urmare a infecției cu COVID-19.

Citește și OFICIAL: 30 de cetățeni români din străinătate au fost confirmați ca fiind infectați cu COVID-19. Șapte decese raportate

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement