Connect with us
Publicitate

EVENIMENT

Proces la Curtea de Apel Alba Iulia: Cazul unui taximetrist din Sibiu care a profitat de o minoră fugită de acasă și a violat-o

Publicat

taxi

O minoră fugită de acasă în plină iarnă, un taximetrist care a profitat de aceasta – premisele unui caz de viol care s-a judecat la Judecătoria Sibiu, iar acum a ajuns, în urma apelului, pe rolul instanței superioare, la Curtea de Apel Alba Iulia. 

În noaptea dintre 27 și  28 decembrie 2019, G.A.O., un taximetrist din Sibiu, a fost abordat de o minoră, care i-a cerut să o ducă la Șelimbăr, dar i-a specificat acestuia că are doar trei lei.

Potrivit reprezentanților Curții de Apel Alba Iulia, după ce s-a urcat în mașina taximetristului, fata i-a spus acestuia că are 17 ani, deși ea avea doar în jur de 13 ani. Tot atunci, în timpul unei discuții, tânărul a aflat că fata fugise de acasă, după o ceartă cu părinții.

Taximetristul i-a propus tinerei să se plimbe prin jurul Sibiului. Fata a acceptat, dar cei doi nu s-au plimbat cu taxiul, ci cu mașina personală a tânărului.

Mai exact, taximetristul a ieșit din tură și a luat mașina personală, iar cei doi au pornit într-o plimbare prin jurul Sibiului.

La un moment dat, când au ajuns pe un câmp, tânărul i-a propus minorei să întrețină relații sexuale, altfel o va da jos din mașină și o va lăsa acolo.

Minora a refuzat, iar atunci tânărul a violat-o și, în jurul orei 5.30 dimineața, a dus-o înapoi în Sibiu. Tânăra a apelat la ajutorul unei persoane și împreună cu aceasta a mers și a reclamat autorităților ce s-a întâmplat.

În timpul anchetei și a expertizei a reieșit faptul că tânăra nu avea urme de violență, dar anchetatorii au reținut că minora nu și-a dat acordul pentru relații sexuale, iar actul sexual nu a fost consfințit de ambele părți, fiind un viol.

Ce s-a întâmplat la Judecătoria Sibiu

Tânărul a fost plasat sub control judiciar, iar pe tot parcursul procesului a stat în libertate. Acesta a recunoscut fapta și a declarat că regretă cele întâmplate.

Pentru fapta sa, tânărul a fost condamnat la trei ani și zece luni de închisoare cu executare și plata a 7.700 de lei cu titlul de daune morale.

Acum tânărul aflat în control judiciar a făcut apel la decizia magistraților din Sibiu, iar dosarul s-a mutat pe rolul Curții de Apel Alba Iulia. O primă ședință va avea loc pe 16 iulie.

sursă foto: arhiva alba24.ro, rol ilustrativ

 

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax