Connect with us
Publicitate

Eveniment

Pedeapsă majorată pentru violatorul unei bătrâne din Ohaba. Decizie finală la Curtea de Apel Alba Iulia

Publicat

Pedeapsă finală pentru un bărbat din Ohaba care a violat o bătrână de 79 de ani. Curtea de Apel Alba Iulia i-a majorat pedeapsa dată de Judecătoria Sebeș, pentru infracțiunea de viol și violare de domiciliu, de la 5 ani și 4 luni, la 6 ani și 4 luni de închisoare cu executare.

Gavrilă Decean și-a primit sentința finală din partea instanței superioare din Alba Iulia, care a admis apelul victimei, prin care a cerut o condamnare mai aspră pentru fapta bărbatului.

Pe lângă anii de închisoare cu executare, bărbatul a mai fost obligat să plătească suma de 20.000 lei cu titlu de daune morale. Mai mult, judecătorii i-au interzis lui Gavrilă Decean să se aproprie de victimă ori de locuința acesteia, la o distanță mai mică de 200 de metri.

CITEȘTE ȘI: Ani grei de închisoare pentru bărbatul din Ohaba care a violat o bătrână de 79 de ani

La data faptei (în noaptea de 28 spre 29 octombrie 2018), Poliţia a constatat că femeia, în vârstă de 79 de ani, din Colibi, ar fi fost constrânsă, de către un bărbat de 58 de ani, din aceeaşi localitate, să întreţină raporturi sexuale cu acesta.

”Admite apelul declarat de partea civilă (…) împotriva sentinţei penale (…) pronunţată de Judecătoria Sebeş(…). Desfiinţează sentinţa penală apelată în ceea ce priveşte latura penală, cu privire la individualizarea judiciară a pedepsei principale pentru infracţiunea de viol, cu privire la nelegalitatea tehnicii de aplicare a pedepselor complementare şi accesorii şi cu privire la netemeinicia aplicării pedepsei complementare şi a pedepsei accesorii (…) Descontopeşte pedeapsa principală rezultantă de 5 ani şi 4 luni închisoare în elementele ei componente: – 5 ani închisoare pentru infracţiunea de viol, (…) – 1 an închisoare pentru infracţiunea de violare de domiciliu, (…) şi – 4 luni sporul de pedeapsă.

Majorează pedeapsa principală la care inculpatul a fost condamnat pentru infracţiunea de viol, (…) de la 5 ani închisoare la 6 ani închisoare. (…) Menţine pedeapsa de 1 an închisoare la care inculpatul a fost condamnat pentru infracţiunea de violare de domiciliu, (…) aplică inculpatului pedeapsa principală cea mai grea de 6 ani închisoare, la care adaugă sporul de 4 luni închisoare, urmând să execute pedeapsa rezultantă principală de 6 ani şi 4 luni închisoare”, se arată în decizia finală a Curții de Apel Alba Iulia din data de 15 mai.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate